Poate îl cunoașteți deja de la TV, unde are o emisiune proprie, sau poate ați cumpărat vreodată un telefon de la el (🤣, vedeți mai jos de ce zic asta), poate ați auzit de el din mediul comercianților de vinuri sau l-ați văzut în poze la evaluările pentru Premiile de excelență Vinul.ro. Vi-l prezentăm acum și în legătură cu… berea – ca expert formator în domeniu. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor, Liviu Gheorghe DipWSET (diplomat al celebrei rețele educative Wines & Spirits Education Trust).

De la 33 de ani în inginerie și telecom, la vinuri și educație de profil

 – Liviu, sau Winecențiatul😊 (așa se numește emisiunea ta de la Aleph News), ești prima persoană din România acreditată de WSET să susțină cursuri de bere în limba română Level 1 și 2, din câte știu – și asta după ce ai fost acreditat să susții cursuri de vin până la Level 3, un pas înainte de Diploma prestigiosului sistem de educație în domeniu. Cum ai ajuns aici, ce ai făcut înainte și apoi în timp ce-ți explorai pasiunea pentru aceste băuturi? Vii din domeniu, vrei să-ți faci o carieră în domeniu, care-i treaba?

E o poveste mai lungă. Pe scurt, nu vin nici din domeniul vinului și nici al berii. Am un “background” ingineresc ce include peste 33 de ani în domeniul telecom. Ca puncte de reper, am fost primul Director de vânzări al MobilRom (actual Orange România), apoi am înființat și administrat o companie de vânzări de abonamente de telefonie mobilă și, bineînțeles, telefoane mobile, pentru ca începând cu 1999 și până la mijlocul anului trecut să administrez o companie de mărime medie ce furnizează servicii telecom (internet și servicii conexe, telefonie fixă, integrator sms) pentru piața B2B.

În urmă cu circa 15 ani, din pură curiozitate, m-am înscris la un curs de “Tehnici de degustare a vinului”, unde am avut parte de un trainer iscusit, care ne-a școlit cu vinuri de calitate, și așa a apărut interesul pentru vin. Undeva prin 2014 au apărut și la noi cursurile WSET și am urmat nivelurile 2 și 3. Cum “setea’ de cunoaștere era mare, m-am înscris și la un program de Master în viticultură și vinificație la USAMV din București, pe care l-am absolvit în 2017. În paralel, am participat la evenimente de degustări de vinuri cu diverse tematici, ba chiar am organizat câteva asemenea evenimente cu prieteni apropiați.

În 2018 am vrut să-mi demonstrez – mie , în primul rând, că mai pot învăța, și m-am înscris și la programul WSET Diploma (Nivel 4) în cadrul Weinakademie Rust din Austria, pe care l-am absolvit într-un timp record (20 luni, media fiind de cca 3 ani). În Ianuarie 2020, eram, astfel, DipWSET în vinuri și distilate. Cred că nu erau mai mult de 5-6 persoane cu această acreditare în România. În baza unei lucrări de dizertație pe tema “Gestionarea bolilor viței-de-vie folosind o aplicație de IoT (Internet of Things) și Cloud Computing”, am obținut și titlul de Weinakademiker, fiind primul din România care a obținut acest titlu. Părerea mea este că în acest domeniu, de la un anumit nivel, doar pasiunea (chiar și multă) nu este suficientă. Ea trebuie dublată de școala. Adevărat, împreună fac o pereche nemaipomenită.

În 2021, împreună cu un prieten și coleg de la programul WSET Diploma, am decis că ar fi momentul să “împărtașim” și altora din pasiunea noastră pentru vin și am fondat o companie specializată în cursuri de educație în domeniul vinului, bineînțeles cursuri în format WSET Nivelurile 1, 2 și 3 în vinuri – Winebook este numele companiei. Ne-au trecut prin mână aproape 500 de studenți până acum, acoperind toate nivelurile de studiu (începători, mediu și avansați).

În urmă cu circa un an am decis să ne diversificăm programa de studiu, oferind și cursuri de bere, după ce în prealabil am absolvit WSET Level 2 în bere (Level 3 nu există încă). În luna iulie a acestui an, în urma unui curs specializat de “trainer”, am devenit primul educator certificat WSET de cursuri de bere din România, iar din septembrie 2026 Winebook primul furnizor de cursuri de bere în același format.

Cam asta ar fi… povestea mea. Și, da, pot spune că acum sunt doar în aceste domenii – ale vinului si berii – dedicat total.

Berea artizanală românească nu e cu nimic mai prejos decât cea din țările cu tradiție

– Prin cursurile tale, ai ajuns în contact cu stiluri de bere din întreaga lume, la fel și cu mulți producători români: cum ai caracteriza industria berii (artizanale, dar nu numai) de la noi din țară în raport cu realitățile internaționale? Are România un public pentru bere bună, are o tradiție eventual, sau asistăm abia la începutul unei construcții pentru viitor?

