(Articol publicat în numărul 101 al revistei tipărite Vinul.Ro, decembrie 2016)

Tot mai multe crame românești – în special din categoria celor cu ambiții super-premium și din categoria celor fără alte ambiții decât de a vinde mult – aleg să nu mai participe la niciun fel de competiție de specialitate. Paradoxal, deși poziționate la capete opuse ale “liniei de front”, acest lucru le unește.

Motivele “neprezentării” țin fie de costuri (dacă ar fi să dea curs tuturor concursurilor la care e invitată, o cramă ar trebui să aloce un buget destul de consistent), fie de oportunitate (nu toate recoltele pot fi la fel de bune, nu toate vinurile bune au “în spate” producții suficient de mari încât o eventuală medalie să conteze cu adevărat în economia întreprinderii, nu toate canalele comerciale sau segmentele de preț au ca “argument de vânzare” calitatea șamd). Mai sunt și motive legate de riscurile ca un vin poziționat ca “scump și de calitate” să primească, la un concurs, o medalie mai puțin strălucitoare decât un competitor cu preț mai mic. S-a mai întâmplat de-a lungul timpului, iar concurența nu iartă: chiar dacă revânzătorii respectivelor vinuri sau consumatorii lor nu bagă de seamă situația, competitorii au grijă să scoată în evidență neajunsurile altora.

Evident, participarea la concursuri – și rezultatele obținute – nu constituie, în niciun caz, singurul argument de vânzare pentru un vin. Se adaugă multe altele, iar din acest punct de vedere decizia fiecărei crame are justificare – mai ales în condițiile în care vinul e un produs atât de subiectiv. Și, mai ales, în condițiile în care competițiile de profil au, la rândul lor, un caracter atât de subiectiv. Și sunt atât de criticate de către observatorii atenți ai fenomenului.

Și totuși, consumatorul nu are nevoie de repere? Piața nu are nevoie de încredere, pentru a funcționa la parametri mai buni? Pe orice palier de preț, dar mai ales în zona vinurilor mai scumpe, dincolo de gustul personal – care poate funcționa o vreme foarte bine, dar să nu uităm că niciun consumator, chiar și pasionat, nu poate avea foarte mulți termeni de comparație – “lauda de sine” a producătorilor rămâne singura metodă de promovare?

Din păcate, “instituția” selecționerilor, care adaugă o nouă sită de verificare a relației dintre preț și calitate, nu funcționează la noi. Poate că e momentul pentru “o nouă cale” – asumată la nivelul mai larg al industriei și nu lăsată la latitudinea perfect subiectivă a fiecărei crame? Poate că e momentul și pentru noi seturi de argumente care să ajungă la inima consumatorului?

2017 poate fi începutul unei astfel de etape de maturizare. Ceva mă face să cred, din păcate, că și dacă această maturizare va începe, ea nu va fi inițiată de către producătorii de vin, ci de alte entități – în special din zona comercială, care are nevoie să ofere clientelei nu doar diversitate, ci și garanții.