Anul acesta, cea de-a 23-a ediție a competiției internaționale de vinuri VINARIUM are loc între 22 și 25 mai, sub patronajul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV) și sub egida Federației Marilor Concursuri VINOFED, cu parteneriatul Federației Internaționale a Scriitorilor și Jurnaliștilor de Vin FIJEV. E un prilej bun să stăm de vorbă pe îndelete cu CEO-ul competiției, Cătălin Păduraru, pentru a afla noutăți despre concurs dar și altele – văzute prin prisma experienței lui de peste trei decenii în domeniu.

Ne concentrăm pe segmentul de vârstă care începe cu 18 ani, preluăm inițiativa și avem un nou tip de conținut și o nouă formă în care comunicăm

– Cătălin Păduraru, ce aduce nou VINARIUM 2025 pentru: consumatori, producători, comercianți?

O mai bună comunicare către public!

Încercăm în 2025 să extindem “benzile de undă” ale comunicării, apropiindu-ne mai mult de consumatori, facilitând o mai bună diseminare a mesajelor producătorilor și comercianților. De asemenea, ne concentrăm pe segmentul de vârstă care începe cu 18 ani. Asta înseamnă că preluăm o parte din efortul celor din producție și din comerț sau, mai pe șleau, preluăm în mare parte și inițiativa în locul lor pentru a fi în priză directă cu tinerii. Așadar, avem și un nou tip de conținut și o nouă formă în care comunicăm. Avem un nou membru al echipei, 27 de ani, care are printre multe sarcini și pe aceea de a ne conecta cu tânăra generație. A făcut voluntariat în câteva sesiuni istorice ale VINARIUM (vezi pe cele din pandemie, de exemplu) iar acum este „înrolat” oficial în managementul superior al competiției. Mulți profesioniști îl cunosc deja: Chief Operation Officer (COO) – Bogdan Miron. Împreună reluăm cursul monitorizării activității cerebrale (tehnici neurofeedback) în timpul degustării, la un nivel superior, instituțional, împreună cu o mare clinică specializată pe care o vom prezenta publicului la momentul în care toate detaliile colaborării cu VINARIUM vor fi puse la punct. Facem acest lucru pentru a perfecționa actul de evaluare, chiar pentru a-l aduce cât mai aproape de perfecțiune.

Activității competiționale i se adaugă editarea de carte și articole, realizarea de emisiuni, cercetare istorică și tehnologică, enoturism

– În vremurile “amestecate” pe care le trăim – inflație, scădere generală a consumului de vin, scădere a HoReCa – generează concursurile de vin business pentru lumea vinului? Dacă da, în ce fel(uri)?

Pentru că prima întrebare era ce aduce nou VINARIUM, trebuie să solicit prietenește niște caractere bold. Concursul de vinuri este doar o parte din VINARIUM, așa că răspunsul la a doua este “Da, generează”, atât timp cât socotim și editarea de carte, redactarea și publicarea de articole, realizarea și prezentarea unor emisiuni TV, cercetarea istorică, cercetarea în nouă paradigmă tehnologică, inițiativele inovatoare ENOVART și mai recenta “A7 ― Autostrada Vinului / Autostrada Podgoriilor”, toate purtând semnătura VINARIUM.

A7 – Autostrada Podgoriilor este un concept și ghid de utilizare pentru enoturismul practicat cu rulotă, autorulotă, camper, vanmobil etc. În aceste vremuri „amestecate”, anticipate și răsanticipate (și anunțate de vreo câțiva dintre noi, printre care te numeri și tu), este nevoie de acțiune, de mobilitate. Iată soluția. Bine, una dintre ele. Dar, ca să nu evit răspunsul direct, vremurile acestea – mai puțin vesele în cazul României – sunt rezultatul acțiunii actorilor implicați. Producătorii, statul, organizațiile și entitățile asociative și de reglementare din domeniul privat și de stat și o seamă de falși profeți bine plătiți… 

