Concours Mondial de Bruxelles – ediția de Rose 2025 în Dobrogea, cu România în top

Prima sesiune de degustări din 2025 a Concours Mondial de Bruxelles (CMB), cea pentru vinuri rose, va începe în data de 28 martie la Constanța și va dura până în data de 30. CMB este una dintre cele mai importante şi influente competiţii de profil din lume, iar cu această ocazie aproape 70 de degustători internaţionali vor analiza şi evalua în orb vinuri roze din întreaga lume şi vor putea descoperi incredibila diversitate a regiunii Dobrogea, după cum se arată într-un comunicat remis presei. Vor fi organizate mai multe degustări și vizite la cramele dobrogene, cine tematice, conferinţe şi masterclass-uri menite să promoveze vinurile şi gastronomia românească în rândul invitaţilor străini. 

Înscrieri record la CMB Rose 3035

Este o premieră în istoria vinului din România, Concours Mondial de Bruxelles fiind primul mare concurs internaţional de vinuri care alege România drept destinaţie pentru una dintre competiţiile sale. Potrivit comunicatului, jurații – vinificatori, jurnalişti, achizitori, somelieri şi educatori de specialitate, reprezentând 19 naţionalităţi, inclusiv România, vor evalua 1.250 de vinuri roze, provenite din 34 de ţări, ceea ce reprezintă un record pentru CMB Rose Session. Tot un record este şi prezenţa vinurilor româneşti, producătorii români înscriind în concurs 144 de probe, comparativ cu anul trecut, când România a fost reprezentată de 44 de vinuri. 

România, în topul ţărilor participante. Dobrogea a înscris cele mai multe probe din țara noastră

Topul ţărilor cu cele mai multe probe înscrise este condus de Franţa, Italia, Spania, Portugalia şi România, pe lista ţărilor participante se regăsesc şi destinaţii mai exotice precum India, Canada, Columbia, Peru, Rusia, Mexic, Brazilia sau Turcia. 

Din România, cele mai multe vinuri roze au fost înscrise din regiunea Dobrogea, 35,7%, urmată de Moldova, cu 16,3% din probe, Muntenia şi Transilvania cu câte 10 procente. O mare parte din vinurile roze româneşti care se vor alinia la startul CMB Rose Session sunt produse din soiul Pinot Noir (28,6% din numărul total de vinuri româneşti), din Cabernet Sauvignon – 20,4%, din Fetească Neagră şi Merlot, cu câte 14,3% fiecare, însă vor fi degustate şi vinuri din Busuioacă de Bohotin, Blaufrankish, Negru de Drăgăşani sau Novac. 

Rezultatele vor fi anunțate pe data de 7 aprilie 2025, pe site-ul Concours Mondial de Bruxelles. 

Despre Concours Mondial de Bruxelles

Concursul Mondial de Bruxelles este un punct de referinţă la nivel mondial în domeniul competițiilor de vinuri. Independenţa, standardele stricte şi procedurile de degustare ale acestuia oferă siguranţa consumatorilor, permiţându-le acestora să cumpere cu încredere deplină vinurile medaliate. Regulile CMB sunt stricte şi respectă reglementările Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIV) privind numărul de medalii, care nu trebuie să depăşească 30% din numărul probelor. Concours Mondial de Bruxelles a fost înființat în 1994 la Bruxelles, Belgia, iar după 20 de ediții a devenit concurs itinerant, fiind găzduit de cele mai celebre regiuni viticole din lume. În 2020, CMB s-a divizat în mai multe sesiuni, una dedicată vinurilor albe şi roșii, una vinurilor roze, una spumantelor şi una vinurilor dulci şi licoroase. 

Evenimentul este organizat cu sprijinul: Hochland, Aqua Carpatica, Wines of Romania, Sorla, SeaYou, Revino, Un Vin Pe Zi, IPPU, Hang Off, Illy şi City Grill, Domeniul Bogdan, Crama Rasova, Murfatlar Vinul, Alira, Jidvei, Caii de la Letea, Navigo, De Matei, Olterra, Crama Histria, Liliac, Villa Vinea, Crama La Salina și Familia Darabont.