Organizația de Management al Destinației Turistice (OMD) Municipiul Tulcea a cerut oficial Prefecturii Județului Tulcea, în prima zi lucrătoare a lui 2026, deschiderea unui dialog instituțional privind impactul mesajelor RO-Alert asupra activității turistice din municipiu. Reamintim că războiul din Ucraina, dar și alți factori cum ar fi debitele scăzute ale Dunării în diverse perioade ale ultimilor ani în sezonul estival au diminuat masiv deja numărul turiștilor care ajung în municipiu, cu efecte economice dureroase asupra sectorului.
Percepția turiștilor cu privire la siguranța personală afectează succesul destinației
Potrivit unui comunicat de presă al OMD, demersul vine în contextul în care, pe tot parcursul anului 2025, dar și în primele două zile ale anului 2026, au fost transmise numeroase alerte în județul Tulcea, inclusiv în perioadele de interes turistic, precum lunile de vară sau intervalul sărbătorilor de iarnă. OMD Municipiul Tulcea subliniază caracterul preventiv și rolul esențial al sistemului RO-Alert în protejarea populației, dar consideră necesară o discuție aplicată despre efectele directe generate asupra percepției de siguranță a turiștilor, asupra confortului acestora și asupra activității operatorilor economici locali.
Criteriile și procedurile de transmitere trebuie să țină cont de specificul unei destinații urbane
„Nu contestăm importanța și utilitatea mesajelor RO-Alert, dimpotrivă, înțelegem pe deplin rolul lor preventiv”, se arată în mesajul OMD semnat de Alexandru Fipil, managerul de destinație în cadrul Organizației. Acesta a mai precizat că “Ceea ce ne dorim este un dialog instituțional deschis, prin care să înțelegem mai bine criteriile și procedurile de stabilire a ariei de acoperire pentru alerte transmise și să identificăm, împreună cu autoritățile competente, eventuale soluții de comunicare care să țină cont și de specificul unei destinații turistice urbane precum Tulcea”.
Scrisoarea a fost transmisă, spre informare, către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, Ministerul Apărării Naționale și Centrul Național Militar de Comandă, în vederea unei bune coordonări interinstituționale.
OMD Municipiul Tulcea reunește 34 de membri fondatori și asociați, printre care Primăria Municipiului Tulcea și antreprenori locali din sectorul HoReCa, având ca obiective dezvoltarea orașului ca hub turistic regional, promovarea destinației turistice în această direcție și implicarea actorilor locali în acest demers.





