Vineri, 18 februarie, la orele 19 a avut loc, in Atelierul 030202, din strada Sfanta Vineri, numarul 11, vernisajul expozitiei „Perceptio”, eveniment in cazul caruia au fost degustate vinurile de Corcova.
Potrivit comunicatului de presa dat publicitatii de catre organizatorii evenimentului marca Createur 5 D’Emotions si Iqonique Class Studio, in cadrul evenimentului parfumeria artizanala Humiecki&Graef a lansat parfumul Bosque. Lansarea acestui produs face parte dintr-un „experiment de arta pentru cele cinci simturi” marca Createur 5 D’Emotions si Iqonique Class Studio, care reprezinta o provocare catre 15 artisti romani renumiti: Aurel Cogealac, Aurel Tar, Bogdan Chiritoiu, Cornel Lazia, Dan Mircea Cipariu, Florin Tomescu, Francisc Chiuariu, Irina Tanase, Irinel Moldoveanu, Lucian Muntean, Mihai Zgondoiu, Mirela Traistaru, Nicolas Veron, Simona Antoniu, Valeriu Mladin.
Creatoarea conceptului Iconique Class Studio si fondator Class Living, Camelia Sucu, precizeaza in comunicatul de presa: „Cred in arta romaneasca si in resursele creative ale artistilor autohtoni. De-a lungul timpului am ales sa-mi ascult instinctele si sa investesc in ceea ce consider ca este valoros, astfel ca am sustinut o serie de proiecte artistice, de la grafica si pictura, la dans sau alte arte vizuale. Sunt sentimente si convingeri care l-au animat in permanenta si pe Serban Damboviceanu care a reusit sa redestepte la viata vechea traditie a vinurilor de Corcova, atat din punct de vedere al frumusetilor acelor locuri si a calitatilor acestor vinuri de exceptie, cat si din punct de vedere al implicarii in sustinerea proiectelor culturale.”