COVID-19 transformă concursul de vinuri VINARIUM în TELEVINARIUM. O premieră mondială

Concursul românesc de vinuri internaționale cu cel mai mare număr de probe înscrise anual, VINARIUM, va avea loc – în premieră mondială – de la distanță. Anunțul a fost făcut de către organizatori “având în vedere situația creată de pandemia de coronavirus, ținând cont de noile reguli de distanțare socială, înregistrând incertitudinile privind deplasările și întrunirile, constatând impasul în care se află producătorii de vin și nevoia acestora de a reveni în atenția consumatorilor, luând act de amânarile și progrămarile concursurilor internaționale către ultima parte a anului, evaluând acțiunile compensatorii mediocre ale tuturor guvernelor pentru sectorul vitivinicol, considerat de acestea ca neprioritar, și acceptând valabilitatea noilor tipuri de actiuni intermediate de tehnologie”.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Organizatorii au arătat, într-un comunicat dat publicității la București, că au luat decizia “în baza statutului propriu al Asociației, a regulamentului OIV și VINOFED, cu respectarea normelor uzuale dar și a celor suplimentare, subsumate combaterii epidemiei, fiind asigurați de profesionalismul fiecărui jurat (…), convinși fiind că Organizațiile internaționale, autoritățile naționale, presa și publicul vor accepta racordarea la noile tehnologii ca soluție pentru depășirea impasului global”.

Cum se vor desfășura degustările?

Probele trimise de către cramele participante vor fi recepționate la Organizatori, fiecare probă va primi număr de pivniță unic, toate probele se vor ordona după tip, an de producție, rest zaharuri, componentă aromatică, conform Anexa 1 OIV. Se vor ordona probele pentru jurizare pe zile, comisii și serii, iar jurizarea se va face cu probele secretizate, conform Regulamentului OIV. Aceste probe vor fi transvazate în recipiente individuale pentru fiecare evaluator, în cadrul unui institut de profil și sub supraveghere, și vor fi trimise prin curier expres, în recipiente de 100 ml, la adresele juraților desemnați pentru fiecare comisie – care vor nota vinurile cu ajutorul aplicației specifice. Evaluarea propriu-zisă se va realiza după tipicul obișnuit la astfel de competiții iar întregul proces va fi monitorizat și înregistrat video, pentru asigurarea conformității cu regulamentul.

Publicitate
IPPU

Redactor: Tamara Timofti