[banner_top]

Asociația Viticolă Oltenia Dunăreană, cea mai nouă voce în “festivalul” vinurilor din România. Cât va fi de puternică?

–

Comandant al Scaunului Cavaleresc Craiova al Ordinului European al Cavalerilor Vinului și cunoscut între profesioniștii vinului de la noi din țară încă din 2010, Florin Opriș, Directorul de marketing și vânzări al Hotelului Ramada Plaza Craiova (unde a inițiat proiectul turistic “Discover the Wines of Oltenia), a lansat public de curând anunțul înființării Asociației Viticole Oltenia Dunăreană (AVOD). Cum inițiativa se înscrie printre subiectele de maxim interes ale Vinul.ro, l-am abordat pentru mai multe detalii. Fotografiile provin din arhiva personală a intervievatului și de la evenimentele pe care le-am organizat la el.

Sarom

Peste un sfert de secol de experiență cu vinul

– Florin, cititorii Vinul.ro te cunosc drept gazdă și facilitator al evenimentelor “Craiova, capitală gastronomică europeană” și “Treasures of the East”, dar poate că multă lume nu știe că tu ai de fapt legături mult mai vechi și mai puternice cu lumea vinului. Poți să detaliezi, te rog?

Da, pot spune că sunt privilegiat să fac parte din lumea vinului, să fiu infestat cu acest microb plăcut. M-ai prins puțin descoperit – dar nu defensiv, ci nostalgic, și îți sunt recunoscător pentru acest lucru!😂

Nu o să încep cu munca în via părinților și în pivniță casei din satul Întorsura, de la 35 Km de Craiova, deși m-a ajutat mult această experiență din adolescență pentru a face diferența între viticultura adevărată și ceea ce obținem fiecare dintre noi, prin metode tradiționale, din vița-de-vie hibrid.

În martie 2010 am devenit Director General la Vie Vin Vinju Mare, și astfel mi-am început aventura într-o poveste frumoasă, plină de provocări și pe care nu am să o părăsesc niciodată.

În 3 ani am trecut prin reconversia a 155 Ha, un proiect de retehnologizare a cramei de 300.000 EUR, crearea unui brand – Domeniile Vanju Mare – și a 4 game de vinuri, crearea unei rețele naționale de distribuitori, listarea în International Key Accounts de la acel moment și obținerea unei medalii de aur la Mondial du Rose, la Cannes, în 2012.

Era perioada în care “Prinții” (vinurile Prince Matei și Prince Mircea – nr) de la Vinarte deveniseră emblematici ptr vinul roșu românesc, în care “Smerenia” de la Oprișor făcea minuni, însă volumele erau tot la Murfatlar, Cotnari, Jidvei și la mai proaspăt-importatul concept „Sânge de Taur”.

De, era perioada lui „totul este posibil”, a acumulărilor viticole ce fac diferența și acum, cel puțin în regiunea Oltenia.

Nu m-am îndepărtat prea mult de vinuri și, după 4 ani în distribuția acestora, am revenit în viticultură, ca Director General la Domeniile Dascălu, Rogova, Mehedinți.

După alți 3 ani în „câmpul muncii”, din 2023 am revenit la Ramada Plaza Craiova și recunosc că experiența mea în viticultură este un privilegiu și îmi oferă o perspectivă completă asupra a ceea ce înseamnă întregul ciclu al produsului vin: din vie și până la sticla decantată și servită, inspirat asociată cu mâncarea, oaspetelui restaurantului.

Dezvoltarea brandului viticol puternic pentru Oltenia dunăreană

– Ce scop are Asociația Viticolă Oltenia Dunăreană (AVOD), pe care ai început s-o comunici recent (apropo, felicitări pentru faptul că ai făcut acest demers de comunicare printr-o platformă comună de social media, mi se pare că existența și utilizarea ei va obliga membrii la o cristalizare a discursului comun, pe lângă cel individual)?

Mulțumesc mult! Știi tu principiul românesc… ne-am adunat și noi, ca să ne strângem! 😂

Da, am dat startul comunicării pentru a transmite intențiile comune de dezvoltarea ale unui brand viticol puternic pentru regiunea Oltenia dunăreană.

Documentele pentru constituirea Asociației au fost deja depuse, iar comunicarea ne ajută să anunțăm următoarele acțiuni de promovare a vinurilor din această zonă – de creare a unui Drum al vinului în regiune și de atragere a oamenilor la degustări, la team building-uri și în a ne cunoaște la noi acasă, în Oltenia – doar ne știi, suntem ospitalieri și mândri!

