Radu Rizescu, fondatorul și proprietarul companiei de distribuție specializată în băuturi Dagmar, e cunoscut cititorilor noștri și în calitatea lui de antrenor al echipei naționale de degustători pe nevăzute (campioană mondială în 2023) și ca un membru activ al comunităății Winelover România, dar și ca importator exclusiv de vinuri fine din Franța, Italia, Spania, Argentina, Noua Zeelandă. Prin prisma experienței nemijlocite de succes de aproape 35 de ani (distribuitorul a avut în 2025 o cifră de afaceri de aproape 23 mil euro și un profit de 1,75 mil, iar anii anteriori au arătat aceeași sănătate financiară a companiei), perspectiva lui Radu Rizescu asurpa pieței interne și internaționale e una care merită atenția profesioniștilor și amatorilor din domeniu. I-am adresat câteva întrebări, încercând să conturăm o radiografie a pieței vinului la nivelul anului 2026.

Azi, consumatorul experimentează, compară și își schimbă rapid preferințele

Piața vinului traversează una dintre cele mai interesante și dificile perioade din ultimele decenii. Avem mai mulți producători decât oricând, vinuri de o calitate din ce în ce mai bună și consumatori mai informați. În același timp însă, consumul este în scădere atât în România, cât și la nivel mondial.

Una dintre cele mai mari provocări este schimbarea generațională. Tinerii consumă mai puțin alcool în general decât generațiile anterioare. Unii migrează către cocktailuri, deși cele pe bază de vin reprezintă încă o nișă relativ îngustă. Alții aleg cu totul alte forme de socializare și divertisment. Alcoolul nu mai ocupă locul central pe care îl avea acum două sau trei decenii.

Paradoxal, această schimbare are loc exact într-un moment în care producătorii români oferă vinuri mai bune ca niciodată. Avem multe crame, multe etichete și o competiție foarte intensă pentru un segment relativ restrâns de consumatori, exigenți, informați și din ce în ce mai puțin fideli unui singur brand.

Vremea celor care cumpărau toată viața același vin, pentru că așa făceau și părinții sau bunicii lor, a trecut. Astăzi consumatorul experimentează, compară și schimbă preferințele mult mai repede.

Dacă în Franța, patria vinului, consumul în rândul generațiilor tinere este în declin accentuat, este evident că și producătorii români vor trebui să găsească noi modalități de a rămâne relevanți în următorii ani.

Vinul trebuie să redevină parte dintr-o experiență, nu un produs de consum

Puncte tari

România are câteva avantaje remarcabile:

• tradiție viticolă autentică;
• diversitate de terroir-uri și soiuri;
• număr mare de producători;
• calitate în creștere constantă;
• consumatori dispuși să plătească mai mult pentru un vin mai bun.

Vinul românesc este categoric mult mai bun decât era acum douăzeci de ani.

Puncte slabe

Avem însă și multe  probleme

În primul rând, lipsa răbdării în construirea brandurilor. Mulți producători încearcă simultan să fie prezenți în toate segmentele de preț, de la entry-level până la premium și ultra-premium.

În al doilea rând, avem foarte multe game și foarte multe etichete, dar nu întotdeauna suficientă diferențiere între ele. De multe ori sunt lansate produse noi înainte ca cele existente să fie consolidate în mintea consumatorului.

Mai observ și tendința de a urmări fiecare modă nouă apărută în piață. Problema este că în industria vinului ciclurile de producție și construcția unui brand sunt mult mai lente decât ciclurile modei.

Am văzut foarte clar acest lucru în cazul vinurilor rosé. Ani la rând au avut creșteri spectaculoase, iar aproape fiecare producător a lansat unul, două sau chiar trei rosé-uri. În ultimii ani însă, scăderile au fost aproape la fel de spectaculoase precum creșterile. Cine aleargă exclusiv după trenduri poate câștiga o vânzare astăzi, dar riscă să rămână captiv unor stocuri și unor investiții după ce moda a trecut.

Oportunități

Cred că oportunitățile cele mai interesante nu sunt neapărat în inventarea unor produse complet noi, ci în redescoperirea unor valențe noi ale vinului.