Când am început să “cochetez” cu berea într-un mod mai știintific, am realizat că trebuie să experimentez – ca și la vin – cu toate stilurile produse pe întreg mapamondul.

Nu pot spune că le știu pe toate, dar mi-am făcut o idee ce înseamnă berea artizanală. Piața berii din România staționează de 2-3 ani la un nivel de producție de cca 15 mln hl, de câteva ori mai mare decât producția de vin, și este concentrată în “mâna” câtorva jucători. Între ei și-au făcut loc și microberăriile. Pot afirma că berea artizanală de la noi nu e cu nimic mai prejos decât cea produsă în țări cu tradiție în acest domeniu (SUA, UK, Germania, Belgia, Olanda, Australia etc.) – bere de nișă, normal, trebuie să recunoaștem.

În ce ne privește, fenomenul de bere artizanală a luat avânt și la noi: avem peste 70 de microberării, ponderea lor în volumul total de bere produs fiind totuși mică. Dar avem producători cu spirit antrepenorial, mulți cu școli în afara României sau care au lucrat la producători de renume mondial, foarte inventivi și curajoși în a experimenta rețete noi, ingrediente noi și substiluri. Mulți și-au făcut și propriile taproom-uri (winebaruri, dar de bere) unde servesc fie doar berile din portofoliul propriu, fie și din portofoliul altora (pare a fi o comunitate care se sprijină reciproc). Știu că este greu să te lupți cu jucătorii mari, care au și rețele de distribuire și bugete de promovare impresionante, dar cu inventivitate și curaj sunt sigur că își vor face locul lor în piață.

Bineînteles, există și un public dornic de bere bună și dornic să experimenteze – nu este foarte numeros, dar din punctul meu de vedere suntem într-o fază de construcție. Cu timpul și cu “educație” în domeniul berilor (artizanale), acest public va crește cu siguranță. Diversitatea de (sub)stiluri de beri este foarte mare, versatilitatea gastronomică este poate mai mare la beri decât la vinuri (putem aborda cu bere și “fine dining” fără niciun fel de problemă, nu doar burgeri și pizza), avem cam toate premizele să vedem o creștere pe acest segment.

Consumul de bere din România a mult superior celui de vin, dar puțini o înțeleg

– Și în 2025, și în 2026, ai organizat în cadrul festivalului “Treasures of the East” Craiova câte un curs de introducere în lumea berilor artizanale pentru cei interesați, plus câte un concurs de popularitate a berilor prezentate. Pe scurt, ce le-ai spus acolo? Și, mai ales, ce te-au întrebat? Ce concluzii ai putut trage din aceste interacțiuni limitate?

Ma bucur că la evenimentul la care faci referire și de organizarea căruia te-ai ocupat ai acceptat să introducem și berea ca element al “Gusturilor de la Răsărit” și ai făcut o secțiune “Beers of the East”. Consumul de bere la noi în țară este net superior celui de vin, dar foarte puțini o înțeleg sau știu ce este în spatele ei. Așa că m-am gândit să începem cu latura educațională, la un nivel de începători, explicând ce este berea, care sunt ingredientele ei, cum se produce, ce stiluri există, cum o degustăm. Și, surpriză!, – în special din partea multor doamne (dar nu numai) – a venit afirmația că au descoperit berea, că nu e doar amară, ba chiar are arome dintre cele mai diverse și chiar poate spune o poveste. Au descoperit stiluri noi care se găsesc în mai toate magazinele care vând bere, dar pe care nu avut curajul să le încerce  neștiind ce este în sticlă. Cu ceva noțiuni despre bere au jurizat apoi, au avut posibilitatea să pună și în practică ce le-am prezentat acolo și să își exprime preferințele. Consider că prin cele 2 ediții am educat și am stârnit pasiunea câtorva pentru bere și poate o “împărtășesc” și ei altora. Și așa creăm și o cultură a berii.

Cursuri de bere în 2026 și început de 2027 la Winebook, cu Liviu Gheorghe

– Organizezi deja de mai multă vreme cursuri de vin recunoscute de WSET – când organizezi și primul curs de bere? Cui se adresează, cât durează, cât costă?

Am planificat deja în calendarul de cursuri și primul de Curs de bere destinat începătorilor și celor care vor să se inițieze în luma berilor – va avea loc sâmbată, 19 decembrie, va dura o zi (de la 9:00 la 17:00), include și examenul sub forma unui test grilă și costă echivalentul în lei a 210 EUR (TVA inclusă). Detaliile complete despre curs, ce anume se învață, câte beri se degustă, gasiți pe: https://winebook.ro/cursuri/wset-level-1-award-in-beer-bucharest

Bineînțeles, cei care absolvă examenul vor primi diploma WSET Nivel 1 (recunoscută internațional).

Intentionăm ca în luna februarie 2027 să organizam un curs similar (tot Nivel 1) iar în martie să avem și primul curs Nivel 2, ceva mai lung ca durată (2,5 zile) și cu un cost ce este egal cu echivalentul în lei a 499 Eur, TVA inclusă. Detalii la: https://winebook.ro/professional-courses/wset-level-2-award-in-beer

Acest nivel de curs presupune și ceva studiu individual.

