Full house la Treaz & Nu în Iași, degustări animate la Norma Fine Wines din Buzău – la lansarea #Winelovers Guide into Romanian Treasures

Mare lansare, mare! Echipa Vinul.ro a început turneul de promovare a volumului “#Winelovers Guide into Romanian Treasures”, prelansat în Capitală la finalul anului trecut. Reamintim cititorilor că vinurile din volum constituie, totodată, și lista “Premiilor de excelență Vinul.Ro” acordate de către revistă în 2018.

Coordonatorul volumului, Cezar Ioan, alături de Răzvan Stoenescu, fondator al Asociației Winelover România și al blogului Vin2.Ro și ambasador al mişcării internaționale #Winelover, co-autor al cărţii, au poposit la Iaşi şi Buzău.

Cezar Ioan și Răzvan Stoenescu au prezentat volumul #Winelovers Guide into Romanian Treasures în fața publicului ieșean. Pentru eveniment, au venit special și iubitori ai vinului de la București. Cartea poate fi achiziționată online de la VinMagazin.ro sau Vinmag.ro

Cartea a fost prezentată “în asociere” cu o amplă degustare de vinuri de la patru crame ambițioase și cu rezultate remarcabile: Casa de Vinuri Cotnari, Domeniile Averești, SERVE și Strunga Winery, un producător mai nou dar foarte promițător din zona Cotnariului. Evenimentele au avut loc la wine & coffee barul Treaz & Nu din Iași și la Norma Fine Wines & Dining din Buzău – ambele, locuri foarte prietenoase și unde cramele de la noi din țară își găsesc o “scenă” și un public care să le pună în valoare.

Comunitatea iubitorilor de vin din România a crescut și prin eforturile de 17 ani ale echipei Vinul.Ro

Publisherul Vinul.ro, Cezar Ioan le-a reamintit celor prezenţi că actuala carte este doar unul dintre mijloacele prin care echipa fondată de el promovează cultura vinului în România încă din 2002. El a vorbit despre strămoșul Vinul.Ro, revista Connaisseur, ca și despre evenimentele revistei – Anotimpurile vinului, Cercul de Fetească și altele – și despre felul în care comunitatea iubitorilor de vinuri din România a crescut și s-a coagulat și datorită acestor demersuri.

Promovăm cultura vinului în România din 2002. Alături de noi au crescut şi oameni pasionaţi, care nu aveau nicio legătură cu vinul dar care s-au şcolit, s-au certificat, au investit bani şi pasiune. Ne-am decis să îi grupăm pe aceşti prieteni ai Vinul.ro într-un volum unde i-am invitat să facă recomandări de vinuri româneşti care le-au plăcut şi pe care le-ar recomanda prietenilor. Am editat acest volum bilingv, pentru români şi străini. El reprezintă o secțiune și o radiografie a vinului românesc, la momentul 2018, fără a fi exhaustiv

Suntem a șasea națiune producătoare de vin. Am putea fi luați în serios, dacă ne-am lua în serios! 

Răzvan Stoenescu a subliniat, la rândul său: “Important e să ştiţi că am scris sincer, numai despre vinurile care mi-au plăcut. Îmi face plăcere să scriu despre vin, încerc să transmit ceea ce regăsesc în aromele şi în gustul fiecărui vin şi îmi doresc să le încercaţi, nu neapărat pentru că sunt în carte”

El a descris comunitatea Winelovers ca una care numără peste 27.000 de oameni de pe toate continentele. Iubitori de vinuri care interacţionează, schimbă păreri despre vin, fac vizite la crame, fac schimb de experienţe, studiază foarte mult, fie că lucrează în industria de vin sau sunt doar simpli pasionaţi.

