Dulce & Aromat, acum și MEDALIAT! Plus lista “de primă necesitate” a băutorilor de vinuri BIO în sezonul 2022/2023

Premiile BIOVinul.ro si Vinul.ro Dulce&Aromat

Pe scurt – iubitori de vinuri aromate cu rest de zahăr, luați o foaie de hârtie și notați (noi am numit concursul, generic, “Dulce & Aromat”, dar de fapt categoria include și demidulci, și chiar câteva demiseci) – ca să știți ce să căutați până la următoarea ediție a concursului organizat de Vinul.ro. În ordine alfabetică a producătorilor:
Beciul Domnesc – Tămâioasă românească “Beciul Domnesc Grand Reserve” (fără an);
Budureasca – Tămâioasă românească “Origini vinotecă” 2011;
Cotnari – Busuioacă “Euforia” 2021;
Crama Trantu – Tămâioasă românească “Trainic” 2018;
ICVV Bujoru – Fetească regală “Peonia” 2021;
JIDVEI – Muscat Ottonel “Grand Reserve” 2009 ȘI Chardonnay “Tradițional” 2021;
Domeniile Franco Române – Tămâioasă românească “DFR” 2019;
Domeniile Tohani – “Wine Chocolate Sweet” 2020.
Acestea sunt vinurile cu rest de zahăr medaliate cu AUR în urma evaluărilor care au avut loc la restaurantul La Mama Ateneu din București în data de 18 mai.

“Rațiunea organizării acestor două concursuri este de a deservi interesul publicului: pe de-o parte categoria vinurilor cu rest de zahăr și intens aromate continuă să fie una predilectă în rândul consumatorilor la nivel național, iar pe de altă parte ideea de BIO este atât una de suflet pentru echipa Vinul.ro cât și una dintre segmentele în continuă creștere la nivel național și mai ales internațional. Dorim să aducem recunoașterea publică a celor mai bune produse și a celor mai ambițioși producători, astfel încât publicul larg dar și partenerii comerciali să aibă motive să le aleagă”, a declarat fondatorul Vinul.ro, Cezar Ioan, în preambulul concursurilor “Dulce & Aromat” și “BIOVinul.ro”. 

Medaliile de Argint pentru vinuri “dulci & aromate” au fost multe! 

Lista vinurilor “dulci & aromate” e completată, în urma aceluiași eveniment, cu câteva Medalii de Argint: Crama Gîrboiu – Merlot “Varancha” 2020, Domeniile Averești – Traminer de Averești “Nativus” 2021, Domeniile Tohani – Tămâioasă românească “Flori de gheață” 2017 și ICVV Bujoru – Șarbă “Peonia” 2021 – care se cer enumerate aici prin prisma punctajelor cele mai mari obținute în categoria Argint.

Din păcate, limitarea autoimpusă a numărului de medalii la 1/3 din totalul probelor înscrise a făcut ca alte vinuri cu punctaj de medalie de Argint să nu prindă “tabloul medaliaților” – dar cramele se vor putea folosi de “punctajele aferente Medaliei de Argint” pe propriile canale de comunicare: Budureasca, Jidvei, Beciul Domnesc, Crama Trantu, Crama Gîrboiu, ICVV Bujoru, Cotnari, Averești, Domeniile Tohani și DFR se mai pot lăuda cu rezultate strălucitoare pentru numeroase vinuri evaluate.

Vinuri BIO care s-au distins în evaluările BIOVinul.ro 2022

Domeniul Bogdan – cu Fetească neagră “Primordial” 2020 ȘI “Cuvee Experience” alb (Sauvignon Blanc și Riesling) 2021, distinse cu Medalii de Aur – e însoțit pe lista de onoare a concursului de vinuri BIO de superba Fetească neagră DFR 2020, distinsă cu Argint. 

Aceeași autolimitare organizatorică e singurul motiv pentru care Viile Metamorfosis (Muscat Ottonel și Tămâioasă românească 2021), Budureasca (Merlot “Organic” 2020), Domeniul Bogdan (“Cuvee Experience” roșu 2021 și Riesling 2020) nu se regăsesc pe tabloul principal cu vinuri BIO promovate în urma concursului – dar, și aici, producătorii vor putea folosi punctajele pe propriile canale de comunicare.

Juriul care a acordat punctajele și medaliile la concursurile “Dulce & Aromat” și “BIOVinul.ro”

La cea de-a doua ediție a concursurilor “de primăvară” ale Vinul.ro au existat 2 comisii de evaluare, care au degustat fără a cunoaște identitatea probelor până la finalul competiției. Acestea au fost formate dintr-un mix de absolvenți ai cursurilor recunoscute internațional (Level 2, 3 și Diploma) Wine and Spirits Education Trust (WSET), comercianți și comunicatori de profil. La eveniment a mai existat și o comisie de observatori fără drept de punctare, formată din prieteni Vinul.ro din presă și din industria de comunicare.