Nikolaos roșu 2018, ediție limitată de la Crama Histria, va mai apărea abia în 2023

Cabenet Sauvignon Nikolaos roșu 2018 Wild Yeast este cel mai nou vin în ediție limitată – numai 3.300 de sticle – lansat pe piață de Crama Histria, din Dobrogea. În afară de numărul redus de sticle, un alt element de exclusivitate îl constituie faptul că nu apare în fiecare an. Potrivit producătorului, Paul Fulea, abia în 2023 va mai fi lansat un nou Nikolaos roșu Wild Yeast.

Publicitate
Samburesti

Nikolaos roșu 2018 – impresii personale și informații pentru colecționari

Am avut posibilitatea să gust Nikolaos roșu 2018 și am descoperit un vin competent, cu amprentă decisă a lemnului de stejar (420 de zile în baricuri noi românești). Fructe negre și roșii bine coapte, taninuri catifelate, textură mătăsoasă și o senzație de dulce, în pofida celor numai 2 grame de zaharuri reziduale. Potrivit lui Paul Fulea, vinul are în față o evoluție pozitivă pentru următorii 7-8 ani. Cred că își va găsi mulți admiratori de ambe sexe, mai ales că vinificația cu drojdii spontane e tot mai interesantă pentru consumatori. Posibil să devină un hit în rândul doamnelor, care îi vor aprecia concentrația și catifelarea, lipsa de agresivitate și expresivitatea. Vinul poate fi procurat acum cu aproximativ 100 lei / sticlă – primii 100 de cumpărători vor primi cadou și cutia de lemn specială iar primii 300 își vor putea alege „numere preferențiale” (sticlele sunt numerotate individual).

Vinurile Nikolaos – un manifest al plantației de la Crama Histria

„Nikolaos reprezintă un manifest. O încercare repetată an de an pentru a evidenția caracteristicile plantației noastre: apropierea de mare, solul, vânturile prezente tot timpul anului, soarele arzător”, se arată în descrierea de pe site-ul producătorului. „Nikolaos 2018 este obținut din struguri de Cabernet Sauvignon selecționati din parcelele înființate în 2006 și în care este preponderentă argila. Strugurii au fost culeși manual, iar fermentația s-a desfășurat doar cu drojdii sălbatice. Este un vin fin, catifelat, cu note de coacăze negre, piele tăbăcită, ciocolată și pământ reavăn de după ploaie. Gustul predominant este de fructe negre, completat de notele de ciocolată neagră”.

Publicitate