74 de vinuri au fost evaluate de specialiști la prima sesiune a ”Vinurilor cu puncte Vinul.ro”

Prima sesiune de evaluare din cadrul proiectului “Vinuri cu puncte Vinul.ro”s-a desfășurat pe 27 ianuarie, la restaurantul La Mama Ateneu, unde comisia formată din specialiști din domeniul vinului a degustat în orb 74 de probe înscrise de crame din România și Republica Moldova.
Au fost înscrise 32 de vinuri albe, 13 rose, 23 roșii și 6 spumante.  Media la vinurile albe a fost de 82,86 puncte, la vinurile rosii – 81,75, la vinurile rose – 83,29, iar la spumante – 81,8. 
Comisia de evaluare a fost compusă din: 
Marian Timofti – somelier, formator de somelieri & fondator al Organizației Somelierilor din România 2011 și al Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați din România, importator și colecționar de vinuri
Răzvan Stoenescu – blogger de profil cu activitate internă și externă, membru al Asociației Degustătorilor Autorizați din România (ADAR), somelier, fondator al Asociației Winelover România, organizator al Concursului Național de Vinuri Rose
Mirela Mateescu – WSET Level 3 Certificate, fondatoarea conceptului de educație despre vin VinOriunde.Ro, supranumită “Profa de vin”, curator și licitator de vinuri pentru Artmark
Irina Mărășoiu (manager al magazinului online Vinmag.ro și al rețelei de magazine fizice Vinmag), 
Bogdan Caracaleanu – WSET Level 2 Certificate, consumator cunoscător și blogger de vin
Vasile Ghimpu (somelier, membru al Asociației Italiene de Somelieri)
Cătălin Mahu (proprietar al lanțului La Mama, a asistat ca observator, alături de trei reprezentanti ai unor crame)
Comisia a degustat și dezbătut timp de mai bine de 4 ore vinurile înscrise
Cramele ale căror vinuri s-au remarcat la această sesiune de degustare au fost:
Vinuri albe: Domeniile Averești (Zghihară de Averești, Chardonnay de Averești), Crama Trantu (Fetească Regală), ViaViticola Sarica Niculițel (Caii de la Letea Limited Edition – Aligote), Licorna WineHouse (Fetească Regală), Gramofon Wine (Chardonnay), Domeniile Zorești (Sauvignon Blanc Boier Bibicu, Sauvignon Blanc Basileus), Tohani România (Siel alb);
Vinuri rose: Gramofon Wine (GW Merlot rose, Virtuoz Merlot rose), Crama Trantu (Noblesse rose), Tohani România (Siel rose), Domeniile Averești (Busuioacă de Averești)
Vinuri roșii: Domeniile Zorești (Basileus Cabernet Sauvignon), Tohani România (Siel roșu), Crama Trantu (Noblesse Fetească Neagră), Gramofon Wine (Virtuoz Merlot roșu), ViaViticola Sarica Niculițel (Caii de la Letea Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon), Viile Blidar (Merlot)
Spumante: Cricova (Lacrima Dulce demisec, Lacrima Dulce dulce)

Vinul.ro organizează lunar aceste sesiuni, la care pot participa atât crame, cât și importatori/distribuitori de vin. Rezultatele evaluărilor sunt comunicate doar cramelor care au înscris vinuri spre evaluare (fiecare cramă primește punctajele și eventualele observații pentru vinurile proprii), urmând ca utilizarea celor mai bune punctaje să fie decisă împreună cu Vinul.ro.

Pentru detalii și înscrieri: Adelina Boboc – adelina@vinul.ro, 0727.254.318