Top Culinary Trends 2021 – pentru noua experiență în gastronomie

Top Culinary Trends este un eveniment care-și propune să aducă laolaltă profesioniști de top din domeniul HoReCa, pentru schimb de experiențe privind adaptarea sectorului a condițiile postpandemice

După un an de pandemie, profesioniștii din gastronomie continuă să-și rescrie modelele de business, adaptându-se noilor comportamente de consum, dar și schimbărilor survenite în urma restricțiilor sau diverselor măsuri impuse de autorități – aceasta este premisa de la care pornesc organizatorii evenimentului Top Culinary Trends – Create The New Experience in Gastronomy, care se desfășoară în data de 17 iunie la Hard Rock Cafe, în București. Potrivit textului de prezentare, în ultimul an, anumite tendințe, prezente timid pe piața locală înainte de pandemie, au început să fie tot mai vizibile și promovate: meniuri mai scurte, care relevă specificul locației, utilizarea ingredientelor și a alimentelor produse local. La acestea se adaugă necesitatea regândirii și adaptării businessurilor, astfel încât să poată funcționa în diverse scenarii: delivery, take away, a la carte. Detalii despre temele abordate găsiți aici!

Publicitate
Excursii

Speakeri, nume cunoscute din domeniul gastronomiei și antreprenoriatului de profil

Nume cunoscute din domeniu sunt anunțate ca speakeri la această ediție a Top Culinary Trends: Dan Anca, owner & chef la Roca Brună și Art Cafe & Pergola, în Arad; Carmen Diaconu, head chef și co-owner la Noeme Restaurant; Radu Dumitrescu, CEO la Stadio Hospitality Concepts; Mihai Toader, fondator al conceptului gastrocultural Fragmente; Emil Munteanu, co-owner la Atra, Mira Resort & Villa Uno; Cosmin Dragomir, jurnalist de gastronomie, editor și fondator al GastroArt.ro. Vor avea loc și demonstrații gastronomice semnate de chefi cunoscuți – ca Roxana Blenche, Cristian Dumitru, Jakob Hausmann, Gabriela Pascaru, Alexandru Dumitru, Bogdan Alexandrescu – sau somelieri ca Andrei Popa. O parte importantă a evenimentului e dedicată gastronomiei tradiționale și rolului acesteia în turism și meniurile de restaurant. Conferința este moderată de Carmen Ionescu, Editor-in-chief al publicației TrendsHRB, și Chef Cezar Munteanu.

Redactor: Tamara Timofti

Publicitate