Vinurile produse de Halewood Wine & Spirits – Kronos 2014, La Umbra 2016 și Waitrose 2016 – au câștigat medalii de bronz la cea de-a 4-a ediție a concursului The Global Pinot Masters, ce reunește pentru jurizare sute de vinuri din soiul Pinot Noir din toată lumea, organizat de populara revistă britanică The Drinks Business.
„Suntem extrem de mândri că toate cele trei vinuri intrate în concurs au obținut medalii. Pinot Noir este un soi deosebit, delicat și sensibil, pornind de la struguri, până la produsul finit, vinul, iar pentru a păstra caracterul fructos și tipicitatea soiului, maturarea atât în cisterne, cât și în baricuri trebuie realizată cu grijă și finețe“, a spus Lorena Deaconu Stoian, winemaker-ul Halewood Wines & Spirits.
Jurizarea unui Global Master se realizează in blind de un panel de Master of Wine și Master Somelier, renumele juraților certificând recunoașterea internațională a medaliilor acordate.
Kronos Pinot Noir 2014, produs în ediție limitată ca și celelalte vinuri din „colecția mitologică” (Hyperion, Theia, Rhea, Neptunus), este destinat canalului HoReCa, dar poate fi găsit și în rețeaua proprie de magazine Halewood Wines & Spirits.
Potrivit reprezentanților companiei, gama din care face parte vinul medaliat La Umbra Pinot Noir 2016 are succes pe piețe mature din lume, extrem de competitive precum Marea Britanie, Germania, Belgia, Danemarca sau Suedia.
Și unul dintre cele mai puternice lanțuri de retail din Marea Britanie a ales vinuri românești produse de Halewood Wines & Spirits, Waitrose Pinot Noir 2016, comercializate sub marcă și etichetă proprie, medaliat la această competiție.