Adevărată emblemă a enoturismului din România, mai exact din Dealu Mare (Prahova, 80 km de București), gazdă a unui eveniment festiv devenit de tradiție – Ziua națională a gastronomiei și vinurilor din România – și partener al Premiilor de excelență Vinul.ro, Resortul Casa Timiș înregistrează de patru ani o ascensiune neîncetată. Și nu se oprește din cursa pentru relevanță europeană în domeniu: declarat în 2022 Cel mai bun resort de enoturism din România, și-a adjudecat încă o importantă recunoaștere prin Nico Lontras – Chef of the Year în domeniul hotelier – și locul al doilea la categoria Best Culinary Experience, pentru restaurantul cu meniu mediteranean “Veranda dintre vii”, iar în această vară a inaugurat încă 16 facilități de cazare, trei lacuri și un SPA exterior. Urmează încă două vile, un SPA și un restaurant și multe altele, despre care veți putea afla în continuare din interviul pe care l-am luat antreprenoarei Cristina Timiș, cea care conduce cu dedicare, cu dârzenie și cu pasiune acest business de familie.
La noi, noutățile sunt un stil de viață. În spate stă o echipă întreagă, o determinare ieșită din comun și mult suflet
– Care e, de fapt, „noutatea sezonului” la Casa Timiș: faptul că a fost declarat cel mai bun resort de enoturism, faptul că Chef Nico Lontras a fost declarat „bucătarul anului în industria hotelieră” sau extinderea – cu cât – a capacității de cazare?
Dragă Cezar, cu ce să încep? Tu știi că la noi noutățile sunt un stil de viață. E un sezon plin cu vești bune, realizări și victorii care vin să încununeze eforturi mari, dăruire, pasiune și sute de ore de muncă asiduă. În spatele acestor reușite stă o echipă întreagă și o determinare ieșită din comun. Și mult suflet. Tot sufletul nostru.
Mi-e greu să ierarhizez noutățile, e ca si cum m-ai întreba pe care copil îl iubesc mai mult. Toate sunt foarte importante pentru noi, și toate ne-au adus satisfacții uriașe. Suntem dedicați excelenței și impecabilității în tot ceea ce facem, dedicați îmbunătățirii continue, dedicați surprinderii oaspeților și dorinței de a aduce permanent o energie nouă în tot ceea ce dezvoltăm.
Onorea de a primi acest valoros Premiu I pentru ‘’Best Winery Accomodation’’ este o răsplată minunată și binemeritată pentru echipa noastră, pentru care mulțumim publicului și juriului, care ne-au votat și ales. Pentru mine, este cu atât mai măgulitor cu cât l-am primit inainte de a deschide noile facilități de cazare și agrement.
Un spațiu unicat în peisajul vitivinicol autohton. O viziune curajoasă, pentru un sat necunoscut acum patru ani
Domeniul Casa Timiș este un spațiu unicat în peisajul vitivinicol autohton, și cred cu tărie în visul meu de a duce Resortul Casa Timiș în peisajul ospitalității internaționale. Este un spațiu care împletește armonios tradiția și rafinamentul, așa cum sloganul nostru o afirmă. Este un spațiu unde luxul este deplin, dar se exprimă subtil și prietenos, unde calitatea de excepție a materialelor naturale cucerește, unde totul este creat hand-made și personalizat, dar mai ales este un spațiu al artei și bucuriei de a trăi, îmbinate cu tradiții arhitecturale și gastronomice. Am creat aici un ecosistem care este fondat pe alchimia dintre sufletul nostru, energiile locului, bucuria de a oferi ospitalitate, gastronomie și servicii impecabile, dar și bucuria oaspeților noștri, care se simt ca acasă, într-o familie extinsă.
Chiar a fost o viziune curajoasă de a alege ca între vii, undeva într-o comună necunoscută acum 4 ani, să dăm naștere într-un timp atât de scurt unui resort de dimensiunile și valoarea celui care a venit astăzi Casa Timiș 5⭐️ Suntem recunoscători că oamenii remarcă și apreciaza transformarea noastră.