Dar să reluăm tema cu valoarea pe care o pot aduce concursurile. Ei, aici avem de discutat. Care concursuri? Mulți marketeri încă sunt fascinați de oglinjoare și mărgeluțe colorate. Bașca nu au avut curiozitatea să vadă ce e în spatele unui concurs X de la care achiziționează și lipesc medalii pe sticla lor de vin. De fapt, nu e a lor, ci a proprietarului care, în noianul de probleme, nu mai are timp să facă și research. A delegat chestia asta. Pe scurt, nu poți miza că îți construiești un palmares solid (atenție, solid), unul care se reziste în timp, cu concursuri de 2 lei, care sună frumos pentru că sunt “străineze”. Sau, altfel, să reformulez: nu poți pune un sticker cu un concurs serios și decent din Germania, alături de unul în care vii de pe stradă, dai bani și ești jurat. Nu glumesc. Chiar dacă e din aceeași țară, Germania. VINARIUM era ocolit uneori (astăzi doar de vreo 2-3 producători români) în a fi expus alături de concursuri “străineze”, pentru că “nu suna, nu dădea” la fel de bine. Noi suntem un concurs OIV și nu doar pretindem că respectăm niște reguli ale OIV. Dacă poți, respectă regulile OIV! Obține-ți patronajul și lasă-te controlat, verificat. Aplică toate regulile OIV. Nu poți (din varii motive)? Atunci uită argumentul! De ce spun toate astea? Orice eșafodaj clădit doar pe popularitate se destramă până la urmă, iar consecințele sunt dramatice și pentru cei care s-au “suit” pe această construcție șubredă. Da, e nevoie de concursuri care să ocupe nișele, fie ale produsului finit, fie ale evaluatorului, dar e important ca producător să ai măsura lucrurilor cu care te lauzi. Pe de altă parte, nici cel mai serios concurs nu te poate ajuta dacă tu, beneficiarul premiului, nu-ți faci propria campanie pe temă. Așa că, dragi producători, dacă ați luat o medalie la un concurs pe care îl considerați sănătos în axele longevității și credibilității, trebuie să “lucrați” cu publicul pe care îl aveți și cu cel pe care vi-l doriți nou câștigat. Înțelegerea diferenței între concursuri este o condiție necesară, iar transmiterea informației corecte către consumator privind aceste concursuri și rangul lor folosește nebănuit de mult.

NOTE: Dacă medaliile le folosesc producătorilor? Depinde doar de ei. Avem doi producători care, apriori, au avut o ușoară distanță față de medalia VINARIUM. Unul nu participă deloc, celălalt nu își lipește stickerele pe sticlă. Primul are o scădere de vânzări de 60% și celălalt de 40%. În același timp, avem producători de care acum doi ani nu auzise nimeni – și astăzi, după succesul de la VINARIUM, sunt vedete, în sensul bun al cuvântului; sau producători care, cu vinul medaliat la VINARIUM, au ajuns să aibă creșterea cea mai mare din segmentul lor. O fi coincidență? Evident că vinurile lor sunt foarte bune și ăsta este punctul de start. Dar cursa nu este doar un start bun: la vin trebuie să știe (rapid) și publicul că ai calitate certificată. Apoi mai e ceva: dacă ești producător și te gândești la piața românească, ai luat un premiu, laudă-te, domnule cu asta, fă-ți campanie, comunică pieței pe care o vizezi! Nu o să vină nimeni în genunchi să-ți ia produsul. Nu astăzi, când oferta este atât de mare.

Destul de asemănătoare e situația și la Parteneri. Cei tradiționali știu ce înseamnă un proiect care se întinde pe axa timpului și știu să și comunice că sunt parteneri ai celui mai important eveniment de ierarhizare a vinului din Europa Centrală și de Sud-Est, din România, bineînțeles. Să spunem că faci cornulețe și ai fost selectat să oferi cornulețe într-o formulă surprinzătoare celor de la Festivalul George Enescu. Păi, cine trebuie să comunice asta? Festivalul? O fac și cei de acolo pe “câmpurile” pe care le controlează. TU trebuie să faci o campanie dedicată, cu resurse de creație și de bani, pentru a capta atenția și simpatia publicului. Iar până la conversie materială nu e mult, dar îți trebuie știință. Minuni ori exista, dar sunt atât de rare…

Care e relația generației tinere cu vinul

– Folosesc ocazia să discutăm și alte subiecte, mai generale importante: este „Vinul și Gen Z” o poveste de dragoste, ură sau indiferență (cât de reciprocă)? Asistăm la o creștere a categoriei cocktailurilor, shoturilor și… a băuturilor non-alcoolice sau puțin alcoolizate: de ce, cu ce consecințe până acum și ce e de făcut?