Mă gândesc aici la:

• asocierea cu gastronomia;
• specificul regional;
• turismul viticol;
• experiențele autentice;
• promovarea soiurilor locale;
• integrarea vinului în povestea culturală și turistică a României.

Vinul trebuie să redevină parte dintr-o experiență, nu doar un produs de consum.

Amenințări

• scăderea consumului de alcool;
• schimbarea comportamentului generațiilor tinere;
• presiunea marilor rețele comerciale;
• concurența globală;
• creșterea costurilor de producție.

Aș paria pe o reinterpretare modernă a pelinului și pe spumante cu identitate, autenticitate și origine

Aș răspunde în două direcții.

Dacă vorbim despre inovație și derivate ale vinului, aș paria pe o reinterpretare modernă a pelinului.

Pelinul are rădăcini autentice în cultura noastră, dar este blocat într-o categorie percepută ca tradițională și oarecum învechită. Cu un design contemporan și o poziționare apropiată de universul amaro-urilor italiene, cred că ar putea deveni foarte atractiv pentru consumatorii care au trecut în ultimul deceniu prin moda tequila premium, gin premium sau rom premium.

Dacă vorbim strict despre vin, cred că viitorul apropiat aparține spumantelor.

Nu mă refer la spumante produse doar pentru a completa un portofoliu. Mă refer la spumante care au identitate, care pot fi legate de un loc, de un terroir și de un soi. Aici, România are încă foarte mult teren de recuperat și foarte mult potențial. Interesul generațiilor tinere pentru această categorie este evident, iar calitatea poate deveni principalul diferențiator.

La fel ca în cazul vinului liniștit, cred că succesul va veni din autenticitate și origine, nu din copierea unor modele externe.

Nu cred în opoziția artificială dintre vinul românesc și cel de import – e important ca producătorii să iasă din zona de confort a pieței interne

Piața românească este astăzi mult mai deschisă importurilor decât era acum zece sau douăzeci de ani.

Consumatorul călătorește, compară, citește și este curios să descopere regiuni și stiluri noi. Importurile nu mai reprezintă o amenințare pentru vinul românesc, ci o componentă firească a unei piețe mature și un factor care contribuie la educarea consumatorului.

Din experiența noastră directă, există loc pentru aproape toate segmentele de piață. Portofoliul Dagmar ne arată că există deschidere atât pentru vinuri accesibile, destinate consumului curent, cât și pentru etichete consacrate din marile regiuni viticole ale lumii.

Vedem interes atât pentru vinurile proaspete și expresive din Italia, care oferă multă plăcere la prețuri rezonabile, cât și pentru vinuri de referință din Burgundia, Bordeaux sau Champagne. Consumatorul român este astăzi mult mai sofisticat decât era acum două decenii și nu mai privește vinul exclusiv prin prisma prețului, ci și prin cea a originii, reputației și experienței pe care o oferă.

Nu cred în opoziția artificială dintre vinul românesc și vinul de import. Un consumator care descoperă un Chablis bun nu va cumpăra mai puțin vin românesc. De regulă, va cumpăra vinuri mai bune, indiferent de origine. Iar acest lucru este benefic pentru întreaga industrie.

Mai important este că și producătorii români trebuie să privească mai mult către exterior. Avem tendința de a ne concentra pe piața internă, care este relativ conservatoare și predictibilă. Însă adevărata validare a unui vin vine atunci când reușește să fie competitiv pe piețe unde nimeni nu îl cumpără din patriotism sau familiaritate.

Vinul este una dintre cele mai puternice cărți de vizită ale României și, paradoxal, una dintre cele mai puțin valorificate. Vorbim mult despre potențialul vinului românesc, dar încă exportăm prea puțin raportat la ceea ce producem și la calitatea pe care am atins-o în ultimii ani.

