Primul ghid al vinurilor bune din Republica Moldova în volum tipărit, “Fine Wine Guide 2018”, a fost lansat recent de către autori – Andrei Cibotaru, creatorul blogului FineWine.md, și Victor Bunescu, fondatorul Vincuvin.shop.
Ghidul conține o selecție de 50 de vinuri moldovenești, sortate pe trei categorii de preț: până la 125 de lei; între 125 și 225 de lei și peste 225 de lei (lei moldovenești) și reprezintă o selecție non-ierarhică, fiind reprezentate peste 20 de crame de peste Prut. Selecția de vinuri a fost făcută de Andrei Cibotaru și Victor Bunescu, în colaborare cu experți de la Oficiul Național al Viei și Vinului precum și cu un somelier din străinătate.
“Ne-am dorit un îndrumător pentru consumatori, care să ofere o imagine asupra Vinului Moldovei prin prisma unui număr limitat de vinuri. Am optat pentru o diversitate de vinuri, din diferiți ani, de la cât mai multe crame, de diferite tipuri, de diferite prețuri etc.”, a anunțat Andrei Cibotaru, co-autorul Fine Wine Guide.
“Vinurile au fost repartizate pe trei categorii de preț aproximate, astfel ca fiecare doritor să-și găsească un vin bun pe buzunarul său. O vinărie a putut fi reprezentată de cel mult 3 vinuri în acest ghid și s-a ținut cont inclusiv de disponibilitatea produselor în retail”, a adăugat Victor Bunescu, co-autorul Fine Wine Guide.
Fine Wine Guide este o selecție ne-exhaustivă menită să stârnească pofta de vinuri moldovenești. Va exista și versiune în engleză
Autorii speră că oricine ar degusta cele 50 de vinuri descrise în ghid își va putea face o impresie asupra Vinului Moldovei și va fi stimulat să deguste și alte vinuri bune, disponibile cu certitudine în număr mult mai mare decât în prezenta ediție.
Fine Wine Guide 2018, editat în 3.000 de exemplare) va fi prezentat publicului larg, pe 6-7 octombrie 2018, în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău, cu ocazia Zilei Naționale a Vinului. Distribuția volumului se va face în rețeaua de hoteluri și restaurante din Republica Moldova, iar aproximativ 500 de exemplare vor fi disponibile și în România.
Ghidul a fost editat într-un tiraj de 3 000 de exemplare, urmând să fie distribuit în HORECA și la evenimente dedicate vinului. De asemenea, circa 500 de exemplare vor fi distribuite în România. O versiune în engleză urmează să fie de asemenea disponibilă, cu sprijinul Oficiului Național al Viei și Vinului din Republica Moldova și a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei. Ghidul în română a fost editat cu susținerea financiară a rețelei Fourchette Gourmet — partener general al proiectului.
Pentru detalii suplimentare pot fi contactați autorii:
Andrei Cibotaru, a.cibotaru@yahoo.com, +373 79727232
Victor Bunescu, victor.bunescu@vincuvin.shop, +373 79008918