Generația Z nu este așa de compactă în obiceiuri și preferințe. La noi, la generațiile ’60-’70, preferințele de consum erau mai omogene și aveau puternice legături cu generația de dinainte și cu cea de după noi. Dar „Zeții”, cu toate că teoretic sunt informați (având la îndemână surse diferite), sunt îndoctrinați și ajung la numitorul comun: alcool zero! Să nu ne lăsăm păcăliți de consumul de tării al celor mai mari din grupă, născuți în 1996-2000: și aceștia, sub impulsul unei comunicări generice de tip “dry January” & Co., renunță inclusiv la rivalii vinului. Putem pune la un loc mai multe informații fără a însemna că suntem promotorii consumului de alcool, incorecții politic șamd Partea aia cu farmec, a orașelor occidentale cu reclame luminoase, echilibrul zonelor rurale din vest, muzica plăcută și optimistă (aici am putea să alipim și Estul de după Cortina de Fier), aparțin perioadei ’60-’70-’80. Exact când consumul de vin era neîngrădit și cucerea din ce în ce mai mulți oameni, inclusiv tineretul. Deci, atunci când era frumos și bine, zicem că era rău. Și acum, când tinerii, în număr alarmant de mare, merg la psiholog, au alergii, probleme digestive, nu sunt sociali, sunt triști (trebuie să o spunem), deși nu (mai) beau vin, e bine?!

Vinul are capacitatea de a naște dialoguri, relații, de a fi la baza unor grupuri, comunități. Inspiră stiluri, curente de gândire. Face societatea mai veselă. Iar tinerii constată asta. Din acest motiv, accesează Nostalgia (concerte cu muzică retro) sau vin(!) la Divertis. Așa că, în loc să-i catalogăm, ar trebui să-i ajutăm.

Să le luăm sarcini inutile de pe umeri, să le arătăm lumea frumoasă, să încercăm împreună să ne modelăm limbajul astfel încât să ne putem înțelege și să fim cu toții bucuroși la un pahar de vin.

Guru ai sălilor de sport și ai suplimentelor (care, din motive evidente, nu vor alcool în preajmă iar prin ricoșeu suferă și vinul) ar trebui înlocuiți cu discurs și acțiune care să fie o invitație permanentă la călătorie, pescuit, mers în natură, ciclism, sporturi în aer liber. Eu pun pariu că dacă am obliga statul să facă o mie de piscine, o mie de terenuri de tenis, o mie de circuite pietonale sau pentru bicicliști (inclusiv în satele de lângă orașe devenite cartiere dormitor), oamenii ar fi mai sănătoși – și, în mod paradoxal, aceștia ar consuma și mai mult vin, câștigând mai mult timp pentru ei.

La urma urmei, proiectul VINARIUM A7―Autostrada Podgoriilor / Autostrada Vinului, deschide calea către un astfel de model – rulote/campere, plăcere, tihnă, natură, familie. 

În privința băuturilor menționate de tine, ar trebui finanțat un studiu aici, la noi. Vinurile fără alcool, o alăturare halucinantă de termeni, în afara definiției. Prind în Occident. Sunt deja țări cu un consum calculat de peste 10%. Enorm. Sigur că trebuie să fim atenți. Sigur că producătorii nu pot ignora cererea. Dar, în același timp, nu trebuie să renunțăm la a ține consumatorul informat, legat de valorile clasice ale vinului.

Apropo de valori clasice: sigur, facem toate eforturile pentru a ne sincroniza cu “noile valori”, dar valoarea aceea fără ghilimele nu trebuie să fie confundată cu “trendul”, cu popularitatea, cu numărul de like-uri pe Facebook.

Cu mintea de-acum: „la gâtul autorităților” pentru bani de cercetare, demolarea imposturii și activarea autorităților locale și centrale

– Cătălin: tu, personal, dacă ai avea acum 20 de ani (nu, nu cu mintea de-acum), te-ai mai apuca de vin (băut, comercializat, promovat) sau ai alege altceva?

