Pe 1 martie 2023, aplicația mobilă Winesday App a împlinit 1 an de la lansare, moment festiv atât pentru fondatoarea acesteia, Carmina Nițescu, cât și pentru cei care o utilizează pentru a fi la curent cu regiunile viticole, cramele, restaurantele preocupate de vin, evenimentele, cursurile, turismul sau literatura de profil din România. Am vrut să vedem cum a crescut și ce noutăți mai pregătește.
620 de evenimente, 45 de crame, 21 de restaurante, 16 unități de cazare și multe alte articole sunt disponibile pe Winesday App
“Mulțumesc tuturor celor care au crezut în aplicație și au descărcat-o, precum și companiilor din lumea vinului care au ales să fie prezente în ea”, spune Carmina, care face și precizări privind etapa actuală de dezvoltare: “aplicația este una de turism și vin și a pus pe harta României până în prezent 45 de crame, 16 unități de cazare, 21 restaurante, 20 wine shop-uri, 16 wine bar-uri și 37 de organizatori de evenimente cu vin. În primul an focusul a fost pe de o parte de a completa aplicația cu cât mai multe crame, unități de cazare de pe lângă crame, restaurante, wine bar-uri, wine shop-uri și organizatori de evenimente, iar pe de altă parte să aducem în atenția iubitorilor de vin aplicația, aceștia să o descarce și să o utilizeze și să luăm feedback de la aceștia pentru a știi ce să dezvoltăm mai departe. În primul an aplicația a dezvoltat foarte mult zona de „Evenimente” fiind încărcate aici 620 de evenimente din mai multe categorii”.
Cum s-a dezvoltat arhitectura și conținutul Winesday App într-un an
“Dacă la început aplicația avea câteva categorii de Evenimente – precum Degustări de vin, Degustări de vin și brânzeturi, Experiență gastronomică, Târguri de vin, Wine Trips – secțiunea aceasta a fost completată cu secțiuni noi precum Wine & Sports, Wine, Art & Music, Degustare bere, rom, whisky + altele”, spune Carmina Nițescu. Ea explică de ce: “Urmărindu-i pe care care organizează evenimente cu vin, am observat că aceștia au organizat tot felul de evenimente tematice la care vinul era fie subiect principal, fie un liant. Așa că în aplicație vei găsi de aici înainte și piese de teatru la care poți savura un pahar cu vin, zile sau seri dedicate muzicii cu un vin alături, vizite la tot felul de muzee urmate de vizite la crame, concursuri de alergare în vie sau plimbări cu bicicleta în vie. În plus, pentru că iubitorii de vin sunt curioși să savureze vinul cu mâncare, dar să încerce din când în când și alte băuturi, am creat categoria „Degustare bere, rom, whisky + altele” care a avut puține evenimente până acum dar care sunt convinsă că în următorul an va strânge tot mai multe”.
Cursurile de vin, drum cu prioritate în aplicație. La fel și persoanele relevante în domeniu
Pentru că fondatoarea consideră educația în lumea vinului foarte importantă, spune că a decis să scoată în evidență în primul ecran categoria „Cursuri de vin” din aplicație, printr-un banner separat de cel cu „Evenimente pentru iubitorii de vin”: “cursurile de vin sunt vizibile alături de celelate Evenimente cu vin și în bara de search din partea de jos a aplicației (loc în care Evenimentele cu vin din toate categoriile pot fi vizualizate împărțite pe luni), precum și în secțiunea „Descoperă” aflată tot aici”.
În 2023, în Winesday App vor fi adăugate noi crame, cazări, restaurante, wine bar-uri, wine shop-uri și organizatori de evenimente cu vin: “ca noutate, la secțiunea „Organizatori de evenimente cu vin” vor putea fi listate și persoane, nu numai companii – am observat că în acest domeniu dincolo de „companiile” care organizează evenimente sunt câteva persoane ce lucrează în industria vinului (somelieri, persoane cu certificare WSET) care organizează tot felul de vizite la crame și prezentări interesante, și mi-ar plăcea ca și acestea să fie prezente în aplicație pentru că munca lor este extraordinar de frumoasă”, mai arată Carmina Nițescu.
Ce alte categorii de conținut relevant se mai găsesc pe Winesday App?
Pe lângă Evenimentele cu vin, în aplicație au fost dezvoltate mai multe secțiuni:
- în secțiunea de articole”Wine News”: în fiecare zi de luni, câte un articol în categoria „Evenimentele săptămânii” scoate în evidență evenimentele (degustări, cursuri, etc) ce au loc în toată țară în acea săptămână;
- în secțiunile de articole „Despre vinuri”, ” Lansări de vinuri”, “Wine tales”: câte un articol sau interviu în zilele de joi. Temele sunt variate, iar scopul este de a asigura conținut util și interesant despre lumea vinului celor care au descărcat aplicația, o urmăresc și caută lucruri noi despre vin și industria vinului;
- la fiecare dată de 1 a fiecărei luni: o recomandare de carte legată de vin și gastronomie, în secțiunea lansată la început de ianuarie 2023 și numită „Cartea lunii”;
- în secțiunea „Târguri internaționale de vin” apar articole de profil, pentru că “e bine să știm și ce fac alții, în alte țări, în ceea ce privește vinul – cu atât mai mult cu cât aplicația a început să fie descărcată și de persoane din industria vinului, deci oameni care lucrează cu vinul zi de zi și au nevoie de astfel de informații”;
Oferte speciale pentru utilizatori, dar și o secțiune de vinuri medaliate
Despre toate aceste articole, utilizatorii care au descărcat aplicația află prin notificări push ce vin lunea (articolele din secțiunea „Evenimentele săptămânii”), joia (articolele din celelate categorii) sau la data de 1 a fiecărei luni (articolele cu recomandări „Cartea lunii”): “fac tot posibilul să folosesc responsabil opțiunea de notificare push, pentru că îmi doresc ca utilizatorii aplicației să aștepte cu interes noutățile prin această notificare, și nu să considere că primesc prea multe notificări”, explică fondatoarea, care mai completează că în 2023 va pune accent și pe secțiunea “Oferte speciale” create de companiile listate în aplicație pentru utilizatori: aceste oferte pot face referire la vinuri, la evenimente sau chiar la vizite în crame.
De asemenea, concursurile de vin din România, dar și altele, internaționale, vor fi incluse în aplicație – vinurile medaliate vor fi evidențiate aici.
Reamintim că fondatoarea Winesday App, Carmina Nițescu, a primit un premiu special în 2022 la „Premiile de excelență Vinul.ro și GastroArt.ro”.
Redactor: Tamara Timofti
Detalii suplimentare despre aplicația Winesday App sunt disponibile online la https://www.winesday.ro/app/. Aplicația poate fi descărcată pentru Android și iOS, iar linkul general disponibil pe toate dispozitivele este: https://winesdayapp.app.link