Tu știi cum se prezintă noua elită a vinului românesc? „Altfel de public” la Visual Wine Sensations (GALERIE FOTO)

Visual Wine Sensations by Vinul.ro a prezentat noua elită a vinurilor românești într-un format de eveniment în care aromele vinurilor au fost îmbogățite de proiecția de filme despre crame

“Visual Wine Sensations” este ideea – de a adăuga senzații vizuale celor olfactiv-gustative ale vinurilor – care a stat la baza celui mai recent eveniment de promovare a vinurilor românești marca Vinul.Ro. În 22 septembrie, la Qreator by Iqos (o superbă clădire monument arhitectonic din Piața Victoriei a Capitalei), aproximativ 350 de persoane s-au putut delecta, timp de o după-amiază plăcută de sâmbătă, cu spectacolul oferit de cramele ambițioase care constituie noua elită a vinului românesc. 

Publicitate
Domeniul Bogdan

De remarcat că „Visual Wine Sensations” a fost un succes deși a „concurat” cu evenimente mult mai mari – în aceeași zi se sărbătoreau Zilele Bucureștiului, cu concerte gratuite în aer liber, iar în Dealu Mare era Ziua Porților Deschise la Crama Rotenberg – eveniment devenit tradițional  – iar cu o seară înainte avusese loc party-ul MAUVE, în viile de la Tohani România.

Cei mai mulți dintre vizitatori au fost membri ai diverselor comunități creative care gravitează și activează în jurul celebrei vile – care găzduiește permanent evenimente din diferite sfere culturale. Figuri tinere sufletește și cu energii proaspete, oameni cu care nu te întâlnești des la târgurile “tradiționale” de vin. Asta a fost exact intenția organiatorilor – de a promova vinul românesc în fața unor persoane care nu neapărat îl cunosc foarte bine!

Publicitate
IWCB

9 crame și un producător de țuică de Pitești la Visual Wine Sensations

Avincis Drăgășani, Budureasca, Crama Oprișor, Crama Rasova, Domeniile Averești, Domeniile Dealu Mare Urlați, Liliac Winery, Licorna Winehouse, Tohani România au întâmpinat oaspeții într-un decor puțin obișnuit la manifestările comune ale producătorilor, și anume în superbele încăperi ale Vilei Oromolu (este numele unui fost guvernator al Băncii Naționale din perioada interbelică, care a construit-o). Gazde au fost somelierul Laurențiu Achim Avram, fondator al conceptului de web TV SavorHD.tv, Cătălin Păduraru, CEO al International Wine Contest Bucharest și VINARIUM, și suprasemnatul, din partea revistei Vinul.Ro. 

Pe lângă degustări, au rulat pe tot parcursul evenimentului proiecții de filme despre cramele și vinurile degustate, dar și despre altele din străinătate, pe două ecrane (unul la parter, unul la etaj). O interesantă expoziție cu vânzare de cărți despre vin și gastronomie a fost organizată de către echipa IWCB & Vinarium, unde cei prezenți au putut răsfoi și ahiziționa titlurile care li s-au părut interesante.

Aniversare și expoziție de parfumuri, fotografie și creații vestimentare

Au avut loc și o aniversare – a blogului Vin2.ro, un proiect semnat de Răzvan Stoenescu și Bogdan Dobrițoiu și invitații lor și care a generat și primul concurs specializat în rose-uri de la noi din țară – însoțită firește de degustarea vinului Jubile, marcă proprie – și câteva scurte speech-uri ale organizatorilor, a fost amenajată și o expoziție de fotografie semnată de artistul vizual Cristina Garabețanu și susținută de Crama Oprișor, iar pe lângă vinuri oaspeții au avut posibilitatea să ia contact nemijlocit cu creațiile vestimentare semnate de Florentina Giol și cu aromele inspirate de vin ale artizanului parfumier Raluca Vasile. Întregul eveniment a avut o energie bună, cu oaspeții într-un permanent du-te-vino de socializare și de descoperire a vinurilor și încăperilor din fiecare colț al clădirii. La intrare și la ieșire din clădire, participanții au putut încerca și trei dintre sortimentele de țuică “de Pitești” ale familiei Mărășoiu – producător cu istorie de cinci generații în domeniu. Țuica de prune Pater, de la ei, a fost recent medaliată cu Argint la importantul concurs “Spirits Selection by Concours Mondial de Bruxelles” și care și-a propus să aducă tradiționala țuică românească de Argeș în atenția pieței internaționale.

Trailerul Wines of Romania – Pure Experiences și filmul Premium Wines of Romania, în atenția agenților și jurnaliștilor de turism

În cadrul evenimentului Visual Wine Sensations a fost prezentat în avanpremieră și un trailer al proiectului video “Wines of Romania – Pure Experiences”, semnat de ReVino.Ro în colaborare cu Black Hat Productions și care urmează să aibă lansarea oficială în 25 septembrie – ca și UN ALT film de prezentare a viticulturii românești în străinătate, aparținând asociației Premium Wines of Romania. Reprezentanți ai unor agenții, dar și jurnaliști de turism care au venit la eveniment, au putut vedea pe ecrane filme de prezentare ale cramelor și tot atâtea sugestii de oenoturism.

Bufetul de inspirație românească realizat de Chef-ii Nico Lontras și Johnny Șușală – cu zacuscă din trei tipuri de roșii, pesto de leuștean, unt cu roșii uscate, măsline grecești marinate după o rețetă proprie, pastă de năut cu trufe și pâine la tavă făcută în casă – a prilejuit numeroase discuții și dezbateri amicale despre trecutul și viitorul gastronomiei românești.