“Matei” 2020 – 95 puncte. “Migală” roșu 2020 – 94 puncte; “Patimă” Fetească neagră, “Patimă” Cabernet Sauvignon și “Patimă” Merlot – 93 puncte; “Patimă” Tămâioasă românească și “Migală” alb – 92 puncte; “Patimă” Fetească albă, “Patimă” Fetească regală și “Rosturi” alb – 91 puncte. Poate vi se pare că am repetat prea mult aici aceste mărci ale Cramei DeMatei din regiunea Dealu Mare, Buzău – dar adevărul este că ar fi de folos să le rețineți, pentru că ele reprezintă cea mai consistentă garnitură de vinuri românești apărută vreodată în elita mondială propusă de reputatul critic american James Suckling. De observat, așa cum arată și reprezentantul cramei, Alin Lăzărescu, în interviul pe care ni l-a acordat, că evaluările James Suckling dublează alte recunoașteri internaționale de prestigiu. 
DeMatei: “Crama românească a anului” și “Vinul românesc al anului” la London Wine Competition și parte din Great Wines of the World Miami
Rezultatele evaluărilor James Suckling vin să confirme constanța în calitate a producătorului buzoian din podgoria Dealu Mare (al cărui slogan colectiv e “#PesteAșteptări”), după ce anul trecut alte 5 vinuri de la Crama DeMatei au obținut scoruri peste 90 de puncte: “Matei” 2019 – 94; “Prince Matei” 2017 – 93 puncte; “Patimă” Cabernet Sauvignon 2019 – 93 puncte; “Patimă” Fetească neagră 2020 – 93 puncte; “Prince Matei” 2019 – 91 puncte.
“DeMatei stabilește un nou reper național și poziționează terroir-ul din Dealu Mare alături de cele mai prestigioase regiuni viticole globale. Performanța cramei reflectă excelența obținută prin dedicație și inovație. Acest succes e continuarea unui an remarcabil pentru cramă: titlurile de Crama Românească a Anului și Vinul Românesc al Anului (pentru “Patima” Fetească Albă 2024, cu 95 de puncte și medalie de Aur) la London Wine Competition 2025. Crama DeMatei a obținut șase medalii la acest concurs – inclusiv Aur pentru “Migală” 2024 –, contribuind la cele 10 medalii ale grupului Vintruvian Estates din totalul de 19 acordate României. Juriul, format din 10 Masters of Wine, 5 Master Sommeliers și 10 experți achizitori britanici, a apreciat autenticitatea și calitatea vinurilor noastre. De asemenea, această performanță a dus la invitația ca prima cramă românească la expoziția itinerantă Great Wines of the World Miami 2025, organizată de James Suckling”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Vii bătrâne și tehnologii de precizie, respect pentru natură și măiestrie umană orientată spre viitor
Potrivit aceluiași comunicat, Crama DeMatei reprezintă “un terroir unic de 80 de hectare în Dealu Mare, unde tradiția se împletește cu inovația. Cu o istorie de peste două decenii, marcată de edițiile Prince Matei din 1998, ne dedicăm conservării viei bătrâne și utilizării tehnologiei de precizie. Fiecare vin este rezultatul respectului pentru natură, măiestriei umane și a unei viziuni orientate spre viitor”.
Puteți citi mai jos un interviu pe care l-am realizat cu ocazia prezentării rezultatelor James Suckling: Alin Lăzărescu, directorul general al grupului Vintruvian Estates, din care face parte Crama DeMatei, oferă contextul în care trebuie interpretate recunoașterile internaționale.
Alin Lăzărescu, Vintruvian Estates: “Stilul și calitatea pe care le urmărim sunt apreciate și pe plan internațional”
– De cât timp prezentați vinuri pentru James Suckling și după cât timp ați reușit să obțineți punctaje peste 90?
În 2024 a fost pentru prima dată când vinurile noastre au fost evaluate de James Suckling, iar rezultatele au fost foarte bune. Am obținut următoarele punctaje:
Matei 2019 – 94 puncte
Prince Matei 2017 – 93 puncte
Patima Cabernet Sauvignon 2019 – 93 puncte
Patima Fetească Neagră 2020 – 93 puncte
Prince Matei 2019 – 91 puncte
Pentru noi a fost o confirmare importantă că stilul și calitatea pe care le urmărim sunt apreciate și pe plan internațional.