Bine, nu cu mintea de acum, dar în timpurile de astăzi. Glumesc. Contrafactualitatea e simpatică oricum și nici nu poate fi combătută. M-aș apuca fix de vin! De băut și de business. Aș bea și bere adevărată, care e aproape la fel de complexă ca vinul. Cât despre vin, nu cred că aș mai face distribuție (la care am renunțat în 1999, când am fondat Vinexpert). Nici magazine specializate nu cred că aș mai face (la care am renunțat în 2010 când am preluat VINARIUM).

Cred că aș sări direct la gâtul autorităților: să facem școală, edutainment, emisiuni TV, Muzeul Vinului (mai ceva decât Cité du Vin); concursul l-aș face cel mai zdravăn din lume; aș face rost de bani pentru cercetare; aș demola mai prompt impostura; aș întări activitățile organizației non-profit VINARIUM; aș lupta ca primarii, prefecții și președinții de consilii județene să înțeleagă logica desfășurării evenimentelor legate de vin și beneficiile directe pentru zona lor de autoritate. Cred, de asemenea, că aș fi mai puțin condescendent vis-a-vis de lipsa calității. 

Totuși, de ce spun (că m-aș apuca fix de – nr) vin? Îmi place compania oamenilor educați, cu un confort financiar suficient încât să susțină consumul unor produse prețioase. Sunt destul de mândru că sunt român, de la limita superioară acceptată spre zona roșie a VU-metrului. De aceea, mă mândresc cu istoria noastră vitivinicolă, cu unitatea noastră – vinul fiind element important de legătură (și nu, nu mă refer la starea bahică). Sunt setos, iar vinul are capacitatea de a stinge și setea fiziologică, de aceea vara găsesc destule ocazii și destule vinuri potrivite chiar și pentru șpriț. O fac cu poftă și satisfacție.

– Apropo, ce ți-a dat ție vinul? Și cu ce l-ai înlocui, dacă vinul n-ar mai exista în viața ta (nu mă refer doar la consum)?

Cred că… eu i-am fost dat lui. Bună, nu?! M-a ajutat la reinventarea din anii ’90: nu a fost ușor ca un “simplu actor” să facă studiile de specialitate și întreprinderile pe care le-am fondat. Adică, de făcut ca de făcut, dar de acceptat din partea celorlalți a fost mai greu. M-am născut în familie de oameni de vin. Tata, inginer la IVV (Întreprinderea Viei și Vinului); unchiul, inginer la IAS (Întreprinderea Agricolă de Stat). Mii de hectare văzute în copilărie, vagoane de vin, filtre de carton, furtune trase, frig (natural!), metabisulfit, cazeină, albuș de ou, sânge de vacă (sună exotic, nu?) kieselguhr, bentonită, șirul de căruțe cu saci plini cu struguri, polstifuri, becuri cu mercur (cu o denumire deocheată), vin îmbuteliat fierbinte (pasteurizat), dar și filtre tangențiale, instalații Krones de ultimă generație. În același timp, bunicii de pe mamă – podgoreni în Huși, cei de pe tată – viticultori de lângă Focșani. O familie de suflet, care m-a “adoptat” câte două săptămâni în toate vacanțele copilăriei, stătea în poarta MAT-ului de la Costuleni, Iași. Am crescut în vie. Am crescut în cramă.

Retrospectiv, chiar mă mir că am avut “excursul”, să-i spunem, cu Facultatea de Teatru. Dar, dacă vinul nu ar fi existat, probabil că aș fi fost un și mai bun călător și poate aș fi fost legat mai mult de film (și de făcut și de privit). Acum, dacă vinul ar dispărea printr-un decret mondial, i-aș scrie istoria unei jumătăți de veac, așa cum am înțeles-o eu, cum am trăit-o, începând cu vârsta de 5-7 ani. Aș îndrăzni să includ și note despre cum… am influențat-o.

Piața națională de vin e o construcție complexă

– Vinul fără alcool – care-i “chestia”?!?

Vinul fără alcool. Nu mă pricep. Înțeleg că lumea e în schimbare. Atât.

