Vinul saptamanii – Saperavi 2007 – Tiflisi Marani, Georgia

Dan-Silviu Boerescu, www.bucatarescu.ro

Dan Silviu Boerescu, fost redactor-sef Playboy Romania, actualul om din spatele site-ului bucatarescu.ro, dar si co-autor a doua carti de vinuri, ne-a onorat saptamana aceasta cu o poveste despre un vin razboinic. 

Cu exact trei ani in urma, am fost invitat la o masa in stil rusesc la Moscova. Meniul se anunta fabulos, debutand cu un bors ucrainean de sfecla. Am fost chestionat asupra vinului. Am vrut sa impresionez si am cerut un vin georgian, un Saperavi. Seful de sala  s-a uitat crunt la mine si mi-a raspuns taios: “-N-avem!”. Pai, cum? m-am intrebat eu. Apoi, brusc am fost siderat: Rusia tocmai ce avusese un mic razboi cu Georgia si, evident, marfurile gruzine se aflau sub embargo.

Acum vreo doua saptamani, am fost invitat la Real–ul din AFI Palace, pentru lansarea catalogului de vinuri, editia de toamna. Sergiu Nedelea, care oficia, mi-a atras atentia asupra a trei vinuri “exotice”, provenind din China, Turcia si Georgia. Georgia, am tresarit eu! Ce bine ca nu suntem in razboi cu tara de unde provin cele mai vechi marturii despre Vitis vinifera! O sa pot bea un Saperavi din tara unde, in secolul V, Sf. Nina a venit sa raspandeasca credinta crestina intr-un toiag cioplit dintr-o batrana vita de vie.

Vinul respectiv era un Saperavi, soi rosu interesant, dar care nu prea seamana cu nimic de la noi. Este un sec mai degraba suplu decat corpolent, culoarea fiind un rosu inchis batand oarecum in violet. Aroma trimite la fructe negre de padure (mure), iar gustul se situeaza pe aceleasi coordonate (mure? coacaze negre?). Am simtit si ceva tanini, probabil ca va fi adastat prin baricuri de stejar, dar nu mai mult de 6-12 luni. Gastronomic, ma trimite la vanat, afumaturi si ceva branzeturi mediu-tari. Una peste alta, un vin de masa absolut onorabil, dar caruia nu-i poti pretinde fineturi de “chateau”. Cred ca mi-ar fi placut si la Moscova, dar n-a fost sa fie.

Pretul la raft: 23 lei.

Cand am fost eu, putea fi degustat gratis si la enomat.

7 thoughts on “Vinul saptamanii – Saperavi 2007 – Tiflisi Marani, Georgia

  1. 🙂 Em incercat vinul asta acum vreo doua luni. Am vrust sa scriu despre el, dar mi-am dat seama ca n-am ce. E unul dintre cele mai neremarcabile vinuri pe care le-am gustat, n-ai de unde sa-l apuci. 🙂

  2. Haha, la fel si in cazul meu 🙂 Ciudat, ca vinul nu e prost ci doar ca, vb lui George, nu prea stii ce ai putea scrie dspre el.

  3. Ciprian, daca observi, aceeasi problema a avut-o si DS Boerescu. escrierea vinului e..nu e:)

  4. Pe mine m-a inspirat suficient incat sa scriu despre el, dar recunosc ca nu mi-a produs chiar elanuri poetice. Mi s-a parut un vin destul de bun si interesant incat sa merite incercat.

  5. imi pare rau sa va contrazic insa vinurile SAPERAVI sunt facute sin singurul tip de strugure care are pulpa rosie. Inainte sa vorbiti despre un vin e bine sa ii cunoasteti si istoria. Era vinul preferat al lui Stalin. E derpt ca ce exista pe la noi prin magazine s-ar putea sa fie o replica insa ceea ce am baut la Chisinau acum cativa ani (Saperavi vandut pe sub mana) este cu siguranta cel mai bun vin pe care l-am baut vreodata.

  6. Vinul Saperavi din giorgia cel prezentat in primul rand e de la Tiflisi Marani (producator) il gasiti si pe Saperavi (Telliani Valley) ambele importate din Georgia la preturi de 35 fiecare, este un vin excelent si cu siguranta nu a-ti m-ai baut asa ceva, e o explozie in gura la propriu, are un gust plin un pic taninat si adevarat ca este unul din putinii struguri din lume care au si miezul rosu si membrana rosie-albastruie, exact cum spunea Dl. Boesrescu merge la vanat si la gratar de bei pana nu mai poti, dureri de cap?! de uynde dupa 4 sticle nu am avut nimic. Apropo in Carrefour Orhideea e un stand unde il pute-ti degusta ca sa vedeti ce e de el, pentru cei ce nu-l cunoasteti, incerca-ti macar o data. Nu o sa regretatin e altceva fata de ce am baut pana acum. are 13% alcool. Bate cabernetul european in tarie si buchet, gust, consistenta, culoare de….in fine hai ca ma duc sa beau un pahar ca mi-e pofta deja.Il consuma si Stalin care era Georgian de fapt gruzin asta cand avea chef de vin cand nu bea ARARAT din armenia de 20 ani cu Churchil. incerca-ti…

Comments are closed.