Vinuri noi din tarâmuri stravechi: Israel

ANDREI CHICA

israel2În perioada 9-11 februarie a avut loc la Tel Aviv, Israel, cea de-a treia editie a expozitiei internationale de vinuri Israwinexpo 2010, manifestare bienala organizata în scopul promovarii generice a vinului israelian.
Expozitia este rezultatul initiativei Centrului de Comert din Israel si a „Grape-Men Wine”, una dintre principalele publicatii de profil din Israel.

Manifestarea a fost sponsorizata de Ministerul Industriei Comertului si Muncii, Camera de Export a Israelului si Institutul de Cooperare Internationala.

Potrivit datelor oferite de organizatori, la editia de anul acesta au participat aproape 20.000 de profesionisti din industria vinului, producatori, importatori, distribuitori, jurnalisti, investitori
etc.

Conform organizatorilor, Israwinexpo 2010 a fost un adevarat succes, deoarece a reprezentat o rampa de promovare pentru vinurile israeliene, facilitându-se astfel contactul cu publicul israelian, dar mai ales cu vizitatorii din afara granitelor, care au avut astfel oportunitatea sa se familiarizeze cu vinul israelian. Fata de editiile anterioare (2006 si 2008), anul acesta importatorii de vinuri si-au putut expune portofoliile în cadrul expozitiei.

VINUL ISRAELIAN ASTAZI

img_1914Vechiul Israel, cu radacini adânci pâna în vremuri biblice, a fost unul dintre pionierii vinului, producând vin cu cel putin 2.000 de ani înainte ca romanii si grecii sa aduca vinul în Europa. A fost nevoie de cineva ca Rotchild sa readuca traditia si creeze o industrie moderna a vinului. Baronul Edmond de Rotchild, proprietarul Chateau Lafite (Franta), a fondat Carmel Winery în 1882 si a construit doua vinarii cu crame extrem de generoase la Rishon Le Zion si Zichron Ya’acov, cele mai mari din Israel.

Astazi, industria de vin din Israel se dezvolta tinând cont de trei mari vectori, producatorii Carmel, Barkan si Golan Heights. Împreuna, acestia detin 70% din piata de vin din Israel.

În acest moment, în Israel activeaza aproximativ 30 de producatori care gestioneaza mai mult de 50 de tone anual. Primii 10 producatori acopera aproximativ 90% din piata. Acestia sunt: Carmel, Balkan, Golan, Taperberg, Benyamina, Tishbi, Galil Mountain, Dalton si Tarbor.

În total, Israelul produce cam 35 milioane de sticle de vin anual. Peste 50% din exportul de vin din Israel merge catre America de Nord si cam 30% catre Europa de Vest.
Majoritatea producatorilor de vin din Israel au aparut dupa ’90, iar speciali stii de aici au studiat în Franta, Italia sau California. Cele mai cultivate soiuri sunt Merlot, Cabernet Sauvignon sau Shiraz, iar dintre albe cel mai raspândit este Chardonnay.

2În ultima vreme, în viticultura israeliana se pune accentul pe investitii, producatorii plasând capital în tehnologie si cercetare, dar si în imagine si publicitate de cea mai buna calitate. Cu toate acestea, majoritatea producatorilor recunosc ca se afla la stadiul de testare (soiuri, metode de vinificare), din aceasta cauza oferta de vinuri a multora aratând usor neuniforma. Palierele de pret practicate în Israel sunt 10-12 euro, 30-60 de euro si peste 60 de euro.

REGIUNILE VITICOLE
Israelul este împartita în cinci regiuni: Galileea, Shomron, Samson, Dealurile Iudeii si Negev. Cele mai de succes regiuni, producatoare de vin de calitate superioara, sunt cele aflate la altitudine, precum Galileea de Nord, Golan Hights si Judean Hills.

CE ESTE VINUL KOSHER
Cele mai multe crame din Israel produc vinuri Kosher, dar este o greseala sa spunem ca vinurile ca toate vinurile israeliene sunt Kosher. Vinul Kosher nu trebuie confundat cu vinul dulce ritualic. Vinurile israeliene de calitate, care se întâmpla sa fie si Kosher sunt recoltate, fermentate si maturate în acelasi
fel ca si vinurile non-Kosher. Vinurile Kosher nu sunt destinate numai persoanelor din ritul iudaic.