– Vorbeai în urmă cu niște ani de un concurs de spirtoase, ce se mai aude cu el?

HAI! (High Alcohol International). Hai noroc! Hi (salut)! Feeling high. Cam așa se cheamă. Nu sunt decât vreo 18 luni de la anunț. Îl amorsăm și îi dăm drumul. Toată experiența din VINARIUM, dar și din alte concursuri, ne vor ajuta. Ne dorim să îl legăm de un eveniment de public, pentru a avea succes. Plus ceva ca la sârbi – “Slăniniada”. Ne vom baza foarte mult pe ceea ce își doresc cei care produc în mod legal țuică, pălincă, horincă, distilate. Avem potențial bun pentru producția unor astfel de produse de calitate înaltă, iar unele chiar au șansa de a intra în “circuitul internațional”. Am fi bucuroși să fim nașii succeselor românești!

– Este Concours Mondial de Bruxelles 2025 rose (care se desfășoară anul acesta la Constanța) un lucru mai degrabă bun sau un lucru mai degrabă rău ori neutru pentru vinul românesc, pentru piața românească în general? 

Deschiderea este foarte importantă. Nu putem trăi, lucra și obține performanțe într-un sistem închis. Am trecut, fără voia noastră, prin asta, și am constatat că nu e bine. Pe de altă parte, piața națională de vin e o construcție complexă.

Vinul are nevoie de viță bună și tehnologie performantă, așa cum are nevoie, fix așa și nu altcumva, de receptori educați, de sisteme axiologice, concursuri și teoreticieni, mecanisme și platforme de comercializare. Uite, ca să ai dramaturgie bună, ai nevoie de dramaturgi. Aceștia nu au de ce să scrie dacă nu există spectatorii care să meargă la teatru. Dacă nu se construiește teatru, nu sunt spectatori. Interdependența și valoarea egală a componentelor e clară. În absența teatrului, publicul poate urmări “vodevil” și “revistă” de la Paris, dar nu va recunoaște (și nu va cunoaște) arta adevărată, iar cea românească nici nu se va produce în acest mediu. Când ai un Teatru Național, e frumos să inviți trupe mari de afară și acestea să îți onoreze invitația. De la un festival internațional, toată lumea are de câștigat.

Cu alte cuvinte, eu, ca jurat cu pin de aur la CMB (peste 10 ediții), ca om care am formulat în trecut ideea ca CMB să ne viziteze (din fericire, presa scrisă = scripta manent), nu îmi pot contrazice principial opțiunile exprimate atunci. Sunt nuanțe “tehnice” ale acestei vizite pe care aș fi preferat să le moderăm în comun. Nu s-a întâmplat. Dar, dacă ar fi să am o atitudine de combat, nu ar fi una adresată CMB-ului (care este dator să își urmeze viziunea) ci, foarte clar, una explicit afișată (și pe deplin întemeiată) față de autorități. Acestea au obligația de sprijin pentru “Teatrul Național” de care vorbeam, pentru că publicul se educă, zi de zi, stagiune de stagiune. Sunt foarte multe de spus aici. Prefer ca evenimentul lor să treacă cu bine (le urez bun venit, succes și o experiență plăcută în România!), iar problemele noastre interne să le reluăm ulterior. Pentru că noi rămânem aici. Contextul actual internațional vine și el cu un ultim și puternic argument pentru identificarea și protejarea resurselor autohtone generatoare de succes.

Enoturism = export de pe loc. Care sunt condițiile succesului?

– Exportăm și noi ceva? De ce? 

