La Weinfest Mediaș 2021 se proclamă 3 iunie drept Ziua internațională a Feteștii regale

Ziua internațională de Fetească regală va fi proclamată solemn în cadrul Festivalului de vin Weinfest Mediaș, derulat între 17 și 19 septembrie

O veste îmbucurătoare de la organizatorii Weinfest Mediaș (17-19 septembrie 2021): aici se va scrie o pagină de istorie în domeniul vinului românesc, prin proclamarea solemnă a datei de 3 iunie – ziua orașului – drept Ziua internațională a Feteștii regale, soi autohton originar din acea zonă și care sărbătorește 100 de ani.

“Anul 2021 este dedicat de organizatorii Weinfest sărbătoririi a 100 de ani de Fetească regală, soi denumit astfel acum un secol de Ambrosi de la Mediaș, unul dintre pionierii replantării viilor din Europa, pustiite de filoxera la începutul anilor 1900. Feteasca regală provine de la Daneș și era denumită anterior Dănășană sau Dunesdorfer Konigsast. Cei interesați pot afla istoria soiului în cadrul prezentarii care va fi făcută la eveniment, sau urmărind transmisiile live ale acesteia”, anunță un comunicat de presă dat publicității.

20 de participanți VIP la Festival își vor putea pune numele pe actul Proclamației

Potrivit organizatorilor, în cadrul Festivalului, sâmbătă 18.09.2021, în prezența invitaților de marcă și a reprezentanților industriei de profil, va fi proclamată Ziua Internațională de Fetească regală, o premieră națională prin prisma faptului că este primul soi de viță autohtonă care va fi sărbătorit în acest fel. Data proclamată va fi cea de 3 Iunie, ziua municipiului Mediaș, atestat documentar la data de 03 Iunie 1267, urmând ca pentru prima dată să fie sărbătorită oficial în 2022.Pe documentul oficial al Proclamației, 20 de persoane dintre vizitatorii care achiziționează acces VIP vor fi invitate să-și noteze numele și să semneze Proclamația alături de invitați, reprezentanți ai industriei și organizatori – ca martori peste timp ai acestui eveniment.

Muzica, gastronomia, cooking show-urile, masterclass-urile și lansările de carte vor însoți degustările de vin la Weinfest Mediaș 

Organizatorii așteaptă oaspeții în Piața Castelului din Mediaș, pentru a scrie istorie împreună. Vor fi degustări, muzică ambientală și live, surprize din lumea vinului, gastronomie, live cooking show, masterclass-uri de vin, expoziții, lansare de carte și nu doar atât. În prețul biletului achiziționat, participanții vor avea posibilitatea să descopere vinurile de la producătorii aflați în cele 10 căsuțe destinate degustării. În acest scop vor primi la intrarea evenimentului un talon alături de un pahar pentru degustare, iar la ieșire vor primi – ca amintire pentru participarea la eveniment – o sticlă cadou cu eticheta de 100 de ani de Fetească regală (bineînțeles, sticla va conține vin din acest soi).

Biletele se pot achiziționa online, în premieră pentru un eveniment desfășurat în municipiul de pe Târnava Mare, de pe site-ul Eventim https://www.eventim.ro/ro/bilete/weinfest-medias-2021-piata-castelului-1246702/performance.html

Organizatorii Festivalului Weinfest Mediaș sunt: Asociația Culturală Pusteblume Mediaș, Asociația Ardealul Mediaș, FDGR și Asociația Locului Natal, cu ajutorul a multiple parteneriate locale, județene și naționale, alături de Primăria Municipiului Mediaș. Partener de mobilitate este Autoklass Sibiu – reprezentant Mercedes Benz, iar sponsor principal Romgaz Mediaș.