Vinuri Carl Reh Winery medaliate la MundusVini 2006

Patru vinuri romanesti apartinand companiei Carl Reh Winery au obtinut medalii la concursul MundusVini 2006, desfasurat la Neustadt/Weinstrasse, in Germania. Reusita este cu atat mai importanta cu cat doar o treime din vinurile prezentate au primit medalii, in conformitate cu normele Organizatiei Internationale a Vinului. Juriile au fost formate din 180 de specialisti recunoscuti pe plan international, care au degustat, pe parcursul a doua saptamani, mai mult de 4.000 de vinuri provenind din intreaga lume.

Vinurile romanesti premiate au fost produse de Carl Reh Winery, in gama La Cetate: Pinot Noir a primit medalie de aur, Cabernet Sauvignon argint, in timp ce Merlot si Chardonnay din aceeasi gama au fost recompensate cu “Seal of approval”. Carl Reh Winery este o companie cu capital german, parte a grupului Reh-Kendermann, si detine vii in Oprisor, jud. Mehedinti.

MundusVini este o competitie aflata deja la a sasea editie, iar vinurile medaliate sunt promovate apoi printr-o publicatie editata de Meininger Verlag, intr-un tiraj de 100.000 exemplare si distribuita in toata Germania.