Comunitatea românească din cadrul acestei mişcări internaţionale este numeroasă, iar obiectivul reprezentanţilor români ai acestei mişcări este promovarea vinurilor şi destinaţiilor turistice româneşti: “Suntem a şasea naţiune în Europa producătoare de vin şi am putea fi luaţi în serios, dacă şi noi ne luăm în serios. Asta înseamnă că şi noi ar trebui să ne cunoaştem soiurile noastre, să le degustăm mai des, să le comparăm”, a spus Stoenescu. “Aţi auzit de sintagma ‘România mereu suprinzătoare’? România e mereu suprinzătoare pentru că ea nu confirmă niciodată, de fapt”, a mai spus el, la care a mai adăugat: “Cu vinurile acestea, repetând experienţe, creând nişte amintiri străinilor, lumea începe să se obişnuiască cu ele. Turiştii care ne vizitează vor să bea vinuri româneşti şi noi chiar avem ce să le arătăm”.

Vinul, parte din ADN-ul cultural românesc

Full house la Treaz&Nu (Iași): tinerii iubitori ai vinurilor românești au degustat produsele cramelor Casa de Vinuri Cotnari, Domeniile Averești, SERVE și Strunga Winery

S-a mai discutat că vinul face parte din ADN-ul nostru cultural şi este un liant social foarte important, care ne reflectă totdată şi gradul de civilizație şi dezvoltare, căci consumul de vin îmbuteliat indică şi o anumită maturizare și sofisticare a unei societăţi: “Sigur că şi o sticlă de vodkă te poate uni, dar vinul ne este specific. Se spune că suntem ceea ce mâncăm – şi în aceeaşi măsură suntem şi ceea ce bem. Civilizaţia mediteraneană, de sorginte iudeo-creştină, are ca fundament al valorilor ei pâinea, uleiul şi vinul. Am fi fost alţi oameni, alt popor, dacă am fi băut altceva. Dacă ne uităm cu respect la Italia, Franţa, Germania, unul dintre motivele respectului este şi moştenirea lor gastronomică, din care vinul e o parte importantă, aşa cum e sarea în bucate”.

Răzvan Stoenescu a vorbit despre mișcarea #Winelover și despre proiectul pilot de afiliere a winebar-urilor românești la această mișcare, afiliere ce poate aduce soiurile autohtone mai aproape de publicul consumator

Un proiect pilot al Asociației Winelover România, în wine barurile partenere

Pe lângă poveștile despre vinuri românești și amatorii internaționali ai acestora, Răzvan Stoenescu le-a prezentat participanţilor la evenimentele de la Iaşi şi Buzău şi un proiect pilot al Asociaţiei Winelovers, care presupune afilierea winebar-urilor din ţară la mişcarea internaţională a pasionaţilor de vin: “Am făcut un proiect pilot care are ca principal obiectiv promovarea vinurilor româneşti. Vreau să promovez soiurile româneşti pentru a deveni şi noi o ţară vizitată, pentru că ne-a cam venit rândul. Turiştii vor să vadă Bucureştiul, suntem civilizaţi, prietenoşi. Așa că am făcut un site unde pot fi găsite winebar-urile partenere #Winelover de pe harta României. Acolo, turiştii români şi străini pot vedea punctele marcate în oraşe, iar fiecare dintre localuri are o listă cu soiuri româneşti disponibile”.

Cramele care sprijină dezvoltarea culturii vinului la lansările #Winelovers Guide…

Cezar Ioan și Răzvan Stoenescu au mulțumit cramelor care au fost alături de acest miniturneu de lansări, a căror participare merită remarcată de către public: Casa de Vinuri Cotnari, Domeniile Avereşti şi Strunga Winery, din Moldova, și SERVE, din Ceptura, Dealu Mare – prima cramă cu capital privat străin din România. “Casa de Vinuri Cotnari face doar vinuri din soiuri româneşti (ca și Cotnari SA, de altfel); de la Crama Avereşti avem mari aşteptări, în special în ceea ce privește un soi românesc – Zghihară – care este extraordinar; dar şi Crama Strunga, care este foarte tânără, practic este primul an de recoltă, face vinuri foarte calitative. În afară de cele trei crame din Moldova, mai avem SERVE – ei au fost, practic, fondatorii conceptului de vinuri de calitate din România. Și continuă să fie alături de evenimentele care promovează cultura vinului la noi și după 25 de ani de la înființare”, a declarat Cezar Ioan.

Photo credit: Bogdan Anghelescu/ BD Visual Tech