Deși nu face parte în mod obișnuit din preocupările publicației noastre, ne vedem obligați să semnalăm cititorilor noștri o nouă modă care bântuie învățământul românesc: mișcarea închinătorilor la Sfântul cinci. Veți vedea că are legătură cu vinul. Dar, mai întâi, un pic de context.
Cine se află, de fapt, în spatele Sfântului
Nu au trecut decât câteva zile de la scandalul generat de participarea entuziastă – și mult criticată – a câtorva sute de învățători și profesori din toată țara la o conferință de numerologie susținută online de un guru al acestei controversate discipline, că un nou curent de gândire provoacă consternare. De data asta e vorba de studenți, și nu de învățători.
Una dintre cele mai cunoscute comunități studențești online, StudentNews.info, cu peste 60.000 de membri, a lansat un vin (mai bine zis o gamă întreagă de vinuri) purtând numele”Sfântul cinci”.
Aluzia la nota necesară promovării examenelor este atât de limpede încât aproape că nu mai merită explicată – oricine a trecut cu temeri prin rigorile sistemului românesc de evaluare cunoaște importanța acestui rezultat școlar.
„Știm cu toții că perioada sesiunii poate fi una stresantă, dar savurând un vin roze sau Sauvignon Blanc marca Sfântul Cinci, veți putea trece mai repede peste acest chin”, se arată în anunțul StudentNews.info.
Cum a ajuns un cadru didactic universitar în centrul noii mișcări
Ceea e nu știe încă foarte multă lume – dar publicația noastră a descoperit – este că vinul cu acest nume este produs la o cramă din regiunea Dealu Mare în care un cadru didactic universitar este co-acționar. E vorba de mai vechea noastră cunoștință, economistul, antreprenorul și dascălul de la ASE București Marcel Vulpoi (foto sus), de la Gramofon Wine, din reputata regiune viticolă Dealu Mare. I-am cerut detalii, pentru a vă putea prezenta detalii despre apariția acestei “noi religii studențești”.
Cum a fost posibil, de ce a fost nevoie de așa ceva, cum funcționează și cât de serioasă e treaba?
Marcel Vulpoi: “Am decis să-l sanctificăm… Lăsând gluma la o parte, e timpul ca o cramă să se implice în educare”
Producătorul Sfântului cinci ne-a mărturisit, în glumă și în serios: “Ce se-ntamplă? Vine sesiunea și, toți cei care am trecut prin așa ceva, știm cât de valoros este un cinci la momentul potrivit. Mereu am spus că 5-ul este nota cel mai greu de obținut, motiv pentru care, împreună cu partenerii noștri de la StudentNews.info, am decis să îl sanctificăm. Lăsând gluma la o parte, am decis împreună cu tinerii noștri parteneri că e timpul ca o cramă să se implice în educarea privind consumul responsabil de vin bun – pentru a nu porni, cum am pornit mulți dintre noi, de la vin cu Cola sau Sprite”.
Vă reamintim că Gramofon Wine este membră a Asociației Profesionale Vitivinicole Dealu Mare și se bucură de o reputație excelentă în mediile profesioniștilor și pasionaților, pe baza rezultatele obținute în concursurile de profil, și este totodată producătorul unuia dintre cele mai scumpe vinuri românești, Feteasca neagră demidulce de 16,5% vol alc Opus Fabula 2019 – 200 lei / sticla de 500 ml.
Vinurile purtând numele Sfântului cinci sunt disponibile aici!