Organizatorii VINARIUM anunță, pentru datele de 24 și 25 mai 2018, inițiativa selecționării unui corp compact de vinuri (super)premium din România (și din Republica Moldova) reprezentative, într-un sistem de evaluare inovativ: „Pentru ca România să devină putere vitivinicolă mondială, pentru a avea relevanță în piețele internaționale, vinul românesc are nevoie de susținere și de înțelegere. Singurul Master of Wine provenit din România, Ana Sapungiu (foto sus), și Cătălin Păduraru (foto dreapta), Degustător Expert, CEO International Wine Contest Bucharest, vor coordona un panel de degustare alcătuit din români care excelează în domeniul lor de activitate. Antropologi, sociologi, comunicatori, oameni de bussines, scriitori, chefs, politicieni, medici, economişti, avocaţi, publicitari, designeri, IT-işti, activişti sociali. Analiza va fi făcută într-un sistem 100% nou”, se arată în comunicatul de presă care prezintă inițiativa.
Vinul.Ro sprijină din toate puterile acest demers, atât în calitate de partener media cât și prin prezența nemijlocită la sesiunile de evaluare a fondatorului Cezar Ioan.
Potrivit inițiatorilor, „având în vedere complexitatea vinurilor premium, acestea nu vor parcurge scurtele etape de notare din concursurile obișnuite, ci vor fi prezentate în varianta considerată optimă de către producător, prin reprezentantul acestuia, decantate sau nu, după dorinţă, în paharele dorite, la temperatura aleasă de către acesta. În plus, vinul va putea fi pus în lumină prin explicații expuse în faţa acestui grup exclusivist de susţinere a vinului premium românesc”.
Argumentele pentru acest demers au fost sintetizate astfel:
– vinul este căutat, cumpărat şi apreciat de către toate categoriile socio-profesionale
– vinul deschide teritorii de lucru pentru multe domenii care, în aparență, nu au legătură cu el – iar aceasta este rațiunea pentru care cei mai buni din afara Lumii Vinului sunt invitați să îl cunoască, iar vinul este, la rându-i, invitat să cunoască aşteptările şi exigenţele lor, prin mijlocirea asigurată de un Master of Wine și un Degustător Expert.
VINARIUM va fixa în plan intern și extern nucleul de forță al vinurilor românești, fără să stabilească scale ordinale în interiorul acestuia. Vinul „intră” sau nu. Vinurile „neadmise” nu vor fi comunicate publicului. Potrivit lui Cătălin Păduraru, demersul nu are legatură doar cu „vinarii”, ci şi cu hotărârea de a contura ideea că VINUL este o resursă imensă pentru această ţară: „Motor economic în mediul rural prin enoturism, vehicul pentru migraţia inversă. Revitalizant al mediului urban prin industria ospitalităţii şi mari evenimente de public. Element central al brandului naţional. Identitate. Vizibilitate – vor fi atenți angajații din vânzări și marketing din întreaga țară, achizitorii marilor retaileri, magazine specializate și restaurante, „publicul” fiecărui judecător și publicul larg”.
El consideră că prin intermediul acestei selecții vor putea fi transmise mesaje coerente în străinătate.