Gramofon Wine Sonorum – vinuri de Dealu Mare cu semnături de somelieri, „pentru consumatori tot mai bine pregătiți”

“Ce au în comun o vulpe, un somelier și-un gramofon?”. Ar putea fi începutul unui banc, dar nu e! Vulpea e semnul grafic distinctiv tot mai vizibil în comunicarea cramei Gramofon Wine din Dealu Mare, după intrarea în acționariat și în managementul companiei a economistului Marcel Vulpoi, iar trei somelieri sunt invitați să aleagă, semneze, să gireze – să curatorieze – o nouă gamă de vinuri a acestei crame, intitulată Sonorum. Două dintre aceste vinuri – un rose la sticlă de 1 litru, din Fetească neagră și Merlot, și un Chardonnay baricat – au apărut deja, susținute de Julia Scavo (foto sus, în mijloc) și Virgil Mănescu (foto jos). Al treilea – o Fetească neagră demidulce baricată – urmează să fie “dată publicității” sub semnătura lui Sergiu Nedelea. Vinurile sunt create de enologul și consultantul Gabi Lăcureanu, un nume deja consacrat în Dealu Mare.

Vinurile Sonorum, în viziunea lui Gabi Lăcureanu: sticla de 0,75 litri nu era suficientă pentru acest rose. Chardonnay-ul e sobru, simpatic și carismatic

“Rose-ul nășit de Iulia Scavo e produs din struguri de Fetească neagră și Merlot presați ușor, fără desciorchinare, după metoda de pregătire a vinului-bază pentru excelentele vinuri spumante. Prin acest procedeu am eliminat total eventualul gust sau parfum de “verde”. Un alt avantaj al acestei tehnici – controlul riguros asupra culorii ulterioare. (…) multe nuanțe parfumate de citrice, flori de trandafir, dar și note sobre de condimente de factură “spicy”, datorate Feteștii negre. Decizia de îmbuteliere la 1 litru e propice acestui vin, deoarece am observat că volumul de 0,75 l nu era suficient pentru a ne face o părere corectă”, explică parțial serios și parțial în glumă Lăcureanu.

În ceea ce privește Chardonnay-ul, creatorul vinului spune că e “sobru, simpatic, carismatic, cu ținută și stil precum somelierul Virgil Mănescu”, care semnează eticheta. “Din producția 2019, jumătate din cantitatea produsă a fost maturată în butoaie de stejar românesc de 300 litri și amestecată cu cealaltă jumătate, maturată în tancuri de inox. Diversitatea de clone de Chardonnay de la Gramofon Wine (35% din totalul plantației, cu 5 clone diferite) dă naștere unor vinuri cu caracteristici și parfumuri variate, specifice soiului: alune verzi, alune coapte spre pepene galben, banane și pere busuioace ar fi doar câteva dintre ele”, povestește Gabi Lăcureanu.

Despre Feteasca neagră demidulce baricată, încă nelansată, enologul spune că “e unul dintre cele mai complexe vinuri roșii din Fetească neagră la care am lucrat. Cred că se potrivește cu personalitatea lui Sergiu Nedelea și cu vocea lui “caldă” și “dulce”. Este un vin extractiv-catifelat care de multe ori a fost asemănat cu vinurile speciale Amarone, cu toate că tehnologia utilizată a fost cea tradițională. Această carcateristică vine din faptul că am decis să culegem strugurii la Înnobilarea Boabelor, când jumătate dintre boabele unui ciochine erau stafide. Este, din punctul meu de vedere, o licoare rară, ce poate fi obținută doar în anumiți ani, când toamnele sunt călduroase și secetoase”. Vinul provine din recolta 2019 și a stat 6 luni în butoaie de stejar românesc de 400 de litri înainte de a fi îmbuteliat în sticle de 0,75 și de 1.5 litri.

Julia Scavo: “Un portofoliu de mare plasticitate și creativ, cu filosofia comună a celor doi acționari, în sinergie cu Gabi Lăcureanu”

“Marcel a avut întotdeauna generozitatea să ne trimită (Julia trăiește în Franța, alături de soțul Bruno Scavo, un somelier împlinit la rândul său – nr) mostre la fiecare cerere, și-așa ne-am familiarizat încet-încet cu portofoliul de mare plasticitate și creativ, cu filozofia comună a celor doi Marcei (Vulpoi și Pascu, co-acționarii – nr) în sinergie cu Gabi Lăcureanu”, își amintește Julia. “Când au apărut faimoasele discuții pe Facebook despre Opus Fabula, mi-am permis să îi cer lui Marcel o mostră (și) am profitat să împărtășesc această degustare cu Elizabeth Gabay MW și Rod Smith MW și, evident, cu Bruno, chiar de ziua lui. Marcel mi-a explicat apoi conceptul de „vin nășit” și m-a întrebat dacă mă interesează. Răspuns pozitiv, cu o condiție: vinul sa îl aleg eu, în toată libertatea. A urmat apoi un brainstorming turbulent și extrem de productiv pentru a alege numele, formatul sticlei și eticheta. Marcel mi-a cerut un comentariu în franceză, ca să fie mai… sonor”.

"Un écrin rose groseille, un voile fleuri qui laisse place aux fruits gourmands teintés de doux agrumes. Sec, satiné, son ressenti frais, tonique, contrebalance la pointe de générosité épicée. Un rosé de fourchette. Plaisir immédiat ou sur les 1-2 prochaines années" - este descrierea Juliei Scavo pentru Rose-ul Sonorum de la Gramofon Wine
„Un écrin rose groseille, un voile fleuri qui laisse place aux fruits gourmands teintés de doux agrumes. Sec, satiné, son ressenti frais, tonique, contrebalance la pointe de générosité épicée. Un rosé de fourchette. Plaisir immédiat ou sur les 1-2 prochaines années” – este descrierea Juliei Scavo pentru Rose-ul Sonorum de la Gramofon Wine

Virgil Mănescu: “Un punct de referință pentru promovarea vinurilor de calitate superioară către consumatori din ce în ce mai bine pregătiți”

"Sonorum este sunetul de Chardonnay de la Gramofon Wine!”, spune somelierul Virgil Mănescu
„Sonorum este sunetul de Chardonnay de la Gramofon Wine!”, spune somelierul Virgil Mănescu

“Cred cu tărie că acest demers al celor de la Gramofon Wine este un punct de referință pentru promovarea vinurilor de calitate superioară (atât pe plan intern cât și internațional) către consumatorii din ce în ce mai bine pregătiți și dornici de a pune pe masă vinuri premium românești”, spune Virgil Mănescu, semnatarul Chardonnay-ului baricat din gama Sonorum de la Gramofon Wine. “În tripticul de vinuri lansate sub gama Sonorum (alb, rose și roșu), am avut astfel deosebita plăcere de a face echipă cu două nume de referință din lumea internă și internațională a vinului  – Julia Scavo și Sergiu Nedelea. Invitația de a fi „nașul” de botez al unui Chardonnay a venit din partea lui Marcel Vulpoi, dar și la recomăndarile „părintești” ale lui Sergiu Nedelea. Răspunsul meu a fost un categoric DA”, își amintește Mănescu. “Din punctul meu de vedere, Sonorum Chardonnay este un vin gastronomic, ce poate fi consumat ca atare, dar și în asociere cu preparate culinare complexe. Un vin de o înaltă ținută gastronomică, precum Chardonnay Sonorum, își trâmbițează aromele și gusturile construind emoții prin complexitatea sa” .