Nouă premieră din #DealuMare, #pesteasteptari: wine bar & showroom de vin și artă The Great Hill, în Cotroceni, pe Louis Pasteur Nr 6

Octombrie 2020 a marcat o nouă mutare inedită la nivel național a cramelor asociate în proiectul de promovare a regiunii viticole Dealu Mare: deschiderea The Great Hill – wine bar cu rol de showroom și expoziție permanentă de pictură – într-unul dintre cele mai selecte cartiere ale Capitalei, Cotroceni, pe strada Louis Pasteur Nr 6.

Încă înainte de a fi deschis oficial, wine barul The Great Hill a început să fie gazda unor proiecte speciale legate de vin: filmări de video-uri educative, dezbateri, testări de produse șamd. În imagine, autorul acestui articol împreună cu somelierul Laurențiu Achim Avram și cu Marcel Vulpoi, cu ocazia înregistrării unui interviu

Artă și arte la “marele deal al Cotrocenilor”: pictură, muzică, vin și gastronomie locală și internațională

Împărțit la interior în trei încăperi spațioase ale unei frumoase vile vechi, localul va oferi (când se va putea, legal) vinuri la sticlă și la pahar din gamele cele mai reprezentative ale cramelor din Dealu Mare, asortate cu diferite gustări reci din brânzeturi și mezelărie fină românească și din import. Tot aici vor putea fi admirate în regim permanent sau temporar lucrări ale unor pictori români moderni și contemporani de renume internațional și vor avea loc vernisaje și evenimente ale unor artiști tineri promițători. Terasa umbroasă din spatele clădirii este una extrem de liniștită și învăluită în verdeață timp de opt luni pe an, având aspectul familiar al unei curți de locuință. Programul expozițiilor de pictură va fi completat, lunar, și de evenimente din sfera altor arte: invitați speciali vor susține seri de gastronomie, iar acestea vor fi adeseori însoțite de concerte speciale. Lansări de vinuri, concursuri amicale de degustare, filmări, chiar și cursuri de profil și dezbateri oenologice vor fi, de asemenea, găzduite la The Great Hill. Arta vinului se va însoți cu celelalte arte.

După “Evadarea în Dealu Mare” din august 2020, wine bar-ul din București al regiunii, e un nou pas către consumatori

Deschiderea The Great Hill face parte din demersurile de promovare inițiate în 2019 de cele mai vechi și reputate crame din regiunea Dealu Mare.
După acțiunea începută de la finalul lui 2019 și menită să crească în general calitatea vinurilor produse sub Denumirea de Origine Controlată respectivă și să introducă o nouă treaptă de calitate, superioară, bazată pe soiul Fetească Neagră, două alte proiecte comune de succes au mai avut loc între timp:
– programul de binefacere #VinCuSolidaritate derulat în timpul lockdown-ului din primăvară, când cramele din regiune și-au oferit vinurile cele mai prețioase celor care au donat sume de bani pentru Crucea Alb-Galbenă din România și pentru Asociația Zi de Bine (#ScutPentruSpitale);
“Evadare în Dealu Mare”, un week-end al cramelor deschise (14 obiective) la care au participat cu satisfacție declarată peste 250 de vizitatori, în ciuda climatului de insecuritate provocat de criza Coronavirusului – și de unde o parte din încasări au fost donate către Spitalul din Mizil.
Potrivit organizatorilor, acest gen de acțiuni va continua și în viitor, astfel încât vinul din Dealu Mare să devină cât mai apropiat nu doar de buzele consumatorilor, ci și de gustul acestora pentru acțiuni comune de responsabilitate socială.

The Great Hill este barul de vin unde experimentezi fără intimidare și fără să trebuiască să fii specialist

Marcel Vulpoi, inițiatorul barului The Great Hill și în același timp partener în crama Gramofon Wine – și unul dintre puținii oameni implicați în domeniu care admite deschis că nu se pricepe la vin – spune că acest local va fi în primul rând un spațiu al experimentelor de cunoaștere. A pregătit pachete de degustare la pahar, astfel încât oaspeții să testeze diverse tematici și să-și formeze propriile impresii, și a gândit concursuri amuzante între consumatori – cu și fără îndrumare acordată de către un somelier. Vulpoi este încredințat că de vin te poți bucura și fără să fii specialist, la fel ca și de artă, și invită pe oricine e interesat să trăiască pe propriile simțuri această teorie generoasă.