Conexiunea mea cu exporturile de vin este modestă, așa că, realist, nu am păreri. Când importam și exportam, aveam măcar un unghi subiectiv documentat. Pot spune că avem un brand de țară de îmbunătățit (VINARIUM contribuie mult la asta – am și un exercițiu de măsurare în această privință!) dar fără sprijinul statului este o misiune foarte grea. Aș apăsa mai degrabă pe exportul “de pe loc”. Aici introducem și ideea legată de noile rute de mobilitate. Enoturism, enoturism cu rulota. Enoturism = export. A7 = Autostrada podgoriilor. Declar cu toată responsabilitatea că, în acest moment, încurajarea turismului cu rulota, autorulota, camperul șamd este cea mai rapidă și profitabilă extensie a afacerilor vitivinicole. A7 trece prin preajma cramelor din Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Iași. Câteva racorduri de apă, curent electric, dușuri și toalete, un loc de grătar – iată necesarul pentru a avea turiști care să înnopteze la cramă sau în vie. Mai departe, e treaba fiecăruia cum câștigă încrederea, satisfacția și, eventual, reîntoarcerea turistului. Dată fiind dinamica lucrărilor de infrastructură din România, conectivitatea aeriană (foarte bună) și rutieră (în creștere) cu celelalte țări, anticipez o dezvoltare a conceptului și în vestul și sudul țării.

Câteva panouri fotovoltaice, și avem curent gratuit – asta à propos de potențialii parteneri ai concursului. Oamenii din industria auto, fotovoltaice, construcții, instalații și bricolaj, echipamente de bucătărie etc, etc, mă întreabă ce legătură ar avea ei cu Lumea Vinului și de ce ar căuta expunerea aici. Mie mi se pare foarte clar. 

– Câteva cuvinte despre… unitate, solidaritate, asociativitate, claritate – mai adaugă tu orice -ate, -ologie, -istică ori -ism îți vine-n minte și care-ar putea fi de folos cuiva, oricui, în relație cu vinul românesc. Motive de optimism ori de pesimism?

Eu sunt un optimist… chiar când sunt pesimist. Lumea vinului e compusă din oameni. VINARIUM, Vinul.ro, producătorii, vânzătorii, reglementatorii, au în spate oameni. Da, se putea mai multă solidaritate, chiar și din aceea de tip “solidaritate din egoism”! 

Dar fiecare producător are o poveste, un destin pe care și-l joacă, elemente care nu seamănă sau care nu sunt compatibile cu ale altui producător. Numitorul comun putea fi creat de către oamenii din Administrație. Dar, ce să vezi, aceștia nu au tangență decât la nivel declarativ cu sectorul. Țipă, se rățoiesc că nu pricepem că ei “dau”, că “se sacrifică”, că sunt “limitați legislativ, contabil” șamd. Acești oameni nici măcar nu au trecut printr-un proces electoral. Sunt puși, unși, rotiți, reciclați, cum vrei să le spunem, și transced ciclurilor electorale. Avem amândoi exemple de oameni numiți într-o funcție în care nu fac nimic și care ies la pensie liniștiți după o viață de stat, cu “libere date de la stat”, cu “prime”, cu “delegații” diurnabile, cu “vizite” la minister și tot inventarul minciunii și imposturii perpetuat și perfecționat în decenii. Acești oameni nu au nici un motiv să se implice în a schimba ceva.

S-au pierdut oportunități, direcția, țelul comun, nu ne-am unit niciodată forțele. Sunt optimist totuși pentru că, neavând un traseu en fanfare, unii producători au început să simtă lipsa acțiunilor sinergice. Asta poate fi un nou început.

Să facem un mozaic din tot ce enumeri și “induci” în întrebare pentru un fronton al Templului vinului. Putem, oare?

Unitate. Nu am ajuns la maturitatea (deplină! CMD) în care să acceptăm că strada cu vânzătorii de aur din Istanbul face ca fiecare vânzător să trăiască bine, cu mult mai bine decât dacă ar fi singur pe o altă arteră comercială. 

Solidaritate. Rar, dar am văzut cazuri care îmi dau speranțe. 

Asociativitate. După comunism, asociativitatea purta încă bavurile epocii. În antreprenoriat, lipsa culturii specifice (da, există o cultură inclusiv pentru firmele care au acționariat multiplu! …și niște reguli) și-a spus cuvântul. Chiar și la nivelul firmelor, fronturile comune au fost firave și de scurtă durată. Apoi, cu timpul, după eșecurile politice din România, fiecare consideră că are o țintă legitimă și un parcurs valid pentru a o atinge. La fiecare posibilă confluență, impulsurile de ramificare se manifestă instantaneu. Ești de dreapta? Da. Vrei Europa? Da. Ai zice că e un început bun de dialog. Din păcate, urmează în avalanșă: vaccinist / antivaccinist, creștin / ateu (în forme belicoase), familie tradițională / LGBT&Co, naționalist / globalist șamd, șamd… Ei bine, în mod clar, nici în Lumea vinului nu stăm foarte diferit de antagonismele de mai sus. 

