Un meniu de-a dreptul somptuos semnat de Chef Constantin Ghimpu, într-un restaurant – Diplomat – frumos, amplasat în mijlocul parcului Herăstrău din București, pe acorduri de muzică live bine dozată: acesta a fost cadrul general – atent regizat – în care s-a derulat marți, 2 aprilie 2019, lansarea celui de-al treilea vin de autor din colecția ISPITA by Liviu Grigorică, de la Crama Oprișor.

E vorba de cel purtând numele „S„, de la „Savoare” (fiecare vin din serie este identificat prin câte una dintre literele care formează cuvântul „ISPITA”, fiind în același timp și inițiala unui cuvânt reprezentativ pentru aromele și gustul fiecărei licori îmbuteliate).
Evenimentul era așteptat de cunoscători și de către prietenii cramei, după ce precedentele vinuri – lansate sub denumirile de „I” (de la Iluminare) și „P” (de la Puterea) – și-au dovedit complexitatea, vigoarea și caracterele de excepție. Nici „S„-ul – lansat în prezența autorului (Liviu Grigorică) și a creatorului conceptului și designului (artistul Ciprian Paleologu) – nu a dezamăgit: un veritabil „pumn de fier în mănușă de catifea”, unde complexitatea olfactivă (piper, cireșe negre) este completată de un gust elegant de (aceleași) fructe coapte, cu aciditate bună, o structură fermă, cu un aport semnificativ al lemnului nobil de stejar, taninuri fine și un postgust lung.

Vinurile ISPITA – o colecție de artă și vin cu „elemente magice în sine”
Cei de la Oprișor au caracterizat astfel vinul lansat la începutul lui aprilie: „…rubiniu intens, cu arome puternice de cireșe negre completate subtil cu nuanțe de piper, cuișoare sau afine de pădure. Eleganța corpului și taninurile fine, bine coapte, sunt perfect echilibrate de aciditatea moderată și alcoolul armonios integrat în structura vinului. Intensitatea aromatică, întregită în mod magistral de gustul complex, lung și catifelat, contribuie la valoarea unica a acestei ediții. Savoarea dezvăluie o literă șic pentru orice iubitor de frumos ce vrea să întâlnească atât eleganță cât și complexitate în vin”.
Potrivit comunicatului dat publicității de Crama Oprișor, ISPITA by Liviu Grigorică este „o colecție, un Codex ezoteric de artă și vin format din 6 părți / vinuri distincte. Simbolurile (literele) din denumirea ISPITA sunt elemente magice în sine, definind aspecte ale creației, aflată la cumpăna dintre partea luminoasă și tenebroasă a acesteia. Fiecare vin din colecția ISPITA are o personalitate proprie. Creatorul vinului, Liviu Grigorică, imaginează vinul după litera, simbolistica și noțiunea pe care aceasta o destăinuie”.