Premieră în industria de vin din România: mai mulți producători vor îmbutelia vinuri sub aceeași etichetă, într-un efort comun de ajutorare a cetățenilor ucraineni afectați de război. Jumătate din prețul de vânzare al sticlelor cu această etichetă va fi donat în contul Fondului „Speranță pentru Ucraina / Putere de la toți”.
Domeniile Franco-Române este primul producător de vin din România care s-a alăturat proiectului umanitar „VIN în AJUTOR / WINE AID”, se arată într-un comunicat de presă al companiei – prima cramă din România cu plantații certificate BIO. Mihnea Olariu, coproprietar al cramei din Dealu Mare, a declarat, pentru Vinul.ro: „Pentru a da o mână de ajutor în ceea ce se conturează a fi cea mai mare criză de refugiați înregistrată după cel de-al Doilea Război Mondial, vom face ce știm noi mai bine: vin românesc. Poate că e doar o picătură într-un ocean, dar nu este momentul să fim indiferenți, fiindcă răul atâta așteaptă: lipsa de reacție a oamenilor buni.”
Etichetă bilingvă, destinată pieței interne și internaționale
Eticheta bilingvă (vezi foto), în română și engleză, va fi lansată în toate rețelele de supermarketuri care vor susține acest proiect umanitar, în România, în țări din UE, dar și pe alte continente. Vinurile îmbuteliate sub eticheta „VIN în AJUTOR / WINE AID” vor proveni de la mai mulți producători din România și vor acoperi toate tipurile de preferințe: vinuri albe, rozé și roșii.
Consumatorii vor recunoaște vinurile acestei campanii prin intermediul etichetei principale (identică pentru toate vinurile), iar tipul de vin, numele producătorului și detaliile tehnice se vor regăsi pe contraetichetă (specifică fiecărui producător și vin în parte), se arată în comunicatul de presă.
Lista vinurilor de la Domeniile Franco-Române cu eticheta „VIN în AJUTOR / WINE AID”, este următoarea:
• Chardonnay BIO 2020 (vin alb sec)
• Sauvignon Blanc sec 2020 (vin alb sec)
• Merlot sec 2020 (vin roșu sec)
Jumătate din încasările vinurilor WINE AID, administrate de Asociația pentru Relații Comunitare
Jumătate din prețul de vânzare al tuturor sticlelor cu această etichetă va fi donat în contul Fondului „Domeniile Franco-Române, primul producător de vin din România care s-a alăturat proiectului umanitar „VIN în AJUTOR / WINE AID ”Speranță pentru Ucraina / Putere de la toți”, administrat de către Asociația pentru Relații Comunitare (ARC). Fondul este creat în parteneriat cu 8 federații specializate în domeniile de asistență și servicii sociale, iar sumele sunt folosite pentru a susține serviciile imediate de asistență și intervențiile de urgență, timp în care este construită o structură de primire care să facă față următorului flux de refugiați.