Claritate. Faptul că unii antreprenori vinari au reușit ca munca, abnegația, sacrificiul lor să se suprapună peste un context favorabil – este rar acceptat. Tot atâta muncă, efort și dăruire au depus și alții cărora sorții nu le-au surâs pentru că nu au fost în locul și la timpul potrivit. Negând această realitate, “câștigătorii” consideră că prin “claritatea viziunii” lor au reușit. Avem două potențiale pierderi aici: nu vom putea regla optica națională pentru succes și putem înregistra “coborâri pe pământ” de tip Nokia. Separat și/sau împreună – cele două neajunsuri afectează întreaga piață românească. 

Te rog, lasă-mă să mai punem la întâmplare câte un subiect și să tragem concluzii – ca pentru întrebarea aceasta. 

Presa. Păcălită de “nelimitele” online-ului, presa s-a aciuat în fluxul internet al biților (în neant, după părerea mea), motivând imposibilitatea continuării activității în print. Fără să am pretenția înțelegerii în întregime a fenomenului, constat o diluare până la irelevanță (prostituția fiind o etapă depășită) a jurnalismului. Ca atare, nici “jurnalistul” nu simte apăsări etice, deontologice și nu (mai) visează supreme recunoașteri în breaslă sau de public. Strivit de nevoia știrii și de rata la bancă pentru un “apartament de o cameră” (!!!), condeierul de azi atacă subiecte pe care nu le înțelege și pe care i le poate livra, între două romuri ieftine, Google sau ChatGPT.  Exemplu: în noiembrie 2024, mă văd citat (într-un fel), într-un articol pus pe o platformă de impact în audiențe (mă rog, în accesări / vizualizări)… Știind că nu am dat nici o informație publicației / platformei respective, dar văzând presupusa mea aserțiune preluată pe zeci de conturi în Facebook, zic să cercetez ce și cum și, mai ales să stabilesc când aș fi făcut eu acele afirmații. După aproape 60 de ani de conviețuire cu mine însumi, îmi cunosc stilul, iambul, mesajul. Textele nu prea semănau cu ce susțin eu. Constat că e o calchiere a unui articol (la rândul lui… “aproximativ” în preluarea spuselor mele) dintr-o altă publicație online (fără să fie din același grup de presă) apărut în 2019! Acolo chiar nu avusesem contact pe temă. Continuăm deci: “rădăcina” pentru acest articol din urmă (stai liniștit, nimeni nu citează pe nimeni) este un articol (cu un alt titlu, măcar) din… 2012! Un subiect prezentat ca fiind “la zi”, “de actualitate”, “proaspăt cules”, are în realitate… 12 ani. Un material furat – plimbat de la unul la altul, un material care, din păcate, de la bun început a fost unul slab. Ce facem? Suntem într-o fundătură. De asta solicit de ani de zile repartizarea unui loc – cât de mic – pe posturile publice. Și nu o spun din postura “spectatorului”. Am sute de prezentări de vinuri făcute pro bono în Ziarul Financiar, peste două decenii de scris în Revista Fermierului și mulți, mulți ani în alte, diferite publicații print, mii de ore “cheltuite” în televiziune. Dar, la un moment dat, prioritizezi și nevoile, aspirațiile, neputințele chiar – din plan strict personal și în absența unei platforme cu vizibilitate și resurse pentru a plăti munca, te vezi nevoit să te retragi, lăsând locul cațavencilor. Folosește cuiva? 

“A fost sau n-a fost?” Știi filmul lui Porumboiu… cu Revoluția? La un moment dat se vorbea de niște fonduri colosale de promovare a vinului. Cumva pentru piețe terțe cu prioritate, dar prin asociații șamd. Chestia asta, până la urmă… “a fost sau n-a fost?”. În afara unui (târg internațional la – nr) Düsseldorf și a două-trei acțiuni “la limită” – s-au accesat banii, s-au returnat, s-au redistribuit? Există vreun raport, vreun responsabil, vreun vinovat?! Titlul rămâne – în context – …the best. 

