Cunoscută lumii vinului din țara noastră mai întâi ca director de marketing la Via Viticola Sarica Niculițel iar ulterior printr-un parcurs profesional care a inclus Cramele deMatei, Averești, Pandora, Cotnari, Drăgași și altele, Andreea Lica se ocupă în prezent de participarea unui grup de 10 crame (și-o distilerie, La Horincie) la târgul internațional ProWein Tokyo. Am intervievat-o pentru a afla care este diagnosticul ei cu privire la șansele vinurilor românești și căile de urmat pentru succes la export.

Relaxarea fiscalității, subvenții pentru vinul exportat și un program de promovare internațională

– Se discută mult despre lipsa imaginii de țară – viticolă sau în general – ca principal obstacol în calea exportului de vinuri românești. Care e „răspunsul tău”, ca să zic așa: are industria de profil a României nevoie de un logo, de un slogan, sau mai degrabă de o strategie? Detaliază, te rog 

România, în primul rând are nevoie de o strategie de promovare a vinului românesc la export. Logo-ul și sloganul sunt parte a acestei strategii – elemente vizuale care ar trebui să vină în completare și să exprime poziționarea. Evident, această strategie trebuie pusă la punct de producători, pentru că ei știu ce “au în curte”, și susținută de autorități, care ar trebui să vadă vinul ca pe un produs strategic. Este clar o cale lungă până să-și dea seama de importanța vinului românesc, mai ales dacă luăm în considerare faptul că în nici un an s-a introdus acciza la vin liniștit și care a mai și crescut după nici 6 luni. Dacă mai adăugăm și garanția pentru antrepozitul fiscal, avem o imagine completă și complexă a împovărării producătorilor de vin din România de către guvernanți. 

Ca să fiu mai clară, strategia promovării vinului românesc va trebui să se ocupe în prima fază de relaxarea fiscalității interne pentru producătorii locali, susținerea exportului prin subvenții pentru vinul exportat, dezvoltarea unui program de promovare internațională a vinului românesc și plata în avans a participărilor României la manifestările de profil (târguri, expoziții, misiuni economice, concursuri).

După ce toate aspectele interne sunt setate, promovarea ar trebui să atragă atenția în primul rând asupra capacității de producție a României. Este foarte important să fim recunoscuți ca producători de top, evident contează cantitatea, dar trebuie să fim recunoscuți și pentru calitate.

Da, nu putem să ne comparăm cu Italia, Spania, Franța, dar putem să devenim o revelație pentru cine se întâlnește cu vinul românesc și eu pe acest element aș miza în construcția strategiei de comunicare.

ProWein Tokyo 2026 – o călătorie (multi)senzorială și informativă în vinul românesc finanțată de ARICE

– Am văzut că “duci vinul românesc” la Tokyo. Cum anume și cu ce obiective?

Da, așa este! După ce anul trecut l-am dus la Londra, am reușit, pentru prima dată să reunesc zece producători în pavilionul României de ProWein Tokyo, 15-17 aprilie. 

Standul, extrem de generos ca mărime, ne-a permis să amenajăm și o zonă de “introducere/călătorie senzorială” a vinului românesc. Vizitatorii vor privi evoluția etichetelor românești de vin, se vor bucura de aromele vinurilor din soiuri românești în zona olfactivă, vor simți structura vinurilor atingând diverse materiale care sunt în zona tactilă și vor auzi povestea locului de unde vine vinul românesc ascultând melodii populare celebre (Ciuleandra, Ciocârlia) sau opere ale marilor compozitori români (Balada lui Ciprian Porumbescu, Rapsodia Română a lui Enescu sau Hora Staccato a lui Dinicu). Toată această experiență va avea apogeul în zona de degustare, unde vor înțelege că vinul românesc este o adevărată experiență, o încântare a simțurilor. 

Toate informațiile despre terroir-ul și importanța vinului românesc vor fi scrise pe panouri bilingv, în engleză și japoneză, astfel încât această incursiune să le fie facilă tuturor vizitatorilor. Până și numele cramelor sunt transcrise în japoneză și încercăm să avem și un ghid japonez. 😉

Anul acesta mi-am propus și am și reușit să am în stand și un producător de distillate autentic românești – și o sa avem horincă de la La Horincie.

