Julia Scavo despre Budureasca ICONS / The Art Gallery: “Semnătura de contract pentru un viitor luminos”

–
Somelierul Julia Scavo este brand ambassador al spumantelor Rhein și al vinurilor Hyperion, mărci ale Alexandrion Group

Am întâlnit-o recent pe specialista internațională Julia Scavo cu ocazia unei reuniuni de final de an a vinurilor purtând marca Budureasca, la care s-au dezvăluit, în atmosfera superbă arhitecturală și de socializare a hotelului Marmorosch Autograph Collection, noutăți foarte interesante ale producătorului din Dealu Mare. A fost prezentată și o noutate absolută, rod al unei colaborări internaționale cu un producător din renumita regiune Cognac: brandy-ul B’Art (Budureasca Art). În aceeași perioadă, Julia a făcut și o vizită de documentare la cramă și a fost de acord să ofere cititorilor noștri interpretarea ei asupra evenimentului, a produselor, dar și a evoluției cramei și a amprentei pe care a lăsat-o acest brand până acum asupra sectorului. Regăsiți în continuare analiza Juliei Scavo. (Cezar Ioan)

Sarom

Un eveniment-vitrină a evoluției stilistice și strategice a cramei

Pe 20 noiembrie 2025, Hotelul Marmorosch din București a găzduit un evenimentul „Budureasca ICONS / The Art Gallery”. Aceasta este cea de-a treia ediție din ciclul seratelor începute în 2023, devenite deja un reper anual așteptat. Ea s-a desfășurat într-o atmosferă ce evoca perioada interbelică, unde eleganța, rafinamentul istoric și modernitatea s-au îmbinat cu subtilitate. Mai mult decât o degustare, evenimentul a servit ca o vitrină a evoluției stilistice și strategice a cramei, înscrisă într-o continuitate narativă solidă.

În 2023, prima serată – “Black & White”, organizată la Athénée Palace – a pus în lumină reinterpretarea clasicismului de către vinificatorul en chef Stephen Donnelly, prin cuvée-uri iconice precum Blanc de Noirs, Sauvignon & Sauvignon sau Noble 5. 

Ediția 2024, “Fusion – The Signs of Budureasca”, a marcat lansarea oficială a gamei “The Sign”, o colecție concepută ca manifest identitar, completată de gama Sabrize – vinuri directe, vibrante, destinate unui public mai tânăr care caută o eleganță accesibilă și imediată.

Evenimentul din 2025, găzduit de un hotel “Autograph Collection”, a fost construit sub semnul “semnăturii”, expresie a meșteșugului vitivinicol în care tradiția și inovația se întâlnesc. Participarea numeroasă a demonstrat interesul crescând în piață pentru evoluția calitativă a vinurilor românești. Odată cu lansarea a două vinuri noi și a unui brandy, seara s-a afirmat ca o celebrare a creativității oenologice contemporane. Expozitie de pictura Tudor Parhon, muzică jazzy la saxofon live, masa de semnături, atelier de trabucuri “El Unico”, narațiune scenică și experiențe multisenzoriale au creat o imersiune rară atât pentru profesioniști, cât și pentru pasionați.

Cuvée-ul Prima Stilla Organic (an de bază 2023) în magnum – un spumant obținut prin metoda tradițională, a deschis traseul degustării, reprezentând prima poartă de intrare în spiritul galei. Stephen Donnelly și Șerban Gheorghiu (oenologul cramei) au optat aici pentru o abordare bio de la vie la vinificație și un contact cu drojdiile mai moderat, oferind o expresie mai fidelă a soiurilor – în special Fetească Albă, semiaromatică prin natura sa. Obiectivul nu a fost intensitatea autolizei, ci o textură clar definită, între densitate pudrată și energie. În aceeași logică minimalistă, alegerea unui zero dosage a subliniat transparența aromatică și autenticitatea – un spumant “nud”, pur și lizibil.

Vinul roșu “Legământ” 2023 a reprezentat momentul central al serii, încărcat de o puternică dimensiune emoțională. Acest vin poartă pe eticheta semnăturile tuturor angajaților – fără excepție – într-o perioadă marcată de provocările climatului economic, dar si a unui an dificil 2025. Dincolo de soiuri, vinul exprimă vocea colectivului. Asamblajul reunește Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Syrah și o notă de Negru de Drăgășani, țesute într-o structură coerentă prin gestionarea atentă a fiecărui tip de maturare. Servit mai rece decât uzual, el invită la o gândire “outside the box”, adaptată unui consum modern, mai dinamic și mai apropiat de preferințele publicului actual.

