Vinul românesc – de ce orice cramă are nevoie de evaluări calitative obiective și periodice? Pentru că e o nevoie a consumatorilor

De mai bine de 18 luni, printre activitățile Vinul.ro se numără organizarea unor sesiuni de evaluare de vinuri cu scopul de acordare a unor calificative calitative exprimate prin puncte (aceste sesiuni au loc la inițiativa noastră, a unor crame sau a unor retaileri). În urma degustării colective, fără a fi cunoscută identitatea mostrelor, comisii formate din profesioniști și cunoscători alocă fiecărei probe analizate anumite punctaje (unde maximul calitativ este 100 de puncte). Interpretarea punctajelor o puteți găsi aici, pentru moment e suficient să spunem că aceste comisii consideră recomandabile vinurile care depășesc 80 de puncte, iar punctajele peste 90 sunt extrem-extrem de rare. Căutați-le și vă veți convinge!

Fără a avea pretenția că nu ar exista și alte moduri de evaluare a calității demne de interes, iată în continuare mai multe explicații și detalii despre importanța și eficiența sistemului pus la punct de Vinul.ro – care dă rezultate bune și este valabil INDIFERENT de canalul de vânzare pe care merg ulterior produsele evaluate.

De ce punctele Vinul.ro sunt importante pentru consumatorii avizați?

Pentru că aduc în prim plan calitatea, astfel încât justifică solid prețul cerut pe vin.

Indiciile cu privire la calitate sunt apreciate de către consumatori, deoarece îi ajută să se orienteze atunci când decid ce să cumpere. INDIFERENT pe ce canal de vânzare se face achiziția (retail tradițional, retail modern, restaurante și magazine specializate), calitatea este mai căutată. E o afirmație despre care credeam că nu mai are nevoie de explicații suplimentare, dar în lumina unor „dezbateri” recente se pare că, totuși, trebuie: indiferent dacă indiciile cu privire la calitatea unui produs provin din experiențe nemijlocite anterioare, din puterea brandului, din aspectul produsului, din nivelul de preț sau din recomandări credibile – factorul „calitate” în decizia de achiziție este important pentru consumator.

De ce punctele Vinul.ro sunt importante pentru crame?

Evaluările pentru acordarea de puncte Vinul.ro se desfășoară în condiții de anonimitate a probelor, iar reprezentanți ai producătorilor sunt invitați ca observatori. Comisiile de evaluare sunt formate din cel puțin 5 cunoscători

Pentru că oferă în mod obiectiv indicii despre modul în care trebuie să își poziționeze podusele (în raport cu alte produse proprii sau cu ale competiției, pe diferite canale de distribuție). Oferă posibilitatea de comparație cu competiția, într-un mediu profesional și lipsit de riscuri (e mai bine să știi tu dinainte unde ești slab și unde ești puternic, decât să afli asta de la consumatori). Odată ce o cramă are informația despre nivelul calitativ determinat independent, o poate folosi cum vrea.

Evaluările periodice reprezintă, pentru un brand, ceeea ce reprezintă antrenamentele pentru sportivi: dau un plus de forță, de pricepere. Facilitează succesul.

Pentru că oferă argumente de vânzare pe care consumatorii le caută (după dorința și priceperea fiecărei crame, aceste argumente pot exprimate doar în discursul agenților de vânzări, doar în pliantele de prezentare a portofoliului sau prin mesajele transmise pe e-mail sau pot fi amplasate direct pe sticlă, însoțind-o oriunde această sticlă călătorește și fiind de natură să suscite mai mult interes *).

* Dacă tot am menționat amplasarea rezultatelor evaluărilor direct pe sticlă, ar mai fi de luat în considerare un lucru:  un vin care poartă „medalia autocolantă cu punctajul Vinul.ro” atrage atenția vizuală inclusiv prin această simplă „completare de design” (cu atât mai credibilă cu cât e făcută de o entitate independentă).

De ce sunt importante punctajele Vinul.ro pentru distribuitori, retaileri sau chiar și pentru personalul din restaurante?

Pentru că o judecată independentă și imparțială aduce credibilitate de ambele părți ale actului comercial. Un negustor care are la îndemână argumentul calității va face vânzarea mai ușor, mai repede, mai eficient. E valabil atât pentru „vânzarea pasivă” (raft de supermarket sau magazin tradițional), cât și pentru „vânzarea activă” (făcută de un consilier din magazinele specializate sau ospătari, ori agenți de vânzări ai unui distribuitorilor).

Punctele Vinul.ro mai reduc și din posibilitatea erorii umane (vânzători care uită sau nu se pricep suficient de bine să argumenteze) și „lubrifiază” vânzarea – cu atât mai mult cu cât ele NU sunt rezultatul judecății unui singur om, oricât de profesionist, ci al unor colective de evaluatori care acționează după reguli transparente, sub un brand consolidat și respectat.

Punctele Vinul.ro oferă și ceva în plus – și anume diferențiere (pozitivă) a vânzătorului în raport cu concurenții care nu fac clienților acest serviciu (de selectare și promovare a unor vinuri deja certificate).

Cu ce sunt punctajele Vinul.ro diferite (în bine) față de alte sisteme?

Dincolo de „experiența personală satisfăcătoare anterioară” (subiectivă, firește), „recomandările” sunt cele mai apreciate de către consumatori. Iar cu cât acestea sunt „mai independente și profesioniste”, cu atât sunt mai apreciate.

Ei, bine, aici ajungem la ceea ce deosebește sistemul de recomandări organizat de Vinul.ro de altele existente în momentul de față pe piața vinului:

  • evaluările sunt făcute în mod colectiv (patru ochi văd mai bine decât doi, părerea mai multor cunoscători e mai obiectivă decât a unuia singur);
  • evaluările sunt făcute obiectiv (brandurile și prețurile nu sunt luate în considerare și sunt diverse, și doar calitatea prezentă în paharele evaluatorilor este luată în calcul);
  • evaluările sunt făcute de către profesioniști, potrivit unei grile general acceptate în domeniu (desigur că niciun colectiv de profesioniști nu garantează 100% „cea mai bună judecată”, dar limitează posibilitățile de eroare pe cât de mult e omenește posibil);
  • este ușor de înțeles (cu toții folosim sintagme precum „e 100% adevărat” sau „e 100% garantat etc – ceea ce face punctajul „până la 100” să fie unul intuitiv);
  • evaluările sunt credibile (în virtutea activității de 15 ani a brandului Vinul.ro pe piața românească, acesta a ajuns să fie cel mai cunoscut brand publicistic din domeniu, apreciat atât de către industria producătoare cât și de consumatorii avizați).
Vinurile evaluate de comisiile Vinul.Ro sunt destinate atât vânzării prin marele retail cât și prin restaurante sau magazine specializate