COOLINAR – Ziua gastronomiei și vinurilor din România, sărbătorită în premieră în comun de Asociația Dealu Mare. 2 octombrie 2021, #PesteAșteptări

În premieră, gastronomia și vinurile din România sunt sărbătorite în 2021 printr-o acțiune concertată, derulată simultan în mai multe crame deodată, sub egida Asociației Profesionale Vitivinicole Dealu Mare. La aproximativ o oră cu mașina de București, sâmbătă, 2 octombrie, în preziua legiferată de Parlament pentru această celebrare (prima duminică din octombrie), oaspeții sunt așteptați la degustări, prezentări, ateliere, demonstrații culinare sau dineuri festive la cramele Apogeum, Domeniul Aristiței, Gramofon Wine, Licorna Winehouse, Viile Metamorfosis și SERVE Ceptura. Deoarece accesul se va face numai pe bază de rezervare, în funcție de programul și tarifele de acces care urmează să fie comunicate individual de către fiecare dintre cramele participante, doritorii sunt invitați să urmărească pagina de Facebook a Asociației Dealu Mare – și să se aboneze la newsletterul acesteia – și paginile cramelor care îi interesează (vezi linkurile de mai sus, click pe numele fiecărei crame).

Publicitate
Caloian

De la mâncare și vin, la artizani locali și muzică lăutărească & playlisturi semnate de DJ

Atmosfera întregului eveniment va fi una prietenoasă, gândită să acopere toate categoriile de vârstă și interese – în funcție de crama gazdă: de la mâncăruri în stil tradițional la cele reinterpretate și de la muzică tradițională la playlisturi autohtone moderne semnate de DJ. Vor fi prezentate și creații ale unor artizani autohtoni. Familiile cu copii au la dispoziție, la anumite crame, locuri în care cei mici se pot manifesta în voie în condiții de siguranță *.

Pasionații vor primi recunoașterea de “Ambasadori onorifici ai vinurilor din Dealu Mare”

Cu aceeași ocazie, în cadru festiv, se vor acorda titlurile de Ambasadori onorifici ai regiunii viticole Dealu Mare participanților la evenimentele enoturistice organizate de Asociație care au colecționat semnăturile enologilor pe hărțile distribuite la Evadarea în Dealu Mare din iunie 2021.

Publicitate
Domeniul Bogdan

* Cei dornici să exploreze bogăția tezaurului enogastronomic românesc și să petreacă o zi în universul gusturilor alături de oameni cu aceleași preocupări sunt invitați să urmărească pe Facebook paginile Asociației Dealu Mare și ale cramelor care organizează sărbătoriri: Apogeum, Domeniul AristițeiGramofon Wine, Licorna Winehouse, Viile Metamorfosis și SERVE Ceptura.