Est, Est, Est – noua divizie Le Manoir pentru distribuția de vinuri românești – în Franța a fost lansată pe 8 decembrie, printr-un eveniment de o zi, la Ambasada Română de la Paris – Hôtel de Béhague. Reprezentanții Le Manoir vizează pentru aceasta circa 50 de clienți până la finalul lui 2019 și o cifră de afaceri de 600.000 euro în primul an.
Sub numele “Ziua Descoperirii Vinurilor Românești”, Le Manoir a organizat o serie de activități în jurul cramelor românești și a soiurilor tradiționale, menite să aducă împreună producători și oenologi români, oameni de afaceri din doemniu, personalități din industriile franceze de retail și HoReCa.
“Începând cu anul 2004, de când a fost fondată, societatea noastră promovează cultura și gastronomia franțuzească în România. Acum, 14 ani mai târziu, impresionați de evoluția cramelor autohtone, considerăm că avem premisele necesare să reprezentăm cu mândrie producătorii români, într-una dintre cele mai prestigioase țări producătoare de vinuri din lume”, a spus Cristian Preotu, proprietar Le Manoir.

Printre cramele care au avut standuri de degustare la evenimentul Le Manoir: Liliac, Petro Vaselo, Davino, Avincis, Gitana, Jelna, Pivnițele Theodorus, Villa Vinea, Gramma, SERVE, Casa Panciu, Rasova, Galicea Mare. Mai mult, oaspeții prezenți au putut testa produse gastronomice, artizanale românești și o selecție de băuturi: apa Aura, Țuica Pater, pălinca Conțiu, pălinca Ilie Galben, sucurile de fructe “Ana are”.
Participanții au luat parte la ateliere de degustare și la alte evenimente conexe. Printre acestea: conferința de descoperire a soiurilor românești, susținută de Iulia Scavo, lansarea Ghidului de Vinuri Românești Gault & Millau 2019 și o degustare de produse gastronomice moderne românești, susținută de Alexandru Dumitru, chef Bistro Ateneu.

Planuri de extindere pentru anul 2019
Pentru anul viitor, un alt plan al companiei este deschiderea unui magazin de produse gastronomice în Franța. ”Oaspeții prezenți la eveniment au fost extrem de încântați de calitatea gastronomică și oenologică a produselor prezentate și și-au manifestat interesul de a le include în ofertele lor. Răspunsul bun primit ne-a setat premisele dezvoltării în Franța, unde, în prima jumătate a anului 2019, vom deschide un magazin de gastronomie și vinuri românești. Spațiul va fi unul elegant, generos, central, în vecinătatea Turnului Eiffel și a Ambasadei Române la Paris. Preconizăm o investiție de 350.000 euro”, a mai spus Cristian Preotu.