Un discurs comun, cinstit și atractiv, care să ajungă la cât mai multe categorii de consumatori, este obligatoriu în contextul în care ginul, de exemplu, crește în opțiunile acestora.

Fondatorii AVOD: 640 de hectare de vie, 87 etichete, 19 soiuri de struguri, pasiune și dedicare

– Cine face parte dintre membrii fondatori ai AVOD și pe cine mai așteptați să se alăture?

Oricine este implicat în domeniul vinului sau în domenii conexe, așa cum este cel al ospitalității, este așteptat să ni se alăture pentru că suntem o organizație deschisă.

Asociația Viticolă Oltenia Dunăreană are 5 membri fondatori: Crama Oprisor, Domaine Vinarte, Domeniile Dascălu, Crama Olterra și… Florin Opriș:

✅ 640 hectare viță de vie

✅ 87 etichete

✅ 19 soiuri de struguri

✅ Multă pasiune și dedicare!

Cramele din Oltenia nu au beneficiat de reprezentare și nu au fost valorizate pe măsura investițiilor

– Am asistat de-a lungul anilor la 2 tentative de asamblare a unor asociații de producători de vin cu ambiții de comunicare și acțiuni în comun – din păcate, ambele sunt “leșinate” (dacă nu chiar moarte) acum: Drăgășani și Dealu Mare. Ce ați învățat voi, de la AVOD, din greșelile trecutului?

Ai dreptate, există și alte Asociații, în zone viticole diferite ale țării, și ar fi extraordinar să putem avea forme comune de exprimare.

Am apreciat acțiunea „Evadare în Dealu Mare” și alte acțiuni ale Asociației Dealu Mare.

Un lucru, însă, este cert: cramele care funcționează în Oltenia NU au beneficiat de reprezentare, NU au fost valorizate pe măsura eforturilor/investițiilor realizate, iar vinurile – deși sunt reprezentative pentru România – NU s-au bucurat de aceeași vizibilitate comparativ cu cele din Dealu Mare, de exemplu.

Această realitate poate fi schimbată doar prin asociere și coerență în exprimare, iar Asociația Viticolă Oltenia Dunăreană își propune exact aceste lucruri.

AVOD, organizată ca o corporație

– Care e modul de funcționare și de finanțare al Asociației, mai concret? Aveți un calendar de acțiuni, aveți un minimum și un optim de activități și care ar putea fi acestea?

După cum ai intuit și tu, avem foarte mult de lucru în 2027! O să fie un an cu multe provocări – și în primul rând îmi doresc să ne câștigăm bonitatea și încrederea partenerilor externi prin implicare, vizibilitate și participare la cât mai multe acțiuni.

După, o să putem discuta și despre diversificarea surselor de finanțare externe.

Trebuie să fim realiști și să înțelegem că provocările sunt valabile în toate domeniile și doar cu susținere inițială internă putem deveni puternici și reprezentativi.

Suntem organizați ca o corporație, cu drepturi și obligații egale pentru toți, cu obiective clare și cu dorința de a aduce beneficii tuturor membrilor noștri.

AVOD va fi prezentă la evenimente naționale și regionale, ale corpului diplomatic și la târgurile de turism

– Putem să ne așteptăm să vedem în viitor standuri comune sau grupate pe criteriul geografic ale producătorilor din AVOD la diverse evenimente organizate deja, sau organizarea de către AVOD a unor evenimente proprii? Și, dacă tot veni vorba, ca organizator al “Treasures of the East” dezamăgit de participarea (sau mai degrabă de lipsa de participare) a cramelor oltenești: să mă aștept ca la ediția de anul viitor să participe mai multe astfel de crame la evenimentul nostru?

Ambele variante, ca modalități eficiente de promovare – și nu se exclud una pe cealaltă.

Fără să caut scuze, pot spune că prezența cramelor din toată țara a fost una în scădere în general  la evenimentele din 2026.

Soluția este să programam din timp evenimentele, să gasim perioadele optime pentru producători, fără ca acestea să se suprapună.

Sunt convins că prezența Asociației o să fie o constantă la evenimentele naționale și regionale.

În plus, îmi doresc să pot duce membrii Asociației să-și poată prezenta vinurile la nivelul Corpului Diplomatic prezent în Romania și la târgurile internaționale de turism. Avem vinuri extraordinare și putem construi și un brand de țară puternic.