Invitație la EXCELENȚĂ: facem spectacol din vinul românesc! A XIII-a ediție a Premiilor Vinul.ro & Premiile GastroArt se leagă cu Ziua națională a gastronomiei

Cea de-a XIII-a ediție anuală a Premiilor de excelență Vinul.ro – și ediția curenta a Premiilor GastroArt – sunt dedicate Zilei naționale a gastronomiei și vinurilor din România. În urma evaluărilor specialiștilor, vom anunța – mai întâi în cadru festiv spectaculos, în data de 3 octombrie, și ulterior în mass-media – lista vinurilor românești de excelență. Va exista, astfel, suficient timp pentru ca lista să obțină notorietate înainte de sezonul de cumpărături de Sărbători.

Publicitate
Excursii

Vinurile de excelență vor fi legate, de acum înainte, de sărbătoarea gastronomiei de patrimoniu

Am decis să unificăm anunțarea rezultatelor și a Premiilor GastroArt cu Ziua gastronomiei și vinurilor din România pentru a beneficia – anul acesta dar și în viitor – de întregul context mediatic și fizic al sărbătoririi, de natură să ofere o vizibilitate (și un prestigiu) și mai mare medaliaților. După cum știți, Vinul.ro și revista gastronomică online GastroArt.ro au stat la baza demersurilor de conștientizare și comunicare care au condus la legiferarea acestei sărbători care recuperează și pune în valoare patrimoniul oenogastronomic de la noi din țară. Ca urmare a eforturilor de comunicare și conștientizare, din 2021, mai multe entități din domeniu, la nivel național, au decis să organizeze celebrări spectaculoase ale Zilei naționale – ceea ce vor spori curiozitatea opiniei publice și a profesioniștilor din domeniu.

Cum se desfășoară Premiile de excelență Vinul.ro?

Vinurile vor fi ordonate pe serii și evaluate “în blind”, ca în fiecare an, de către comisii formate din câte minimum 5 persoane fiecare și compuse din tehnologi din crame, revânzători specializați (din HoReCa), degustători autorizați, somelieri, bloggeri și comunicatori de profil. Marea Medalie de Aur se va acorda vinurilor care au primit peste 95 puncte, Medalia de Aur pentru vinurile cu media între 90-94.9 puncte iar cea de Argint pentru 85-89.9 puncte. Mediile vor fi aritmetice. Se vor acorda medalii doar în limita a o treime din totalul probelor înscrise, în ordinea descrescătoare a punctajelor. Vor exista și mențiuni speciale (Best in Class, Premiu special).

Publicitate
IPPU

***

Pentru înscrieri și detalii, vă rugăm să ne contactați: Adelina Boboc – tel: 0727.254.318, e-mail: adelina@vinul.ro