Inteligența artificială (AI). Europa se pregătește pentru a aloca vreo 10 miliarde de euro pentru cercetare AI. Nu știu dacă e mult sau puțin. Știu doar că românii din diaspora au trimis în România 6,5 miliarde de euro doar în 2023. Dar, trecând peste asta, câți bani din acest fond putem accesa noi? În afara unor proiecte academice (modeste ca relevanță în piață reală) – vrem / putem să înaintăm ceva pentru o creștere a sectorului cu ajutorul AI VINARIUM are răspunsuri și propuneri. 

Muzeul Vinului. Citesc că Depoul Victoria, cel din spatele Clădirii Guvernului, va fi relocat… și deștepții timpurilor noastre ar vrea să-i dea o nouă întrebuințare. Minunat. E vorba, până la urmă, de vreo 4 hectare în inima Capitalei, teren și hale cu coamă vitrată, o bijuterie neșlefuită încă. Ar putea deveni un punct important de regenerare urbană, un pol de profit material și non material. Imaginează-ți un spațiu pentru tot ce înseamnă gastronomie românească și vin – în calapodul Les Halles Bacalan din Bordeaux (vezi obiective similare din alte orașe importante ale Europei). Pentru cititori, vă rog, căutați pe net*! Produse proaspete, vegetale dar și carne, brânză, charcuterie, foie gras, preparate afumate, specialități regionale, toate pot “ateriza” pe o plită acolo, pe loc, și forma meniuri apetisante, diversificate, de neuitat. Spații comune de mâncat și bucurat de vin, atmosferă, socializare. Milioane de euro. Comparativ cu Bacalan, suprafața din București este și mai mare, putându-se amenaja spații pentru evenimente culturale și de edutainment. În București, spre deosebire de Bordeaux, unde Bacalan se află lângă Cité du Vin**, depoul se află lângă Guvern. Sigur, ce frumos ar fi ca toate clădirile administrative din București să fie transformate în muzee, restaurante, hoteluri, teatre, săli de cinema, centre expoziționale, sedii ale industriilor creative, iar mohorâtul birourilor să fie schimbat cu o atmosferă pozitivă, optimistă, în building-uri amenajate corespunzător??? 

Ah, dar era să uit ce era mai important! Statul român se gândește la cum să-i dea viață Depoului Victoria. Îl proiectează ca Muzeul Transporturilor. Hm… De parcă n-ar fi suficientă o vizită în Gara de Nord pentru a vedea pe șine piese de muzeu, “for free”. Ce plan de atractivitate, de rentabilitate?! Ce semnătură de oraș, de țară?! Nu există nimic din toate astea în proiectele celor de la putere. Merită să luptăm pentru un loc așa cum au toate marile orașe turistice? Merită. Putem face mai mult? Depinde. Dacă se aliniază unitate, solidaritate, asociativitate, claritate, competență, integritate, voință, onestitate, imaginație, curaj, acceptarea exemplului care funcționează, mândrie națională, spirit practic, dorința de bine colectiv, meritocrație, anticipație…

* www.thegourmetjournal.com/english-version/the-10-best-food-markets-in-europe/ 

** Cité du Vin este un proiect uriaș, în care Primăria orașului Bordeaux a susținut inițiativa unei organizații non-profit. Adică, a dat teren și multe milioane de euro. Profitul de acolo îl fac particularii. Orașul câștigă din cei 400.000 de vizitatori ai obiectivului – cazare, masă, distracții, comerț cu vinuri. Putem prezuma că în viitor o parte din ce în ce mai însemnată din cei 3 milioane de turiști ai orașului va achiziționa măcar o noapte de cazare în plus pentru a include și vizitarea Cité du Vin. Regiunea, în sine, atrage aproape 5 milioane de vizitatori. Deci, potențial de creștere există. Investiția în regim inteligent public-privat și-a făcut datoria! Cu nota diferențiatoare că între 2006 – 2019, primar al orașului era Alain Juppé, un adevărat om de stat. Vorbeam de oameni. Știți care este porecla acestui om? …“le meilleur d’entre nous”…