A treia lansare a serii, Brandy B’ART (Budureasca Art), reprezintă un moment de inovație pentru cramă. Donnelly a realizat un amplu proces de benchmarking, degustând o gamă extinsă de brandy-uri românești și internaționale. Demersul său l-a dus până în Cognac, unde a colaborat cu o casă discretă, pentru a da naștere unui produs rafinat, modelat de pasiunea sa pentru distilare și de rădăcinile sale scoțiene. Ambiția a fost clară: crearea unei spirtoase de înaltă precizie și expresie artizanală.

Și alte vinuri marca Budureasca au completat experiența. “Wild” Fetească Neagră, fermentată exclusiv cu drojdii indigene, a oferit o picătura din spontaneitatea naturii – o expresie sălbatică, dar armonioasă. “Pincomet” Rosé a oferit o reinterpretare a vinului rosé prin energie condimentata și prospețime vibranta.

Ambiția de a prezenta vinul ca un produs cultural

Evenimentul a demonstrat, dacă mai trebuia, ambiția cramei pe scena vitivinicolă românească: transformarea vinului într-un produs cultural. Fiecare spațiu a beneficiat de o regie completă: lumină, poveste, muzică, spațialitate și arhitectură senzorială. În fundal s-au conturat esențele identitare ale Budureasca: sinergia între tradiție și modernitate, consolidarea unei stilistici de la un an la altul.

Dincolo de ideea de degustare, seara le-a oferit participanților – fie ei amatori, prescriptori, parteneri sau profesioniști – senzația clară a unei realități tot mai evidente: Budureasca nu mai este doar o cramă importantă din Dealu Mare, ci unul dintre actorii care modelează evoluția calitativă și narativă a vinului românesc contemporan. Coproprietarul cramei, Dragoș Vasile, și CEO Olga Miloiu au promis un rendez-vous de neuitat pentru 2026, în perspectiva sărbătoririi celor 20 de ani ai companiei. 

De la stânga la dreapta: Olga Miloiu, Stephen Donnelly, Dumitru Vârgă, Dragoș Vasile

Generația fondatoare a vinului românesc modern

Oenologul britanic Stephen Donnelly ajunge în Dealu Mare în 1995, alăturându-se pionierilor străini ai renașterii viticulturii românești. Format la UC Davis și cu o experiență internațională vastă, el se stabilește la Mizil, se îndrăgostește de Merlot-ul local și fondează împreună cu investitori britanici ceea ce avea să devină crama Budureasca, redenumită astfel în 2007 cu referire la un sit arheologic local.

Noua Lume și moștenirea Vechii Lumi

Odată cu inaugurarea cramei high-tech în 2013, Donnelly combină abordarea modernă de vinificare cu un mod de lucru parcelar inspirat din tradițiile Vechii Lumi. Pe aproape 300 ha situate între 180 și 430 m altitudine, solurile evoluează de la cernoziom bogat până la terroir calcaros cu fosile, condiții care permit studii aprofundate privind clone și portaltoi adaptați schimbărilor climatice. Domeniul cultivă o gamă largă de soiuri, de la cele autohtone precum Fetească Albă, Fetească Neagră sau Busuioacă de Bohotin până la soiuri internaționale.

Experiența pusă în slujba inovației

Cu o cunoaștere detaliată a istoricului climatic local, Donnelly reușește să anticipeze mai bine provocările recente, chiar dacă 2025 a fost marcat de îngheț, grindină și consecințele secetei din 2024. Budureasca merge mai departe cu o viziune durabilă: conversie parțială la agricultură bio, cu 10 hectare deja certificate, împădurire la Mizil, ecologizarea Văii Budureasca, investiții de 280.000€ în echipamente agricole moderne și participarea la un proiect regional de irigații sustenabile, în valoare de 1,5 milioane euro. Crama a fost, de asemenea, pionier în tehnologii avansate, precum presarea fracționată sau inertizată, macerațiile prin utilizarea ultrasunetelor pentru o extracție mai fină. Pinot Noir și Feteasca Neagră rămân marile pasiuni ale lui Donnelly, exprimate printr-un stil de maturare sofisticat ce combină baricuri diverse (in special de la Nadalie) si tehnologii variate, o adevarata orgă de cupajare a experimentatului master blender.