Știm foarte bine că exporturile românești sunt concentrate într-un număr foarte mic de jucători. Practic, un singur mare exportator realizează aproximativ jumătate din exporturile de vin ale României. Acest lucru arată cât de mult spațiu de creștere există încă pentru restul industriei și cât de important este ca producătorii români să iasă din zona de confort a pieței interne și să aibă curajul să construiască branduri și pe piețele externe.

Mărcile proprii au sens în marile rețele și constituie un fenomen mai extins decât pare

Mărcile proprii au sens atunci când există o relație directă și constantă cu consumatorul, așa cum se întâmplă în marile rețele internaționale de retail. Ele funcționează foarte bine în zona entry-level și mainstream.

În realitate însă, fenomenul este mai extins decât pare. Există multe etichete care nu sunt prezentate ca mărci proprii, dar funcționează după aceeași logică economică: vin cumpărat vrac, adesea din alte țări, îmbuteliat local și comercializat sub o identitate construită special pentru piață.

Faptul că importurile de vin vrac din Spania au crescut într-un singur an de la aproximativ 5 milioane la peste 11 milioane de euro spune multe despre transformările care au loc în spatele rafturilor. Acest lucru nu este neapărat o problemă, atât timp cât există transparență și produsul oferă valoare pentru prețul plătit, însă este un fenomen care merită urmărit cu atenție.

Personal, nu am fost atras de ideea unei mărci proprii în sensul clasic al termenului. Am preferat întotdeauna să construim pe termen lung brandurile producătorilor cu care lucrăm și să dezvoltăm relații durabile, nu doar produse.

Aș investi în educație, pentru că nu avem suficient de mulți consumatori care înțeleg și apreciază diferențele dintre vinuri

Aș investi în educație. Nu cred că problema principală a industriei este lipsa vinului bun. Problema este că nu avem suficient de mulți consumatori care să înțeleagă și să aprecieze diferențele dintre vinuri.

O piață cu consumatori mai informați este o piață mai sănătoasă pentru toată lumea: producători, distribuitori, restaurante și comercianți.

Vinul este una dintre puținele industrii în care cifrele explică doar o parte din realitate. Nu cumpărăm doar un produs. Cumpărăm o poveste, o emoție, o origine și o experiență.

Atunci când luăm decizii strategice ne uităm, desigur, la cifre și la piață, dar și la elemente mai greu de măsurat:

• autenticitatea producătorului;
• reputația pe termen lung;
• stabilitatea relației;
• identitatea regiunii;
• tendințele culturale;
• schimbările generaționale;
• legătura dintre vin, gastronomie și turism.

Uneori refuzăm proiecte care par profitabile pe termen scurt pentru că nu se potrivesc cu identitatea companiei. În lumea vinului, reputația se construiește în zeci de ani și se poate pierde într-o singură decizie greșită.

În somelărie, viitorul aparține profesioniștilor care știu să folosească Inteligența Artificială pentru a deveni mai buni

– O întrebare de final, dar foarte importantă pentru mine, fiindcă plănuiesc să mă implic în organizarea unui congres (conferință, convenție?!?) a somelierilor (“Somelier relevant”): cât și cum sunt importanți somelierii existenți azi în România pentru vânzările de vin? Mai ales în contextul în care AI-ul poate juca, la o adică, și rol de somelier de buzunar cu acces la toată știința (și chiar “magia”) vinului.

Foarte importanți. Dar rolul lor se schimbă. Inteligența artificială poate explica instantaneu un soi, o regiune, o metodă de vinificare sau o asociere culinară. Va deveni un instrument extraordinar de educare și informare.

Însă un mare somelier nu oferă doar informație. El citește clientul, înțelege contextul mesei, observă emoțiile, adaptează recomandarea și construiește încredere. Aceste lucruri sunt profund umane și foarte greu de automatizat.

Cred că viitorul nu aparține nici AI-ului singur, nici somelierului singur. Va aparține profesioniștilor care vor ști să folosească inteligența artificială pentru a deveni mai buni și mai relevanți. La fel ca în cazul vinului, succesul nu va veni din înlocuirea tradiției cu tehnologia, ci din folosirea tehnologiei pentru a pune mai bine în valoare ceea ce este autentic și uman.