„Sănătatea începe din farfuriea”, programul inițiat de Selgros Cash & Carry pentru a promova în școli obiceiuri de mâncat sănătoase, a ajuns în această primăvară la cea de-a șasea ediție. Potrivit unui comunicat al companiei, Chef Cezar Munteanu și prietenii săi merg, începând de azi, într-un turneu în școli din București și Ilfov („Mark Twain School” din Băneasa, Școala Gimnazială „Maica Domnului” din Pantelimon, Școala Gimnazială „George Bacovia” din Berceni, Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” din Drumul Taberei) și îi învață pe copii despre nutriție.
În total, aproximativ 10.000 de elevi de clasele I-IV din toată țara s-au înscris anul acesta în program. Copiii vor învăța să cunoască alimentele și produsele naturale și să aleagă conștient o dietă mai sănătoasă. Egida programului este „Copiii sănătoși de astăzi sunt adulții sănătoși de mâine”.
Cezar Munteanu, unul dintre cei mai apreciați chefi din România, Senior Lecturer în cadrul American Hotel Academy, Lector colaborator al Academiei Culinare „Exclusive” din Moscova și Chef-Rotisseur-Baillage de Roumanie va fi prezent în fiecare școală din cele 22 în care proiectul se desfășoară anul acesta, pentru a interacționa direct cu copiii. Chef Cezar Munteanu va susține, alături de echipa sa, activități educative adaptate înțelegerii copiilor, jocuri sportive ușoare și degustări. Anul acesta vine și cu un concurs organizat online, cu premii, prin care clasele de elevi înscrise în program pot merge, la vară, într-o tabără de gătit în împrejurimile Brașovului.
Potrivit Antonetei Galeș, director comunicare Selgros, „numărul participanților a crescut de la un an la altul, interesul publicului la fel, iar asta vorbește de la sine despre importanța și utilitatea acestui program ajuns, iată, la a șasea ediție. Sănătatea începe din farfurie a devenit o tradiție pe care dorim să o continuăm”. „Sănătatea începe din farfurie” a început pe 19 februarie la Alba Iulia și se va încheia pe 27 aprilie la Constanța, programul parcurgând întreaga rețea de magazine Selgros din țară.
Selgros Cash&Carry România este unul dintre cei mai importanți operatori din comerțul românesc. Compania și-a început activitatea pe piața locală în 2001, iar în prezent deține 23 de magazine în București, Brașov, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Cluj, Ploiești, Timișoara, Craiova, Bacău, Galați, Brăila, Arad, Suceava, Alba-Iulia, Bistrița și Constanța. Din 2011, compania este parte a Transgourmet Holding AG, a doua cea mai mare rețea cash&carry și comerț B2B din Europa, cu operațiuni în Elveția, Franța, Germania, Austria, Polonia, România și Rusia.