Pe Ștefan Chirițescu, în prezent la Cramele Cotnari, l-am cunoscut înainte să ocupe această poziție, pe vremea când activa (de mulți ani) în domeniul advertisingului și strategiilor de business. A fost de ajutor voluntar în alcătuirea brief-ului pentru crearea unui logo al Zilei naționale pentru gastronomia și vinurile din România, a ajutat cu sfaturi și prezentări în dezbateri publice menite să clarifice idei privind modul în care ar trebui promovat generic vinul și patrimoniul culinar de la noi din țară. S-a dovedit o voce activă în cercurile procupate de punerea în valoare a acestor valori românești și în calitatea ocupată la Cotnari, iar cea mai recentă campanie de donații gândită de echipa de-acolo – și anume 10% din încasările obținute din vânzarea unor pachete de vinuri alcătuite de diverși influenceri și prieteni ai vinului – a prilejuit multă implicare publică și a generat acest interviu, concomitent cu o vizibilitate bună a brandului de vinuri pe care îl reprezintă.
– Ștefan, compania dvs are un program constant de Responsabilitate Socială Corporatistă (CSR) sau efectuează doar acțiuni ocazionale de acest gen?
CSR-ul este un termen la modă și, din punctul meu de vedere, folosit cam PR-istic în diverse contexte. Din punctul nostru de vedere, nu vorbim despre un program de CSR, ci de o modalitate de a face afaceri asumându-ne o responsabilitate zilnică față de propriii angajați, clienții finali și partenerii de business.
Sigur, există momente de focus când contextul social cere o implicare mai consistentă, dar responsabilitatea este unul dintre elementele cheie ale afacerii noastre și încercăm să ne ținem în fiecare zi de aceasta promisiune. Cotnari este, în sine, o comunitate de oameni în care fiecare dintre noi ne jucăm rolul cum știm mai bine. A face vin este un proces riguros, care necesită multă disciplină și respect față de munca celor de lângă tine. Altfel spus, omul din vie este la fel de important ca omul din cramă sau cel din echipa de vânzări.
CSR-ul e subiect de top management pe două paliere: oamenii din Cotnari și partenerii de business
– Exstă în companie un departament sau o persoană care are ca obiect de activitate mai mult de jumătate din timpul de lucru pentru acțiuni de responsabilitate socială?
Există un grup de oameni din top management care discută periodic despre aceste subiecte și, în funcție de context, o acțiune sau mai multe sunt luate în considerare și implementate. Și aici mi se pare că este un subiect sensibil: a vorbi despre a face CSR și a face CSR. Noi încercăm să ne concentrăm mai mult pe a face.
– Cum își alege compania dvs activitățile de responsabilitate socială pe care le desfășoară / susține? Din ce sferă, pe ce criterii?
Criteriul de bază este responsabiltatea noastră fata de ecosistemul de business în care se desfășoră Cotnari. Aceasta înseamnă 2 paliere mari: comunitățile în care oamenii din Cotnari trăiesc în fiecare zi; și partenerii nostri de business, care uneori au nevoie de suport (iar 2020 ne-a aratat foarte clar acest lucru).
Prioritățile anului 2020 pentru donațiile Cramelor Cotnari au fost: sănătatea, HoReCa și școlile
– De care dintre acțiunile de responsabilitate socială derulate în 2020 sunteți cel mai satisfăcuți și de ce?
Sunt 3 proiecte mari în 2020 prin care ne-am manifestat filosofia noastră de responsabilitate socială.
În martie-aprilie, Cotnari a donat 10% din profit pentru dotarea unui spital COVID. Publicul a fost cel care putea să aleagă spitalul care a avut mai multă nevoie de sprijinul nostru, votând pe site-ul nostru. Campania s-a bucurat de un amplu mix de comunicare care a inclus TV și digital.
HoReCa este unul dintre segmentele economiei cel mai afectate de pandemie, în mod evident nu puteam sta deoparte când unul dintre canalele de interacțiune cu vinul a fost atât de mult afectat. Am dezvoltat programul de suport pentru HoReCa “Cumperi pentru acasă, ieși și la terasă” – un program cu o mecanică inovativă online-offline: orice achiziție de pe shopul nostru – www.cramelecotnari.ro – venea însoțită de un voucher care putea fi transformat într-o sticlă de vin în locațiile partenere. Pentru fiecare voucher utilizat, locația primea două sticle de vin gratuit. Peste 200 de restaurante din toată țara s-au bucurat de beneficiile acestui program, iar programul este încă activ și dorim să-l rafinăm și pentru anul care urmează.
Campania de donații a Cramelor Cotnari a fost îmbrățișată și de concurenți
Școala online – sau lipsa ei – a fost unul dintre subiectele mari de discuție ale anului 2020. Ne-am dorit să fim în partea bună a acestei discuții și să dotăm măcar o sală de clasă a unei școli în nevoie cu aparatură electronică pentru copii. La începutul lunii decembrie, am început o joacă pentru oameni mari. Pe www.cramelecotnari/vinultau, pasionații de vin, influenceri sau pur și simplu oameni buni, au putut să-și creeze propriul pachet de vin. Noi am acordat 15% discount la aceste pachete, iar 10% din valoarea lor va fi donată pentru această cauză. La rândul său, pachetul cu cele mai mari vânzări îi va aduce creatorului o ediție limitată de 150 de sticle de vin etichetate cu numele lui. Bine dai, bine primești! Campania este în derulare iar feedbackul primit din piață este realmente extraordinar. Ca dovadă că știm să ne unim la greu, Marian Olteanu, de la crama Gramma, și-a făcut și promovat propriul pachet din vinurile noastre, Frații de Viță reprezentați de Cătălin și Adrian Păduraru au adăugat o carte în propriul pachet, iar o cafenea din Iași a atașat pachetului o selecție de cafea. Folosesc acest prilej să le mulțumesc celor peste 50 de oameni generoși care s-au înscris în joaca noastră și ne ajută să facem un mic bine în acest an nu tocmai frumos. Fiecare dintre ei este deja un câștigător. Până pe 20 decembrie, orice pasionat de vin dornic să facă o faptă bună poate cumpăra din selecția de pachete de aici: www.cramelecotnari.ro/oferte-vinultau
– Ce buget – sau ce procent din venituri – are compania dvs alocat pentru acțiuni de responsabilitate socială în 2021?
O să tragem o linie când toate programele acestui an se vor încheia și vom aduna suma investită. Iar la anul o să facem și mai bine. Mai bine, mai responsabil. Mai împreună.
Cum ar trebui să facem toți.