A fost primul mare retailer care a afișat la raft punctaje Vinul.ro care să-i ajute pe consumatori să facă alegeri informate, a acordat permanent o atenție deosebită creșterii acestei categorii, iar acum a ajuns la cea de-a XIV-a ediție de Mare Târg de vinuri. În perioada 14 septembrie – 4 octombrie 2022, în toate cele 33 de hipermarketuri Auchan din țară – ca și online, pe auchan.ro – sunt oferite peste 350 de sortimente de vin, dintre care 100 sunt noutăți (35 românești și 65 străine).
La raft, dar și online, clienții pot găsi o gamă variată de vinuri albe, roșii și rose, vinuri spumante, vinuri fără alcool, dar și o mulțime de vinuri premiate din diverse soiuri. Vedetele Târgului sunt brandul exclusiv pentru Auchan Caii de la Letea (alb, roșu și roze) și vinurile HORECA, precum Constantin și Petite Helena de la crama Gîrboiu, Epiphanie de la crama Sarica Niculițel, Barbaro de la Fautor, Smerenie și Cabernet Sauvignon de la crama Oprișor, Făurar de la Davino sau Via Marchizului de la crama Vitis Metamorfosis. Prețurile încep de la 8.9 lei și ajung până la 199 de lei.
6 zile de degustări în 15 magazine: programul exact, pe pagina de Facebook a Auchan (RO)
Membrii MyCLUB Auchan au parte de oferte speciale (2+1 gratis la 6 game de produse, 1+1-50% pentru 6 game), iar în 15 dintre magazinele fizice au loc degustări și samplinguri cu o componentă educativă pentru consumatori, al căror program exact vă invit să-l urmăriți pe pagina de Facebook a retailerului (zilele sunt 23, 24 și 25 septembrie).
Țări și branduri celebre prezente la Târgul de vinuri Auchan
La Marele Târg de vinuri Auchan sunt prezente vinuri din România, Republica Moldova, Africa de Sud, Argentina, Chile, Franța, Italia, Portugalia și Spania, cu prețuri între 8,9 și 199 lei. Printre brandurile cele mai cunoscute consumatorilor români și care fac parte din ofertă se regăsesc principalele regiuni viticole de la noi din țară și din Republica Moldova – nume ca Alira, Beciul Domnesc, Budureasca, Casa Panciu, Castel Mimi, Chateau Vartely, Cotnari, Crama Ceptura, Crama Oprișor, Cramele Recaș, Cricova, Domeniile Davidescu, Domeniile Boieru, Domeniile Coroanei Segarcea, Domeniile Sâmburești, Domeniile Tohani, Domeniile Vinarte, Domeniul Bogdan, F’autor, Gitana, Jidvei, Purcari, Rotenberg, Via Viticola Sarica Niculițel. Există și o ofertă bogată de accesorii pentru servirea acestora, așa că puteți să vă completați și instrumentarul necesar oricărei gospodării în care se consumă vin.
Toate produsele din ofertă pot fi comandate și online de pe auchan.ro, cu livrare la domiciliu sau ridicare din magazine prin serviciul gratuit Click&Collect.