Vinurile de peste 90 puncte James Suckling, în 5 cuvinte: “Elegante, echilibrate, expresive, complexe, memorabile”
– Care e cel mai recent palmares de punctaje (enumerați) și cum ați caracteriza în cinci cuvinte vinurile de peste 90 puncte – și cum le-a caracterizat Suckling?
Cele mai recente rezultate sunt:
⭐️ Matei 2020 – 95 puncte
⭐️ Migală Roșu 2020 – 94 puncte
⭐️ Patimă Fetească Neagră – 93 puncte
⭐️ Patimă Cabernet Sauvignon – 93 puncte
⭐️ Patimă Merlot – 93 puncte
⭐️ Patimă Tămâioasă Românească – 92 puncte
⭐️ Migală Alb – 92 puncte
⭐️ Patimă Fetească Albă – 91 puncte
⭐️ Patimă Fetească Regală – 91 puncte
⭐️ Rosturi Alb – 91 puncte
Aceste scoruri, evaluate pe scara de 100 de puncte a lui James Suckling – unde 95+ reprezintă un „must buy” (A+) și 90+ un “outstanding purchase” (A) – confirmă calitatea constantă și potențialul de învechire al vinurilor noastre. Ele reflectă un echilibru rar între tradiția viilor bătrâne de peste 40 de ani de pe dealurile Tegăneanu, Zorilor și Dumbala și tehnologia de ultimă generație în care am investit recent.
Dacă ar fi să descriu vinurile de peste 90 puncte în cinci cuvinte, aș spune: elegante, echilibrate, expresive, complexe, memorabile. În recenziile sale, James Suckling le-a caracterizat ca fiind vinuri de mare finețe, cu intensitate aromatică și structură solidă, capabile să evolueze frumos în timp.
Garanția calității, confirmată la nivel internațional: punctajele James Suckling ajută la listarea în cele mai exclusiviste locații
– Ce inseamnă punctele James Suckling în economia companiei la export, dar și pentru piața internă – cum se traduce financiar?
Este pentru prima dată când comunicăm public aceste rezultate și așteptăm să vedem impactul implementării lor pe termen mediu și lung. Cert este că evaluările James Suckling sunt extrem de importante pe piețele externe. De exemplu, punctajele obținute anul trecut ne-au deschis accesul către piețe precum Asia și Marea Britanie, iar în Statele Unite au contribuit direct la listarea vinurilor noastre în restaurante de renume – precum Terrace 16 din Trump Tower Chicago. Totodată, unul dintre vinurile noastre a fost selectat pentru meniul Lufthansa First Class, ceea ce reprezintă o recunoaștere prestigioasă.
Pe piața internă, aceste rezultate ne ajută să consolidăm încrederea consumatorilor și a partenerilor de distribuție, oferindu-le garanția unei calități confirmate la nivel internațional. Din punct de vedere financiar, punctajele ridicate facilitează poziționarea vinurilor în segmente premium și super-premium, cu un impact direct asupra prețului mediu și asupra percepției de brand.
Vinurile românești de la Crama DeMatei la Miami, New York și Tokyo
– Suckling organizează anual propriul eveniment unde sunteți invitați. Faceți un business cu această ocazie, sau obtineți doar feedback din partea consumatorilor?
Da, participăm. Ca urmare a rezultatelor obținute în 2024, am fost invitați la „Great Wines of the World” (Mari vinuri ale lumii – nr) – evenimentele organizate de James Suckling la Miami și New York, iar în perioada următoare vom fi la Tokyo. Aceste ocazii sunt extrem de valoroase: pe de o parte ne oferă vizibilitate și oportunități de business prin contact direct cu importatori, distribuitori și somelieri de top, iar pe de altă parte ne permit să obținem feedback imediat de la consumatori și profesioniști din diferite culturi și piețe.





