DAR. Din DAR 1892 – triplă lansare de vinuri de la Domeniile Alexandrion Rhein 1892

Cu talentatul Florin Ristei pe scenă și superba Teodora Tompea la microfonul de MC, nici n-avea cum să fie o lansare oarecare: cele trei vinuri DAR 1892 – acronim pentru Domeniile Alexandrion Rhein 1892, noua identitate a vechilor Crame Halewood și, ulterior, The Iconic Estates, după preluarea de către Grupul Alexandrion – au beneficiat de o scenografie predestinată aprecierii publice. Iar vinurile au confirmat gustativ… sau au făcut promisiuni interesante, după cum se va vedea în continuare.

Publicitate
Domeniul Bogdan

Ce s-a întâmplat la Gura Vadului nu va rămâne la Gura Vadului

Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892, parte din Alexandrion Group, membru al Nawaf Salameh Family Office, şi-a deschis porţile pentru iubitorii de vin din România şi din străinătate, iar momentul a fost marcat prin lansarea gamei de vinuri DAR 1892 chiar la crama producătoare din comuna Gura Vadului (Jud. Prahova), podgoria Dealu Mare (pentru oenoturiștii care au deschis ochii mai târziu asupra zonei, crama DAR 1892 e mai accesibilă din șoseaua Ploiești-Buzău cum ieși din DN1B în DJ205, chiar la limita dintre județe, și urci către dealuri, înspre Aurelia Vișinescu, Domeniile Blaga și LacertA Winery).

Bănuiesc că va trebui să sunați direct la cramă pentru a afla tarifele și orarul de funcționare și pentru a vă programa o vizită – +40 214 051 100 – sau să încercați la e-mail info@dar1892.com. Dacă vreți doar să comandați vinurile, v-aș îndruma către magazinul online – cu mențiunea că va trebui să mai așteptați puțin, produsele nou lansate încă nu figurează acolo. Probabil vor fi adăugate ulterior: https://www.iconicdrinks.shop/.

Publicitate

„Obiectivul principal al gamei DAR este de a atrage consumatori entuziaști, care savurează vinul în ocazii variate. Se adresează celor dispuși să investească în produse superpremium, ce îmbină perfect tradiția, moștenirea și rafinamentul modern”, a spus Jean-François Joumier, Master Distiller & Oenolog, citat în comunicatul de presă dat publicității de companie după lansare.

Câteva mici note (inclusiv personale) asupra celor trei vinuri DAR 1892

În primul rând, felicitările mele către enologul Lorena Deaconu Stoian, cea care supervizează toată producția cramei DAR 1892 și a asigurat păstrarea și creșterea standardelor calitative și înainte, și în perioada tranziției de la Cramele Halewood către Grupul Alexandrion!

Și-acum, câteva mici note (inclusiv personale) despre vinurile proaspăt lansate – trei la număr, toate asamblaje din mai multe soiuri.

DAR 1892 alb, 2022 (Chardonnay, Viognier, Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc). „Note subtile de vanilie, prospețime citrică și arome bogate de piersici coapte și ananas proaspăt. Maturarea în butoaie noi de stejar francez adaugă complexitate și rafinament, rezultând într-un vin alb echilibrat și captivant” – spune producătorul, și nu-l contrazic defel, doar că aș încerca să simplific: un vin alb „important” – elegant, echilibrat, puternic și cu o subtilitate pe care vă invit s-o descoperiți neapărat – și cel mai susceptibil să ridice apreciativ niște sprâncene destul de pretențioase, în momentul de față (iunie 2024) și pe parcursul următorilor 2-4 ani.

DAR 1892 rosé, 2023 (Shiraz, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon). „O experiență rafinată, cu arome proaspete de fructe de pădure și note subtile de flori de primăvară. Este un vin perfect pentru momente de relaxare sau ocazii speciale, aducând o notă de prospețime și sofisticare” – spune producătorul, iar eu îi preiau cuvintele aici cu completarea că eu îl văd mai degrabă un rosé „de friptură” și brânzeturi decât unul „de salate”. Cu mențiunea că trebuie să fii probabil un pasionat al genului ca să-i identifici subtilitățile, cred că e posibil să mai aibă un an-doi ca să-și cucerească o bază de fani, dar aproape sigur nu va apuca.

DAR 1892 roșu, 2022 (Fetească Neagră, Cabernet Franc, Shiraz, Cabernet Sauvignon). Producătorul spune că e „maturat în butoaie noi de stejar francez (…) blend sofisticat, dezvăluie arome complexe de cireșe coapte și ciocolată neagră, completate de un echilibru fin între taninurile mătăsoase. Este un vin roșu profund și elegant, perfect pentru a acompania mesele rafinate sau pentru a fi savurat în momente de contemplare”. Eu l-am văzut ca un vin „atletic”, cu o concentrație foarte bună a fructului copt și o influență bine strunită a lemnului de stejar, care azi e extrem de promițător dar care ar fi păcat să fie băut înainte a mai beneficia de învechire la sticlă măcar un an (cu un orizont de consum de măcar un deceniu).