Vinurile care au primit medalii in cadrul editiei de anul acesta a „Salonului International de Vinuri – Vinvest”, eveniment ce s-a desfasurat la Timisoara in luna aprilie, nu se gasesc pe rafturile magazinelor. Una dintre explicatiile date de producatori ar fi faptul ca multe dintre vinurile medaliate sunt vinuri produse in 2005 – 2006, care nu au fost inca imbuteliate la sticla pentru a fi expuse pe piata.
Anul acesta, la Vinvest au fost acordate 19 medalii de aur si 21 de argint, producatorii cei mai medaliati fiind Jidvei cu 8 medalii (4 aur si 4 argint), Cramele Recas – 7 medalii (3 aur si 4 argint), Wine Princess cu 5 medalii dintre care 2 de aur si Carl Reh Winery, 4 medalii (2 medalii de aur). Vinurile si bauturile alcoolice care au intrat sub lupa juriului au fost impartite in noua categorii de degustare: vinuri albe seci, vinuri semiaromate si aromate, vinuri demiseci, demidulci si dulci, vinuri de vinoteca, spumante, spumoase, vinuri rose, vinuri rosii si rachiuri din fructe.