Povești spuse de vinuri la cramă – degustare semnată Julia Scavo DipWSET – 21 noiembrie 2025

Prima Stilla Organic – baza 2023 Fetească Albă / Pinot Grigio/ Pinot Noir

Cu un olfactiv crocant și proaspăt de măr și balsamice ușoare amintind plante aromatice, precum și semințele de pin, vinul spumant explorează apoi arome de piersică albă, flori de viță-de-vie și maia de pâine proaspată, de la drojdii. Textura este frumos granulată, cu relief și o notă de pâine. Proaspăt și suculent, echilibrează atingerea suavă și dulceața de pară prin dinamismul efervescenței. 

Shine White Brut

Surprinzător de muscatat, floral și aromatic, cu o notă exotică de litchi. Palatinul este ușor, tonic și suculent datorită senzației sale proaspete, în ciuda acidității modeste, dar cu note de zest, de coajă de mandarină. 

Vine in Flames Chardonnay 2024

Sub un văl de toast, vinul dezvăluie note cremoase de piersică, caramel, miere și vanilie. Aciditatea este moderată, dar inspiră o senzație proaspătă. Textura este îmbogatita de drojdii, cu structura fenolică derivata de la uzul de butoi de stejar. Finalul este citric, răcoritor, cu tente de piersică, dar și usor afumat. 

Fumé 2024 Sauvignon Blanc / Chardonnay / Pinot Grigio

Semi-aromatic și oarecum concentrat, cu note fine de fum și condimente. Banana se amestecă cu arome exotice de ananas, scorțișoara vine cu o senzație de plăcintă cu mere, de turtă dulce. Aciditatea este ponderată și largă, palatinul structurat de uzul de lemn și tinzând spre o formă de prospețime.  

The Sign Tămâioasă românească 2025 – mostră ne-comercializată

Încă retinut și delicat, cu arome precum shiso thailandez, inspiră o notă proaspătă de piersici, cu pomelo, busuioc uscat, lavandă, mușcată în floare.  Cu o senzație tonică, deși nu exceleaza prin aciditate, este zestos cu note de kombawa, finger lemon. Foarte tipic pentru Tămâioasa, dar fără acea întorsătură amară specifică, ceea ce îl face și mai sarmant. 

“Wild” Fetească neagră 2023

Aeriană, cu un oarecare văl liftat, cu cireșe proaspete, cireșe sălbatice, note florale de flori de violetă și condimente în spirit potpourri. Palatinul este “pinottant”, mustos, cu un nucleu delicios și o notă fermă pe final. Liftat, pudrat, finisajul este fin și persistă în violete vibrante și fructe albastre. Cei 14% ai săi sunt bine integrați. O Fetească nuda, dar plina de viață. 

„Noble 5” 2023 Fetească neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir și Syrah Sub

Văl afumat, prezintă note de cedru, într-un stil tipic Cabernet și câteva condimente, cu o tentă de vanilie ușoară. Fructul sobru și concentrat, dar și stejarul, se combină. Palatinul rămâne proaspăt și vibrant, cu catifea imprimată de fum și condimente. Taninurile strugurilor și cele provenite din uzul stejarului se caută încă unele pe altele în această primă tinerețe, dar senzația texturală va avea timp să le digere. Lung, între fructe roșii și albastre – cireașă, mură, afină, cu condimente și un final amintind de tutun, puțină ciocolată în postgust. Bordelez în spirit, cu o notă de condimente și vanilie și un vino-ncoace de Lume Nouă. 

“Origini” Shiraz 2023

Fructe negre și sălbatice pulpoase, combinate cu cocos, vanilie, condimente, puțin toast, într-un spirit ambițios și extravertit. Capătă niște nuanțe pământii și savuroase la aerare. Palatinul este suculent, amplu, iar taninurile sunt încă în relief, strânse și structurale. Cu textură picantă și accente de cocos la final, pe fundal afumat, cărnos, suculent. 

Legământ 2023

Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Syrah, Negru de Drăgășani  – Stratificat și toastat, cu o notă de ciocolată și Bourbon ușor. Se deschide pe cireșe coapte, cu o urmă de fum. Palatinul este suplu, proaspăt, elegant în textură și în evoluție, iar taninul ferm. Bourbon-ul și vanilia vin în postgust, dar sunt imediat învăluite de fruct copt și mustos – cireașă și coacăză.