Impresionantă desfătare românească duminică, 3 octombrie, la Casa Timiș din Dealu Mare, de Ziua gastronomiei și vinurilor de la noi din țară! Un meniu surprinzător, creat cu ingeniozitate și talent de către Chefii rezidenți ai localului, Nico Lontras si Ioan Șușală, va fi prezentat oaspeților (pe bază de rezervare prealabilă, în grupuri de minimum 2 persoane, detalii la finalul acestui text!) în asociere cu vinurile Casei. Evenimentul devine o tradiție aici – reamintim că resortul Casa Timiș a fost cea dintâi locație cu vizibilitate și ambiții de anvergură națională (vezi montajul video de mai jos!) care a inclus această sărbătoare în calendarul de evenimente, după apariția Legii care consacră prima duminică din octombrie bucătăriei și vinurilor din România. Alături de publicistul Cosmin Dragomir (Gastroart.ro) și de subsemnatul Cezar Ioan (Vinul.ro), Chef Nico Lontras a fost inițiator al demersurilor care au condus la această legiferare. Evident, vom fi și anul acesta acolo, împreună cu cei care iubesc România!
Ce tentații culinare și sub ce forme (modernizate) îi așteaptă pe iubitorii mâncării românești în 3 octombrie la Casa Timiș
Meniul sărbătorii e compus din:
I. Amuse-bouche constând în pâine cu maia şi pesto de leuştean şi unt cu trufe, macarons cu cremă de mangaliță şi cornichons – însoțite de spumantul Issa Charm
II. Startere
– o variantă de starter e compusă din tartă de brânză de vaci cu păstrăv afumat, spanac şi caviar de păstrăv – asortat cu un cupaj din Tămâioasă Românească şi Fetească Albă 2019
– o a doua variantă de starter este tartarul de căprioară şi gulie cu ridichi murate şi trufe din Dealu Mare – asociat cu un blend rose din Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră 2018
III. Intermezzo – Sorbetto de țuică, menit să surprindă și să reseteze papilele.
IV. Feluri principale
– File de calcan pe saramură de peşte, cu perlă de mămăligă şi ulei de mărar – alături de asamblajul din Tămâioasă Românească şi Fetească Albă 2015
– Medalion de mangaliță cu piure de sfeclă şi lavandă, usturoi confiat şi sos de prune afumate cu blendul de Cabernet Sauvignon şi Fetească Neagră 2014
V. Desertul, o surpriză, la rându-i, se numește “Vie în farfurie” – și promite un final memorabil pentru o cină în care s-a investit multă experiență și creativitate, pe lângă ingredientele autohtone.
Ne mândrim că suntem români la Casa Timiș: “mâncarea și vinul vorbesc despre cine ești și cum alegi să te exprimi”
“Mâncarea şi vinul, experiența gastronomică pe care o oferi, vorbesc despre cine eşti tu şi cum alegi să te exprimi. Iar noi ne mândrim că suntem români! Prețuim, celebrăm şi ne dorim să transmitem mai departe moştenirea culturală, gastronomică şi oenologică românească, bogăția de gusturi şi tradiții româneşti cu influențe regionale şi istorice, recunoaşterea autenticității şi valorilor gastronomiei şi vinului din România”, arată organizatorii evenimentului în textul de prezentare. Dar – după cum precizează ei – “…nu în orice mod, ci într-un stil modern care recunoaşte şi cinsteşte trecutul şi ți-l oferă într-un prezent fermecător, care revelează spiritul Gastronomiei româneşti, ridicată la rang de artă”.
Simbioză între darurile naturii, producătorii locali și finețea culinară a Chef-ilor Casei Timiș
În concordanță cu ambițiile care depășesc granițele României, gazdele au creat pentru Ziua gastronomiei şi vinurilor din România “un meniu cu preparate fine, ce reflectă simbioza ingredientelor proaspete dăruite de natură şi de producătorii locali din Dealu Mare, cu nenumăratele ore de creație ce pun în valoare ce este mai bun şi mai sănătos din fiecare ingredient şi, desigur, pasiunea întregii Echipe Casa Timiş. Preparatele din acest meniu special sunt însoțite de asocieri surprinzătoare cu vinurile Casei Timis care vor duce, cu siguranță, experiența culinară la un alt nivel. Continuăm astfel, pe 3 octombrie, tradiția celebrării la Casa Timiş a Zilei naționale a gastronomiei şi vinurilor din România, alături de Executive Chef Casa Timiş Nico Lontras, Cezar Ioan – publisher Vinul.ro şi Cosmin Dragomir – publisher Gastroart.ro – fondatorii şi promotorii acestei zile”.
Prețul pentru întreaga experiență organizată în 3 octombrie între orele 18.00 și 23.00 la Casa Timiș este de 289 RON / persoană. Rezervările pot fi făcute pentru grupuri de minimum 2 persoane (peste 18 ani) și sunt insistent recomandate, deoarece locurile sunt limitate. Detalii suplimentare și rezervări la: https://casatimis.ro/noutati/ziua-nationala-a-gastronomiei-si-vinurilor-din-romania-3-octombrie/