Congresul Național de Gastronomie și Vin – ediția a II-a, marți 2 octombrie 2018

Cea de-a 2-a ediția a Congresului Național de Gastronomie și Vin are loc în 2 octombrie 2018. Organizatori: Cezar Ioan (Vinul.Ro), Cosmin Dragomir (Gastroart.ro) și Chef Nico Lontras (Rare Foods Services)

Muzeul Național al Literaturii Române din București (Calea Grivitei 64-66, Sector 1) găzduiește, în data de 2 octombrie 2018, cea de-a doua ediție a Congresului Național de Gastronomie și Vin. 

Publicitate
Domeniul Bogdan

Dacă la prima ediție participanții au ridicat pentru prima oară, în mod organizat, în atenția opiniei publice și a profesioniștilor din România subiectul gastronomiei autohtone și au adoptat “Manifestul pentru gastronomia și vinurile din România” – un cod de bune practici care a inspirat proiectul de lege privind declararea unei Zile naționale în domeniu – ediția 2018 are ca temă “Ce trebuie făcut cu Ziua gastronomiei”, precum și alte dezbateri conexe. 

Nu vor lipsi discuțiile despre identitatea gastronomică națională, despre nevoia de clasificare, certificare și promovare în domeniul unităților de alimentație publică, despre concepte de evenimente care transformă gastronomia în valoare identitară, turistică și economică – Congresul fiind mai degrabă un spațiul al ideilor decât unul de interes strict tehnic-profesional.

Publicitate

Parteneri valoroși ai Congresului de Gastronomie și Vin sunt

Selgros România (partener principal și un nume de cea mai mare greutate în domeniul retailului pentru profesioniști și amatori)
SERVE (prima investiție privată străină în vinul românesc de după 1990)
puternicul concern Agricola
Prutul SA (cea mai veche companie din domeniul producerii uleiurilor vegetale de la noi din țară, cu o vechime de 125 ani)
Muzeul Național al Literaturii Române
Ibis Hotels

Microgreens România – microplante pentru sănătate și gust bun

Speakerii confirmați ai celei de-a doua ediții a Congresului de Gastronomie și Vin

În afară de organizatori, mai multe nume cu importanță au confirmat participarea ca speakeri la cea de-a doua ediție a Congresului, iar alții li se vor alătura din sală:

Mihai Mohaci – parlamentarul român care a introdus proiectul de Lege privind declararea Zilei Naționale a Gastronomiei și Vinurilor
Oana Irina Coantă – chef & owner Bistro de l’Arte, Brașov, un militant neobosit (și cu mare vechime) pentru valorificarea produselor și rețetelor locale în meniurile restaurantelor
Raluca Hrițcu – rco-CEO, al Gault et Millau România
Dr Ing Anca Mihaela Dicu – Conferențiar și Șef de lucrări la Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului din cadrul Universității “Aurel Vlaicu” din Arad
Ioana Pătrășconiu – My Secret Romania, organizator al conceptului Oltenia & Muntenia Brunch
Tiberiu Cazacioc – unul dintre pionierii mișcării Slow Food în România
Radu Dumitrescu – chef & owner Bistro Voila, București
Ciprian Nicolaescu – chef în cadrul grupului City Grill
Dragoș Gurăroșie, organizator experimentat de evenimente culinare și oenologice de masă, pentru popularizarea gastronomiei și băuturilor de calitate