Vinurile bag-in-box medaliate pe 2026: 15 cu Aur, 82 „Cel mai bun vin bag-in-box”

Cea de-a zecea ediție a Concursului național de vinuri ambalate la bag-in-box și-a desemnat laureații cu Aur în urma analizării a 229 probe înscrise (102 albe, 68 rose, 59 roșii). 15 astfel de recunoașteri au fost acordate, în timp ce 82 de vinuri au primit titlul „Cel mai bun vin vag-in-box” (34 albe, 28 roze și 20 roșii). Lista vinurilor medaliate cu Aur poate fi consultată mai jos.

Sarom

Vinurile la bag-in-box merituoase vor fi trimise la concursul internațional

Potrivit comunicatului de presă al organizatorilor (compania Smurfit Westrock Bag-in-Box Romania / Azoc-Star), președintele Concursului Național Vin Bag-in-Box, Cătălin Costiniuc, va selecta minim 15 (cincisprezece) vinuri înscrise în competiție și le va promova la nivel mondial prin înscrierea lor la BEST WINE IN BOX by VINALIES”, organizat la Cannes, Franța, în perioada 25 – 29 martie 2026. De-a lungul anilor, mai multe vinuri românești înscrise astfel în concurs au primit recunoașteri internaționale, astfel că pentru producători participarea la astfel de competiții internaționale reprezintă o oportunitate valoroasă de a-și consolida vizibilitatea la nivel global. Iată în continuare și lista medaliaților cu Aur:

CEL MAI BUN VIN BAG-IN-BOX – AUR

  1. CASA DE VINURI BECIU – STROP DE GRAI Roze Cabernet Sauvignon demisec, 2025, 2L
  2. CASA DE VINURI BECIU – STROP DE GRAI Red Cuvée sec, 2024, 2L
  3. CRAMELE RECAȘ – SCHWABEN WEIN BIB Merlot demisec, 2024, 3L
  4. DOMENIILE BOHOTIN – Busuioacă de Bohotin sec, 2025, 10L
  5. CRAMA GÎRBOIU – VARANCHA Cuvee Blanc demisec, 2025, 3L
  6. CRAMA BRATU – Fetească regală sec, 2025, 5L
  7. CRAMA BRATU – Cabernet Sauvignon rose demisec, 2025, 5L
  8. VIILE BUDUREASCA – Fume demisec, 2024, 2L
  9. VIILE BUDUREASCA – Red Cuvée demisec, 2024, 2L

VINUL PREȘEDINTELUI – AUR

  1. DOMENIILE BOHOTIN – ZURZUR Busuioacă de Bohotin demidulce, 2025, 3L
  2. S.C.D.V.V. BUJORU – Cabernet Sauvignon sec, 2025, 3L
  3. VITICOLA SARICA NICULITEL – 1958 BIB 3L Sauvignon Blanc demisec, 2025

CEL MAI POPULAR VIN BAG-IN-BOX – AUR

  1. CRAMELE RECAȘ – SCHWABEN WEIN BIB Fetească Regală demisec, 2025, 3L
  2. DOMENIILE AVEREȘTI – ROZE AROMAT DE HUȘI demisec, 2025, 3L
  3. VINURI PĂNCENE SA – MOȘIA DOMNEASCĂ Roșu demisec, 2025, 3L