RO-Wine | The Wine Festival of Romania se pregătește pentru cea de-a doua ediție

RO-Wine | The Wine Festival of Romania, festivalul care reunește vinurile de top românești, cunoscute în întreaga lume, cu sortimente internaționale de prestigiu, va avea loc pe 20 și 21 mai 2017, anunță, într-un comunicat de presă, organizatorii.

Ediția a doua a festivalului va aduce spre degustare peste 350 de vinuri atent selecționate, aparținând producătorilor autohtoni și internaționali, pentru a oferi consumatorilor o paletă largă de gusturi și arome.

Organizat de Marinela V. Ardelean, alături de Liviu si Mihai Popescu, co-proprietarii Fratelli Group, RO-Wine | The Wine Festival of Romania are loc la Fratelli Studios și așteaptă toți producătorii care doresc să își facă cunoscute vinurile atât în fața publicului de specialitate, cât și pasionaților, cei care doresc să descopere cât mai mult din secretele acestui domeniu.

Ambasadorul RO-Wine | The Wine Festival of Romania este Helmuth Köcher, organizatorul celebrului eveniment italian Merano Wine Festival, unul dintre cele mai prestigioase şi exclusiviste evenimente de profil din Europa.

Din dorința de a dezvolta acest segment și a investi în accesibilitatea vinurilor de calitate, organizatorii evenimentului au decis ca în 2017 să dezvolte festivalul prin extinderea sa către mai multe categorii de public. Astfel, producătorii prezenți la RO-Wine | The Wine Festival of Romania vor putea participa și la RO-Wine HoReCa, ediție specială dedicată exclusiv operatorilor HoReCa, ce va avea loc pe 6 mai, la Constanța, dar și la RO-Wine | Rose & Bubbles, ediția a doua, dedicată vinurilor rose și spumante, pe 5 august, la Fratelli Mamaia.

Marinela Ardelean

“RO-Wine este un simbol al calității și al inovației, începând de la vinurile atent selecționate, design-ul exclusivist al standurilor, realizat de Mihai Popescu, și până la serviciile oferite atât publicului, cât și producătorilor de vinuri. Eu consider că vinul înseamnă cultură, eleganță și lifestyle.” a declarat Marinela V. Ardelean (foto), specialist în industria enogastronomică, critic de vinuri, profesor și autor The Wine Book of Romania.

”Sunt prezent în domeniul HoReCa de mulți ani și am observat în tot acest timp o evoluție pozitivă a percepției consumatorilor asupra vinului. Gusturile au evoluat, iar selecția vinului a devenit din ce în ce mai riguroasă. De aceea, RO-Wine | The Wine Festival of Romania are un rol important, acela de a educa și prezenta consumatorilor vinuri de calitate, care îi pot însoți în diferite momente din viața lor. Excelență, pasiune și calitate sunt elementele care definesc acest eveniment.” a declarat Liviu Popescu, antreprenor HoReCa și jurat MasterChef, ediția 2017.

Selecția vinurilor prezente la festival este una extrem de riguroasă, participarea făcându-se pe bază de invitație. Fiecare producător va prezenta publicului un număr maxim de 5 etichete, selectate de către un juriu internațional, păstrând astfel standardul ridicat de calitate.

Volumul 2 The Wine Book of Romania va fi lansat înainte de RO-Wine și disponibil pentru achiziție în cadrul festivalului. În plus, în premieră, jurizarea pentru volumul 3 va avea loc în cadrul festivalului, experții din întreaga lume membrii ai juriului fiind invitați  pentru a se bucura de atmosferă.

Povestea RO-Wine | The Wine Festival of Romania a început în 2016, cu o primă ediție de succes care a pus evenimentul nu doar pe lista celor mai importante festivaluri de vinuri din România, dar și la nivel internațional.  

Accesul la eveniment se va face în baza unui bilet care poate fi achiziționat de pe www.bilete.ro. Costul unui bilet standard este de 50 de lei, valabil pentru o zi de festival.

Persoana de contact pentru mai multe detalii:

Nume: Alina Bratu

Telefon: + 40 722 221 164

E-mail: alina.bratu@wefflermark.com