În cele aproximativ opt săptămâni trecute de la începutul acestui an, în toate cele 5 wine baruri bucureștene pe care le-am vizitat, mi s-au propus spre degustare mai întâi vinuri străine. Dacă voiam românești, trebuia să le solicit în mod explicit.

Apariția wine bar-urilor în România schimbă, sub ochii noștri, vinul pe care îl bem: pe de-o parte din dorința proprietarilor acestora de a le arăta clienților ceva nou, diferit de ceea ce poate fi găsit în alte locuri; iar pe de altă parte din nevoia de a-i fideliza, făcându-i să revină pentru a achiziționa ceea ce au gustat și nu poate fi găsit în (multe) alte părți. Dar atât diferențierea în ochii clientelei cât și fidelizarea sunt greu (aproape imposibil) de făcut doar cu produse românești – care sunt disponibile în toate stabilimentele de acest gen, la aproximativ aceleași prețuri. Așa că wine barurile „împing la înaintare”, din ce în ce mai mult, vinuri străine: cum ele au o răspândire mai rară, vânzătorul care ți le recomandă are ocazia să te surprindă plăcut, iar tu, client, vei reveni la el ca să le cumperi, dacă ți-au fost pe gust. Ca să nu mai vorbim că, dincolo la „exotismul” lor, argumentul cel mai des invocat de vânzători este raportul mai bun preț/calitate decât al vinului românesc.

Sigur, pare greu de crezut că – până la urmă o mână de – baruri specializate pot schimba tendințele de consum la nivel național în favoarea importurilor. Și, într-adevăr, în ceea ce privește „grosul pieței de vin”, nu se va schimba nimic fundamental: clienții autohtoni obișnuiți, care cumpără în general vinul de la supermarket, vor continua să ia vinuri românești – din motive de naționalism asumat sau din pricină că s-au obișnuit cu ele, le plac și/sau nu cunosc alternative.

Dar la nivelul superior de consum, sutele de clienți săptămânali ai fiecărui wine bar, înmulțite cu câteva zeci de astfel de localuri, înmulțite cu 52 de săptămâni pe an, încep să constituie o masă critică. Cu atât mai importantă cu cât e vorba despre clienții care au și interes superior, și bani și curajul de a experimenta vin – adică exact cea mai interesantă categorie, a „influencerilor” (formali sau informali).

Cum reacționează industria autohtonă, până în momentul de față? Numeric, semnificativ. Organizează, pe cât posibil, seri de prezentări mai amănunțite sau alte evenimente de sampling. Din punct de vedere al conținutului, însă, e dificil să produci noutăți semnificative în fiecare lună, iar adeseori persoanele trimise să reprezinte brandul românesc sunt prost pregătite. Efectul lor asupra influencerilori este din ce în ce mai limitat, pe măsură ce acești influenceri iau contact cu marea lume a vinului mondial.

În definitiv, nici Revoluția de la „pașopt” n-a fost pornită decât de o mână de oameni. „Niște influenceri, acolo, și ei…”

• • Fotografia din deschiderea articolului a fost realizată de Răzvan Manea (click pe numele lui, dacă vreți să-i vedeți și alte lucrări frumoase), la serbarea a 100 de ediții ale revistei Vinul.Ro, la finalul anului 2016.