Wine Spectator a ales cele mai bune vinuri ale anului 2011

Prestigioasa revista americana de vinuri Wine Spectator a publicat la mijlocul acestei luni topul celor mai bune 100 de vinuri degustate de editorii WS pe parcursul lui 2011.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Potrivit editorilor Wine Spectator, in 2011, pe lista de degustare a publicatiei s-au aflat peste 16.000 de vinuri, aproximativ 5.400 dintre acestea primind punctaje peste 90 de puncte. Topul final Wine Spectator a fost realizat tinandu-se cont de criterii precum calitatea (reprezentata de scor), valoarea (reflectata de pret), disponibilitatea pe piata si de asa-numitul „factor X”, definit de jurnalistii Wine Spectator ca fiind entuziasmul generat de vinurile unui producator nou sau de vinurile etalon pentru un anumit soi sau zona. Anul acesta, in topul 100 Wine Spectator sunt prezente vinuri din 12 tari, iar scorul mediu al vinurilor este de 93 de puncte. Pretul mediu pe sticla de vin este de 70 de dolari pe sticla, comparativ cu anul trecut, cand pretul mediu a fost de 48 de dolari/sticla.

Iata cele mai bune 10 vinuri ale lui 2011, potrivit editorilor Wine Spectator:

Publicitate
IWCB

1. Kosta Browne
Pinot Noir Sonoma Coast 2009

95 puncte / $52
5,818 de cutii
Sonoma County, California

2. Hall
Cabernet Sauvignon Napa Valley Kathryn Hall 2008

96 puncte / $90
2,450 de cutii
California, SUA

3. Domaine Huet
Vouvray Moelleux Clos du Bourg Première Trie 2009
96 puncte / $69
760 de cutii
Valea Loirei, Franta

4. Campogiovanni
Brunello di Montalcino 2006
96 puncte / $50
7,000 de cutii
Toscana, Italia

5. Dehlinger
Pinot Noir Russian River Valley 2008
95 puncte / $50
1,050 de cutii
Sonoma County, California

6. Baer
Ursa Columbia Valley 2008
95 puncte / $35
1,095 de cutii
Washington, SUA

7. Quinta do Vallado
Touriga Nacional Douro 2008
95 puncte / $55
2,188 de cutii
Douro, Portugalia

8. Domenico Clerico
Barolo Ciabot Mentin Ginestra 2006
96 puncte / $90
1,500 de cutii
Piedmont, Italia

9. Alain Graillot
Crozes-Hermitage La Guiraude 2009
94 puncte / $55
650 de cutii
Valea Ronului, Franta

10. Chateau de St.-Cosme
Gigondas Valbelle 2009
94 puncte / $58
1,175 de cutii
Valea Rhonului, Franta