Solène Cesbron este noul Marketing Manager al ViaViticola

Echipa de marketing Via Viticola se consolidează cu Solène Cesbron, care va ocupa funcția de Marketing ManagerSolène Cesbron are o experiență de aproape 15 ani în design și comunicare, iar ultimii 5 ani i-a petrecut în cadrul Brandient, cunoscuta firmă de consultanță în strategie și design de brand. Absolventă a École Estienne din Paris cu Diplôme Supérieur d’Arts Appliqués (DSAA) în comunicare și design, a lucrat pentru “Decât o Revistă” și este cofondatoare a studioului de design și comunicare Zvâc, în 2013.  A studiat și la École Duperré, cu un Brevet de Technicien Supérieur (BTS) în design grafic.  Anul trecut a obținut diploma WSET level 2 Award in wines.

Publicitate
Vinarte

Primul proiect al lui Solène Cesbron va fi pentru Domeniile Prince Matei

 

Publicitate

 

„Venirea la Via Viticola marchează pentru mine trecerea de la design, la strategie de brand și apropierea de un domeniu care mă pasionează, vinul. Am moștenit pasiunea pentru vin de la tatăl meu, care este implicat în multe proiecte de promovare a vinurilor din Anjou, și de la bunicul meu, care a fost viticultor. Sunt bucuroasă să mă alătur echipei ViaViticola, o echipă ambițioasă și care se află într-un moment de creștere, în contextul lansării unei noi imagini de brand pentru Caii de la Letea. Primul meu proiect va fi pentru Domeniile Prince Matei și dezvoltarea portofoliului de branduri în jurul iconicului Prince Matei.” – Solene Cesbron, ViaViticola.

Strategia grupului Vintruvian – dezvoltarea unui portofoliu de branduri premium

“Întărirea echipei de marketing Via Viticola prin venirea lui Solène, alături de colaborarea cu United Pencils, consolidează strategia grupului Vintruvian de a dezvolta unul dintre cele mai solide portofolii de branduri premium în România  ”, Marius Iliev, Board Chairman Vintruvian Estates. 

Viziunea managementului Grupului Vintruvian este să creeze branduri care să emane spiritul și emoția locului din care provin, aducând o importantă contribuție la strategia grupului de a deține unul dintre cele mai valoaroase portofolii de branduri premium din peisajul vinului românesc.

****************

Despre ViaViticola

ViaViticola este o firmă a grupului Vintruvian Estates, grup care deține cramele Viticola Sarica Niculițel și Domeniile Prince Matei. ViaViticola este responsabilă în cadrul grupului cu activitățile de marketing și de distribuție pentru toate brandurile din portofoliul celor doi producatori, care includ Caii de la Letea, Prince Matei, Epiphanie etc. Primele vinuri au intrat pe piață în 2016, după ce Viticola Sarica Niculițel a fost preluată de un nou acționariat. În 2017, vinurile încep să culeagă laurii în Concursurile internaționale și înregistrază o premieră pentru România, prima medalie de aur la Bruxelles pentru un rose. Rose-ul Caii de la Letea primeste titlul de Rose-ul numarul 1 din Romania în anul 2018.  Prince Matei 2017 obține 94 de puncte din 100 posibile la prestigiosul concurs Decanter, care a fost cel mai mare punctaj obținut de un vin roșu românesc în 2020, iar Prince Matei 2013 obține 90 de puncte.

 

Adelina Boboc,

Creative Writer&Project Manager Vinul.ro