Recunoașterea gastronomiei gourmet pe care o oferim este o altă mare onoare pentru noi, și distincția pe care Chef Nico Lontras a primit-o, premiul’’ Chef of the year’’ este o implinire imensă pe care Nico și echipa sa o merită din plin. Omenia, în primul rând, măiestria și virtuozitatea cu care conduce această echipă de profesioniști, sunt remarcabile. Restaurantele noastre, cu specific românesc și mediteraneean, au meniuri sofisticate și delicioase, care fac ca simțurile să fuzioneze într-o sinestezie unică, completată de natura splendidă în care ele se află. Haute-cuisine între vii e un concept rar întâlnit în lume. Pe lângă aceste premii, țin să amintesc că am primit și locul II pentru restaurantul nostru mediteranean – Veranda dintre Vii – ‘’Best Culinary Experience’’. Experiența culinară de aici este pusă în valoare de o echipă extraordinară de ospătari, condusă de managerul Alexandru Pițu, iar experiența de bar – pentru că și aici suntem în top cu limonade și cocktails unice preparate de barmanii noștri – e pusă în operă de echipa condusă de Alexandru Toma.
Extinderea capacității de cazare a fost proiectul cel mai greu. Ne bucurăm de un succes de proporții
Extinderea capacității de cazare cu 16 bungalow-uri de lux – tipologie unică de cazare în Romania – a fost însă proiectul cel mai greu, căruia i-am dedicat, pot spune, zi lumină, noapte lumină, în ultimul an și jumătate. A fost muncă de o intensitate copleșitoare, dar frumusețea conceptului care este unic absolut și irepetabil în peisajul viniviticol românesc și internațional, reușită totală și roadele acestui vis, ca și oamenii minunați din jurul meu, toate m-au ajutat s-o duc la bun sfârșit în termen de numai un an și jumătate de la concepție.
Sunt mândră și fericită să anunț acum, la o lună și jumătate de la inaugurarea Resortului Casa Timiș, că ne bucurăm de succes de proporții, având grad de ocupare din prima săptămână de 70% și în următoarele săptămâni ale primei luni și jumătate de 92%. În paralel, ne bucurăm de o creșterere semnificativă a expunerii și vizibilității pe toate canalele sociale, datorată minunatei echipe de marketing cu care lucrăm in-house tot ce publicăm și, desigur, datorită oaspeților noștri care apreciează povestea noastră și împărtăsesc cu generozitate despre tot ce simt și experimentează în Resort Casa Timiș.
Suntem profund recunoscători celor care ne aleg în fiecare zi și sunt profund recunoscătoare și mândră de echipele noastre – fie că vorbim de bucătărie și patiserie, restaurante, housekeeping, recepție – care a traversat o perioada în care pur și simplu s-a sunat continuu pe toate cele trei numere de telefon -, back office, contabilitate, achiziții, grădinari, oamenii nevăzuți din spatele succesului nostru.
Începând cu 18 iunie, spațiilor de cazare din Conac li s-au adăugat 16 bungalow-uri de lux, care cuprind fiecare câte 2 suite-junior, spațioase, cu dotări ultra luxury de 5 stele, terasă acoperită, privată și mobilată, împreună cu grădină prevăzută cu paturi de plajă, cu posibilitate de interconectare, ceea ce este deliciul familiior. Aceste splendori de suite, de un șarm inegalabil, au pereți, mobilier și lavoare pictate de către o talentată echipă de pictorițe. Materialele folosite la decorare sunt naturale, în exclusivitate și prețioase. Artizani de prestigiu au sculptat lemnul de stejar ce îmbracă încăperile. Și, fiindcă suntem înconjurați de amfiteatrul de vii, rândurile nesfârșite ale podgoriei au fost inspirația noastră pentru numele lor.
Așadar, Cezar, tu unde alegi să stai? În Chardonnay sau Cabernet Sauvignon? Aligote sau Fetească Albă?
Am transformat geografia locului, am creat o stațiune de tip nou, care determină conectarea cu natura, trezirea simțurilor și a liniștii interioare
– Ce reprezintă pentru Casa Timiș această mărire a numărului de locuri de cazare, ce mai aduce sau anunță nou?
Anul acesta, în 1 august, am împlinit 4 ani de Casa Timiș, timp în care am transformat geografia locului. Astăzi a devenit Domeniul Casa Timiș, asadar această aniversare este o sărbătoare a sufletului. Întreaga extindere reprezintă un alt nivel de exprimare în peisajul ospitalității românești. Domeniul Casa Timiș, acest colț de rai, a devenit un Resort în sine, independent, cu toată infrastructura necesară, o stațiune de tip nou, care oferă și răspunde fiecărei dorințe a oaspeților, care îmbină – așa cum sloganul nostru afirmă – tradiția cu rafinamentul, răsfățul cu sănătatea, care determină în orice punct de contact conectarea cu natura, trezirea simțurilor, dar și a liniștii interioare. Mulți oaspeți ne-au povestit despre lumina cu care pleacă de la noi, despre bucuria blândă și așezată pe care o simt aici, despre nopțile “ca în ‘paradis”. O întreagă lume de senzații și emoții care a fost creată special pentru ei, este remarcată, apreciată și savurată în totalitate.