Activitatea Winelover România – câteva detalii

– Pentru „cine a deschis mai târziu televizoarele” în lumea vinului, e bine de știut că tu ești de mai mulți ani unul dintre evaluatorii concursului dotat cu Premiile de excelență Vinul.ro, ai scris și ai fost activ în Asociația Winelover România și, mai recent, ești membru în board-ul de conducere al acesteia. Spune-ne ce activități mai faceți acolo și ce proiecte de viitor mai aveți!

Sunt membru Winelover România la invitația unuia din fondatorii acestei asociații (Răzvan Stoenescu) și de circa 4 ani și membru în boardul de conducere. Avem un board nou, intenționăm să continuăm proiectele pe are le-am derulat și până acum, toate având ca scop promovarea vinurilor românești, preponderent din soiuri românești:

• continuarea documentării și publicării volumelor destinate promovării fiecărei zone vitivinicole a României – suntem în faza avansată cu volumul dedicat regiunii Dealu Mare;
• adopția de butași de vie din soiuri românești în parteneriat cu cramele, de unde apoi comandăm un număr limitat de sticle din acel soi, sub eticheta proprie (eticheta frontală poartă sigla Winelover România) și promovăm soiu și vinul în cadrul unor evenimente dedicate. O parte din veniturile obținute se duc către niște organizații de binefacere. Practic, pe lângă promovarea soiurilor românești, facem și o contribuție simbolică la organizațiile care sunt implicate direct în ajutorul, susținerea și menținerea speranței că viața e mai mult decât un efort de supraviețuire;
• activități de oenoturism, prin organizarea de excursii la crame din diverse zone vitivinicole;
• sesiuni de degustări tematice;
• și multe altele.

Cum facem vinul românesc “mare din nou”?

– Și, dacă tot am ajuns la vin: câteva cuvinte despre industria vinului din România, câteva cuvinte pentru industria vinului și pentru profesioniștii implicați în comercializarea vinurilor (atât de partea producătorilor, cât și de partea reseller-ilor)…

Subiectul este unul stufos, greu de concentrat într-un paragraf.

Deși avem un nivel de producție semnificativ, paradoxal, exporturile sunt firave în raport cu potențialul.

Câteva idei ar putea fi:

– focus pe soiurile autohtone – e greu să penetrezi piețe externe care au sute de ani experiență în vinificare cu soiuri internaționale;

– asocieri de producători pentru exporturi – de ce nu poate chiar cooperative sau un brand regional – să poată atinge volume mai mari și costuri de promovare mai ușor de suportat;

– să țintească mai bine piața din diaspora (deloc neglijabilă) sau piețele de monopol (țările scandinave);

– campanii trans-sectoriale: vin, gastronomie, turism (vezi ultimul eveniment Wines of Moldova);

– înscrierea de vinuri la concursuri cu “greutate” – medaliile obținute sunt garanții de calitate pentru importatorii străini;

– participarea la târguri de vin sub o umbrelă comună, stand comun, a fost un inceput – nu a ieșit, poate, ce trebuia, dar trebuie continuat;

– atragerea, educarea generației tinere spre consumul (responsabil, bineințeles) de vin;

– implementare mai agresivă de practici sustenabile, ecologice, biodinamice. Asta ar putea fi o cale de atrage spre consum și categorii de consumatori sau generația tânără căreia îi pasa de amprenta de carbon și conservarea biodiversității.

– Cum facem vinul românesc “mare” din nou, dacă pot să mă exprim așa? (Din păcate, vinul românesc n-a fost niciodată cu-adevărat “mare” în peisajul internațional…)

Primul șoc vis-a-vis de cât de “mari” suntem l-am avut când am studiat WSET Diploma (Nivel 4) și am aflat că România, alături de Bulgaria și Elveția, nu vor mai face parte din manualul de studiu al celui mai important capitol al cursului, “Vinurile linistite ale lumii”. Ca remarcă, Ungariae și în manualul de WSET Nivel 2 (adevărat, doar cu vinurile dulci din Tokaj, dar este).

Bineînțeles că am întrebat care e motivul, și răspunsul venit de la Londra a sunat cam așa: “știm că faceți vinuri bune, dar din păcate România nu contează în comerțul global cu vinuri, exportați foarte puțin, importați la fel de puțin, practic vă consumați vinul doar pe piața internă, nu vă știe aproape nimeni, în timp ce Cursul nostru se adresează piețelor și țărilor producătoare care contează în comerțul global”.

Cred că o cale bună ar fi aceea de a găsi căile practice prin care să contrazicem / demontăm prin fapte și cifre afirmația de mai sus, cu alte cuvinte producătorii să fie mai uniți între ei, să coopereze, statul să se implice cu competențe adevărate și cu fonduri. Ceva pare că se întâmplă în acest sens, însă demersurile sunt greoaie și lente.