Iar toată această “journey of senses” a fost posibilă datorită fondurilor guvernamentale gestionate de ARICE (Agenția Română de Investiții și Comerț Exterior), UGIR 1903/Carpathia Evergreen – a căror reprezentant sunt eu – și agenției Exploratist, cei care au contribuit la concept și mai ales l-au implementat.

Sunt conștientă că fiind prima prezență sub pavilionul României va stârni curiozitatea, dar nu mă aștept la rezultate spectaculoase pentru exportul în țara Soarelui Răsare. Este un prim pas pe care-l facem consolidat și va trebui consecvență și să fim prezenți prin mai multe acțiuni în Japonia astfel încât să avem și rezultate. Vorbim peste 3 sau 4 ani despre rezultate.

Mai sper ca anul acesta să continui să “duc” vinul românesc și în Vilnius (Lituania) și la Cracovia (Polonia).

Puncte tari și puncte slabe ale vinului românesc în competiția internațională

– Dacă ar fi să descrii locul vinului românesc în competiția internațională, care ar fi acesta și care ar fi perspectivele de mișcare? Care sunt punctele tari și punctele slabe?

Din punctul meu de vedere vinul românesc este un motiv de mândrie națională, dar, parafrazând un banc celebru, cum scoate capul este “scufundat” ba de lipsa de unitate a producătorilor, de dezinteresul lor pentru export, ba de taxele și impozitele din țară și tot așa. Desigur, calitatea a crescut, primim recunoaștere internațională prin concursuri și evaluatori recunoscuți, dar nu știm să ne vindem. Noi nu putem să cucerim piața externă cu prețurile de pe piața internă. Ca să ajungem recunoscuți, trebuie să avem un produs accesibil, la care să ajungă câți mai mulți potențiali consumatori, întâi să-i atragem prin preț și apoi să-i convingem cu calitatea. Deci, pe scurt, punctele forte sunt calitatea, cantitatea, poziționarea (suntem în Europa) și punctele slabe sunt lipsa brandului de țară, prețul de export, unitatea producătorilor, fiscalitatea, lipsa sprijinului guvernamental pentru dezvoltarea exportului. Aș mai adăuga și lipsa consecvenței pentru că atunci când ai o prezență “meteorică” și ștearsă pe o piață, lumea te uită repede. O piață externă necesită ani de construcție și cu o prezență o dată pe an sau la câțiva ani, nu vom avea succes niciodată. 

Un proiect ambițios: realizarea brandului de țară pentru vinul românesc

– Câteva cuvinte despre parcursul tău în industrie și ce ai învățat pe acest parcurs și este folositor azi, la modul concret.

Pentru cei care nu mă cunosc, anul acesta am aniversat doar 10 ani în industria vinului – puțini, ar zice unii, dar foarte intenși. Am început cu Via Viticola Sarica-Niculițel și ulterior cu Crama de Matei, unde am pus umărul 5 ani și jumătate la construcția unuia dintre cei mai dinamici producători, în calitate de director de marketing; am fost 2 ani și jumătate la Domeniile Averești, în calitate de director de strategie; ulterior, am semnat cu Crama Pandora, tot pe strategie și marketing; din 2024 am un contract neexclusiv cu Ciumbrud România/JNT Group Polonia. Între timp, am colaborat cu Casa de Vinuri Cotnari, Crama Gîrboiu, Domeniul Drăgași, Corcova și mulți alții, și chiar am absolvit un master la USAMV, în vinificație și marketing. 

Cu toată această experiență, după interacțiunea cu producători mari și mai mici, mi-am dat seama că îmi doresc să pun umărul la construcția unuia dintre cele mai ambițioase proiecte pe care mi le-am propus: realizarea brandului de țară pentru vinul românesc. Este clar, nu va fi ușor, este o construcție de echipă, dar sunt foarte încăpățânată și am încredere că voi reuși!