Alături de noua structură de cazare, oaspeții cazați în resort beneficiază de un outdoor SPA ce oferă piscină încălzită, saună exterioară panoramică și jacuzzi, plajă, pool bar, un parc de peste 5 ha cu 3 lacuri, 2 locuri de joacă la exterior și un loc de joacă interior, teren minigolf, ping pong, fussball, multiple zone de relaxare, loc de foc de tăbără, peluze pentru yoga, meditație și grounding, o nouă splendoare de pavilion exterior în mijlocul viilor pentru cununii, prezentare de produse, yoga, petreceri de copiii – imaginația e limita, parcări private, 20 de km de alei pavate pentru jogging, tracking, plimbări, traseu privat de biciclete. O feerie pentru toate vârstele, gusturile și dorințele.
Un SPA de medicină holistică de 900 mp va fi inaugurat în noiembrie. Va fi o experiență ransformatoare
– Știu că aveți o preocupare mai veche pentru activități de spa recreativ și medical…
Eu nu am doar o preocupare, am o pasiune pe care, în cei peste 20 de ani de experiență în lumea medicinei alternative, am adus-o în atenția publicului acum 8 ani în cadrul Clinicii Eliade, clinică de medicină integrativă. Această expertiză valoroasă o voi aduce din această toamnă și în Resort Casa Timiș, în noul SPA pe care îl vom inaugura la jumătatea lunii noiembrie, ceea ce va determina ca resortul nostru să devină un adevărat univers holistic. Simbioza dintre toate dimensiunile ființei noastre – fizică-emoțională-mentală și energetică, ethos-ul medicinei holistice – este esența Clinicii Eliade și unul dintre fundamentele filosofiei Casa Timiș. De aceea, mi-am propus să deschis nu doar un SPA, ci un SPA de sănătate, nu doar de relaxare, cu o suprafață de 900 mp, a cărui inaugurare va avea loc în toamnă. Va cuprinde 6 săli de tratamente, atât de SPA cât și terapii integrative, 3 tipuri de saună, salină, studio de yoga și pilates, sală de fitness, 2 zone de relaxare. Acesta va fi conectat cu outdoor SPA-ul exterior unde ne revigorăm deja, din această vară, în piscina exterioară, un loc feeric, primitor și seren și sorbim un cocktail delicios la poolbar sau în jaccuzi.
Acest SPA ne aduce în inima ritualurilor sănătății și frumuseții si va deveni o experiență transformatoare.
Pentru a experimenta tot ce are resortul și zona de oferit e nevoie de un sejur de măcar 3-5 zile. Orice oră petrecuă aici înseamnă terapie
– Cum arată, din punctul dumneavoastră de vedere, 2 zile petrecute la Casa Timiș? Ce e ideal de făcut acolo? Sau e vorba de mai mult de 2 zile?
Orice oră petrecută la noi înseamnă terapie. Cred cu tărie că, la ce are astăzi de oferit Resort Casa Timiș, ar trebui rămas cel putin 3-5 nopți, pentru a încerca câte ceva din tot ceea ce oferim. La o lună și jumătate de la deschidere, trăiesc o bucurie fără limite când văd oaspeții care doresc să își prelungească sejurul, care la check-out rezervă deja următorul sejur, care își invită prietenii în Resort să vadă ce se experimentează aici, care rezervă deja câte o săptămână sau 10 zile, care după ce pleacă își trimit imediat copii sau părinții, fiecare după caz. Chiar mi se umple inima de bucurie, pentru că am creat totul dintr-o continuă energie a dăruirii, fără vreo limită, și oaspeții noștri simt această vibrație și o aprecieză.
Este impresionant pentru mine să văd că toată capacitatea de cazare este plină în timpul săptămânii, iar weekend-urile sunt ocupate integral până în noiembrie. În jurul datei de 20 august, deschid încă 2 bungalow-uri care sunt diferite, cu o structură de apartament și foarte potrivite pentru sejururi mai lungi, așa cum oaspeții deja aleg la noi. Alegerile sunt nesfârșite, pe domeniul nostru de 140 ha, la care oaspeții noștri au acces, acesta fiint amenajat și îngrijit în totalitate, așa cum am descris și enumerat anterior, gastronomia este uimitoare și serviciile impecabile.
