Crama Oprișor (Mehedinți), Societatea Euro-Română pentru Vinuri de Excepție (SERVE Ceptura) și compania de consultanță Estikawines (responsabilă pentru standul “alternativ” care a grupat anul acesta la ProWein Dusseldorf cei mai importanți producători ai vinurilor de calitate din România) au pus bazele Asociației pentru Promovarea Vinului (APV). Managementul APV este asigurat de Rodica Ana Căpățînă, cu o experiență de peste zece ani la conducerea uneia dintre cele mai cunoscute crame din România, proprietate a grupului german Reh-Kendermann, și care ulterior a activat timp de 5 ani în domeniul telecom-ului internațional, în cadrul unei companii germane cu filiale pe 3 continente.
Potrivit managerului APV, Asociația va folosi fondurile guvernamentale și europene pentru a derula programe de acțiuni care să fie cu adevărat eficiente și care să conducă la creșterea vânzărilor și notorietății vinului românesc pe piețele externe (europeană și din țări terțe), precum și pe piața internă.
Noii membri sunt bineveniți
Informații suplimentare și înscrieri în Asociația de Promovare a Vinului: Rodica@estikawines.com; (+4)0737.123.720. www.estikawines.com
Formarea APV vine după un prim experiment reușit la Prowein: în condițiile în care, în 2013 și 2014, vinurile românești fuseseră expuse într-un stand modest, la distanță de sălile principale ale Târgului, anul acesta nouă producători români îngrijorați de eșecurile precedente au decis să încredințeze unei alte companii sarcina organizării unui stand separat de cel finanțat de guvern, care să-i reprezinte adecvat. Mișcarea s-a dovedit deja eficientă, așa cum a reieșit din mărturiile participanților, publicate într-un articol din revista noastră din urmă cu două luni.
În noua formă asociativă și având deja în spate această primă acțiune derulată cu succes, fondatorii APV sunt încredințați că, prin alăturarea și a altor producători și cu ajutorul fondurilor europene și guvernamentale, numărul și calitatea acțiunilor de promovare vor crește, cu consecințe simțitoare pentru membri și pentru vinul românesc, în general.
O obsesie pentru eficiență. ‘APV își propune să promoveze interesele a cât mai mulți producători români, reprezentativitatea fiind un atu important în strategia noastră. Provin din business-ul privat internațional și am un background solid în companii de origine germană, unde am dezvoltat o obsesie pentru eficiență: îmi propun ca acțiunile noastre să fie în primul rând eficiente, așa cum am demonstrat și la Prowein’, declară Rodica Ana Căpățînă, managerul Asociației