ProViRo powered by Winelover Romania – un program de promovare a vinurilor românești în străinătate

Asociația Winelover România a lansat de curând proiectul ProViRo, cel mai mare și mai complex program al său de promovare a vinurilor și soiurilor românești în străinătate prin intermediul editării a 7 cărți și a unor evenimente create special cu acest scop.

Publicitate
Excursii

În condițiile concurenței internaționale și a creșterii numărului de crame noi apărute în România, industria românească de vin va fi nevoită să exporte produsele sale, piețele din UE, SUA sau Asia fiind adevărate teste de competitivitate. Absorbția internă a producției fiscalizate de vin nu va mai putea asigura vânzarea în totalitate, iar eforturile și creșterea calității vinului românesc sunt, încă, necunosute în lume.

Astfel, Asociația Winelover România a inițiat un ambițios proiect de prezentare și promovare a cramelor și vinurilor românești, ce urmează a se derula timp de 3 ani începând cu 2021.

Publicitate

Proiectul ProViRo are în vedere tipărirea a șapte cărți dedicate și o amplă campanie de promovare a vinurilor românești prin intermediul acestora.

Prima etapă  începe cu documentarea despre zonele viticole importante: Drăgășani, Dobrogea, Transilvania, Dealu Mare, Moldova, Banat-Crișana și Oltenia, care vor fi semnate de importante personalități din lumea internațională a vinului, invitate în România. Fiecare carte va fi însoțită și de note și impresii ale unor personalități române din domeniul vinului.

A doua etapă a proiectului vizează comunicarea și promovarea carților cu ajutorul specialiștilor în domeniu: Masters of Wine, influenceri, bloggeri recunoscuți, organizații de profil, importatori, instituții de educare, distribuitori și manageri de restaurante din străinătate.

Membrii Asociației Winelover, alături de reprezentanți ai industriei vinului implicați în proiect

În ultima etapa ProViRo, vinurile românești vor fi degustate în afara țării, cu asistența unui personal specializat, somelieri selectați, cu ocazia zilelor importante (Ziua Națională, evenimente omagiale, culturale etc), prin parteneriate strategice și cu sprijinul unor instituții ale statului cu misiuni în principalele capitale ale lumii: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și Institutul Cultural Român.

Întregul proiect va fi finanțat din sursele și cu sprijinul partenerilor privați, precum Banca Transilvania, Carpathian Spring și EximBank, la care se vor adăuga și alți parteneri din rândul brandurilor românești puternice, fără vreo contribuție sau efort din partea cramelor românești. Acest proiect se vrea un început și o provocare lansată industriei de vin și către organismele și instituțiile românești, plecând de la o ințiativă privată coordonată de membrii Asociației Winelover România.