Împrejurimile sunt de o rară frumusețe. Coline unduioase, scăldate în soare și încărcate de podgorii, presărate cu comori culturale ce așteaptă să fie descoperite. Drumul Vinului, bătut în antichitate de negustorii romani, este astăzi înțesat de conace boierești, mănăstiri ce adăpostesc neasemuite opere de artă, muzee captivante și crame celebre. De asemenea, suntem la o oră distanță de Castelele Peleș și Cantacuzino sau de geo-parcul UNESCO Ținutul Buzăului.
Evenimentele private sau corporate își găsesc și ele decorul ideal la Casa Timiș. Sălile de conferință, cu tehnologie de ultimă generație, restaurantele, terasele și întregul domeniu transformă orice ocazie într-o poveste sau întâlnire de neuitat. Fie că e vorba de o nuntă, un botez, o petrecere cu prietenii, un team building, o lansare de produs sau orice alt eveniment. De asemenea timp de relaxare, joacă și bucurie împreună cu familie, unde copii au multiple activități în întregul parc pus la dispoziție, unde se pot bucura de tot în deplină siguranță.
Iubim, cultivăm și promovăm tradițiile
– Și, fiindcă ne-am cunoscut prin prisma gastronomiei și mereu trebuie să mă întorc la ea, ce aduce nou sezonul estival 2022 din acest punct de vedere?
După cum știi, la Casa Timiș iubim, cultivăm și promovăm tradițiile, cele existente și uitate, cât și cele pe care noi le făurim.
Suntem singura locație care modifică meniurile substanțial în fiecare primăvară și toamna în ambele restaurante. Am modificat meniurile, avem preparate în premieră, delicioase. Chefii noștri de renume internațional s-au întrecut pe ei înșiși și au creat noi repere gastronomice, care se vor instala rapid în fruntea preferințelor celor care ne aleg.
Ca să vă tentez, am să amintesc aici de fileul de păstrăv cu răzălăi, cotletul de porc la jar cu cartofi Casa Timiș și sos de vin roșu cu merișoare, pilaful cu raci de Marea Neagră sau tarta de mere cu caramel sărat și înghețată de ciocolată – dintre noutățile “Conacului”. De la “Veranda dintre vii”, caracatița glazurată cu sos de ghimbir, fileul de lup de mare cu sos basmati sau renumitul desert Oblivion, un must try / must have în materie de ciocolată. Mă apropii cu pași repezi de deschiderea unui nou restaurant în zona bungalow-urilor, unde dorim să oferim un alt tip de preparate, unde regina va fi un meniu impresionant de pizza gourmet. Pentru că ne aflăm chiar în inima viilor, începând cu primul an de la deschidere am creat un eveniment ‘’Răsfăț și Desfăț’’ – unde oaspeții, cu mic-cu mare, trăiesc o experiența inedită, experiență care a devenit renumită și pentru care ei revin în fiecare an. Spun inedită, pentru că în lumea noastră modernă, în care din păcate copiii nu mai trăiesc conectatea cu natura, noi le oferim în cadrul acestor experiențe posibilitatea de a merge cu coșuletul și foarfeca de struguri în vii, unde își culeg singuri strugurii, cu care revin într-o piațetă minunată, unde îi întâmpină un loc special amenajat pentru preparatea mustului după metoda tradițională. Pentru această experiență, noi lăsăm strugurii neculeși pe o suprafață de 4 ha pe care o dedicăm acestui eveniment. Așadar, nu ratați un septembrie de vis. Și, mai ales, nu ratați renumitul nostru ‘’Răsfăț și Desfăț’’.
– În prima duminică din octombrie ce facem la Casa Timiș?
Suntem mândri că suntem români. Prețuim tradițiile, valorile, și moștenirea culturală, gastronomică şi enologică românescă și ne dorim să le păstram, să le înnobilăm și să le transmitem mai departe.
De aceea, în prima duminică din octombrie organizăm la Casa Timiş “Ziua națională a gastronomiei şi vinurilor din România”, un eveniment special în care celebrăm bogăția de gusturi şi tradiții româneşti, autenticitatea şi valorile gastronomiei şi vinului din România.
Executive Chef Nico Lontras, Cezar Ioan – publisher Vinul.ro, şi Cosmin Dragomir – publisher GastroArt.ro, fondatorii şi promotorii acestei zile, alături de Sergiu Nedela, cel mai bun sommelier din România, și de întreaga echipă Casa Timiş, vă vor călăuzi în descoperirea tainelor vinului şi a terroir-ului din Dealu Mare. O sărbătoare, așadar, a bucuriei de a trăi românește.